Amu despre calități și generalități v-am tot scris, la rac, acum hai să dăm cărțile pe față și să ne asumăm și defectele, care-s nenumărate și nu-s de ici, de colo. 😉

Despre defectele bărbaților rac nu pot scrie decât din auzite, nu pot confirma, că nu-s. Bărbat. 😜 Vă pot însă enumera vreo câteva: capricios, dezordonat, plicticos, tipicar, perfecționist, mămos, timid, egocentrist și capricios. Dar musai să menționez, dacă arată ca Tomiță Cruise, poate fi cum vrea el! 😁

Femeia rac poate fi prea gânditoare (adică văzduhistă și tutulucă, așa cum am recunoscut de nenumărate ori că îs), care cască ochii la cai verzi pe pereți și umblă mai mult cu capul în nori decât cu picioarele pe pământ, drept dovadă, tot așa cum am mai scris, toți papucii mi-s juliți în vârf, plus și genunchii, regulat. Imatură, claaar, copilăroasă și naivă, ohohooo, și încă cum! Zi-mi o tâmpenie, dar pe un ton serios și cu o mimică sobră, io te cred mintenaș! Nehotărâtă, vai și-amar, să mă vedeți în fața dulapului cu haine, cât timp am nevoie până mă hotărăsc ce să îmbrac, și-ntr-un final să m-apuc de dat apă la șoareci că nu am, da’ nu am dom’le ce să îmbrac! Sau prin magazine, după ce probez trei bluze și două rochii, io îmi cumpăr o pereche de cercei.

Femeia rac poate fi zgârcită, da’ zgârcită rău, nu așa! Deși atunci când e vorba să ajute pe alții e mână largă și le dă și ultima îmbucătură, și cămașa din spate, când e vorba să cheltuie ceva pentru ea, apoi se socotește și se codește, și recalculează (zici că-i GPS!) și caută pe toate site-urile unde-ar putea găsi mai ieftin, iar la final renunță să-și mai cumpere, că tot e prea scump!

Irascibilă, imprevizibilă, stresantă, schimbătoare, astea-s defecte de bază, la care musai să te-aștepți de la o femeie rac. Amu-i ninge, amu-i plouă, amu-i strălucește soarele și habar n-ai când se schimbă și de ce. Stresantă-i de numa’ numa’, întrebați-l pe Adi de câte ori îmi zice: „Tu, taaaaci tu!”, iar io melițez: „Ba nu tac! Nu tac!”, moara stricată-i zero, cât pot io toca. 😂

Este clar și evident că orice zodie are și defecte, nu numai calități. E clar că personalitatea nu-i dată doar de zodia în care te-ai născut.

Important este, indiferent de zodie, să ne asumăm. Și calitățile, și defectele. Și să înțelegem că „Astrele predispun, dar omul dispune”, cum zice un dicton vechi.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

01 iulie 2020

Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc!

Am văzut pe National Geographic un film documentar despre prințesa Diana. Știam povestea despre viața ei mult prea scurtă, simpatizasem cu ea când a divorțat de prințul Charles și n-am înțeles niciodată cum mama-sărăciei presa și televiziunea îl descriau ca un bărbat frumos, io-i vedeam doar fața ascuțită, urechile clăpăuge, nasul strâmb și freza ridicolă. N-am înțeles nici cum o fată de 19 ani, frumoasă foc și deșteaptă s-ar fi putut vreodată îndrăgosti de el. Dar acum, văzând documentarul, ce m-a zăpăcit și mai tare sunt declarațiile ei, cât de tare suferea că ăla o respingea și se ducea-n brațele Camillei.

Hăituită, discreditată, neluată-n seamă de bărbatul ei, înșelată, depresivă și bulimică, suferindă, hărțuită de paparazzi și de presă, a divorțat, iar când în sfârșit se părea că începea și ea să fie fericită, a murit într-un accident cumplit.

Ce-i remarcabil, ce m-a făcut să scriu, e felul în care și-a transformat suferința în iubire, dăruire, candoare și bunătate pentru semenii ei, cum a știut s-o recunoască-n alții și astfel, știind-o până-n străfunduri – suferința și durerea – să poată să-i ajute pe ceilalți.

Câți au plâns-o, câți au regretat-o, câți o mai păstrează-n sufletele lor, sunt mulți, cu siguranță.

Pe 1 iulie ar fi împlinit 59 de ani. Cât bine ar mai fi putut face femeia asta remarcabilă!

Din orice suferință mare ia naștere ceva extrem de bun. Din suferința unei fete, mult prea naivă, mult prea firavă, a luat naștere o adevărată prințesă: Lady Di – prințesa inimilor noastre. Ea, a cărei inimă era sfâșiată, știa cel mai bine să aline, să mângâie, să ajute.

Cea mai sfâșietoare imagine cu ea, care-mi rămâne în minte, nu-i când o podidește plânsul în fața camerelor, nici cu ochii încărcați de tristețe în timpul unui interviu, ci imaginea cu ea, singură-singurică, pe bancă, în față la Taj Mahal.

Poți să ai lumea întreagă la picioare.

Când nu ai dragostea celui iubit, nu ai nimic.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

28/06/2020

De câteva zile-s într-un fel de mirare continuă. Buimăceală. Amețeală. Parcă aș trăi un vis.

Nici să scriu despre asta nu-mi prea vine, nu vreau să sune sau să se interpreteze ca o lăudăroșenie, io însă tot încerc să găsesc o explicație, numa’ n-o găsesc.

Am republicat un articol vechi, l-am scris în 2018 și face parte din primul volum „Trăirile Aurei”

Rac

deci nu-i o prospătură, ca să zic așa, și totuși impactul a fost (pentru mine!) năucitor. În doar câteva ore, distribuirile au trecut de câteva zeci, vizualizările au crescut ca Făt-Frumos din poveste, aurablupu.com n-a avut atâta trafic în luni întregi, câte erau într-o singură zi. 🙄 Nu mă plâng, Doamne ferește, doar că nu găsesc explicația logică.

Am mai republicat alt articol, și-ăla „vechi, antic și de demult”

Prietenie

aceeași reactie, de bulgăre de zăpadă care-o ia la vale și tooot crește și tot crește. Aproape 60.000 de vizualizări??? No, bine, zic Doamne-s mulțam, calul de dar nu se caută la dinți, dar ce se întâmplă, totuși? Habar n-am.

Apoi am mai publicat alt articol, tot despre rac,

Rac (again)

și, deși am specificat că nu-mi aparține, că articolul l-am format din informațiile pe care le-am găsit pe net despre rac și care mi se potrivesc, un fel de caracteristici generale ale zodiei racului, ce-a urmat a fost și mai și. Statisticile au explodat, oamenii au luat-o razna, îmi cereau să le scriu și despre alte zodii, despre ascendent și mai stiu io ce, de zici că eram Aura-astrologul de serviciu. Am tot scris și repetat că nu-s astrolog, că stiu cât mă interesează pe mine și cei dragi, că-i doar un hobby, da’ degeaba. Clar, cu valul ăsta uriaș de reacții, tsunami de-a dreptul! au apărut și trolii (știți voi, haterii, cei care te-njură și te fac troacă de porci).

Reacția oricum mi-a întrecut toate așteptările (și vă spun drept că n-am avut deloc, ce-am scris io acolo e la îndemâna oricui, ceri pe net informații generale rac, taur, balanță sau ce zodie te interesează, iar informațiile curg), dacă vindeam atâtea cărți câte vizualizări am avut în trei zile, acum eram în Bahamas, bând cocteiluri și-un negru despuiat îmi făcea vânt c-o frunză de palmier. 😂😜

V-am zis, încă-s năucă, amețită, încă mă tot ciupesc să văd, oare nu-s într-un vis? Cu ocazia asta am făcut și printscreen, capturi de ecran, să am dovada că n-am avut vedenii.  E fantastic, mie uneia ce s-a întâmplat e fără precedent. Nu știu alți bloggeri ce trafic au,  dar io, care până acum strângeam zeci, maxim două sute de aprecieri sau distribuiri, acum să am mii iar impactul postării să ajungă la peste două sute de mii… e halucinant.

Să fie oare-un semn să mă apuc de astrologie? De dat în bobi? De citit în palmă sau cafea? 😁

V-am scris io că Sânzienele au făcut ele ceva, din noaptea aia a început nebunia.

Altă explicatie, io n-am. Voi, aveți?

Cu drag și cu iubire,

amețita Aura.

28/06/2020

Ești un porc, tu ești o nesimțită! Ești un mincinos, tu ești un curvar ordinar! Ești o puturoasă, tu ești un prefăcut și-un invidios! Etc. 🙂
Frumos, nu? Da, știu că ceea ce scriu nu poate fi pe placul tuturor și nici nu am pretenția sau așteptările astea. Nu-s idioată. Totuși. 😂🤪
Cei care scrieți astfel de cuvinte, care înjurați, acuzați și judecați, un singur lucru să știți: în fața voastră, fără să vă dați seama, e o oglindă și toate „dezmierdările” de mai sus, vouă vi le adresați, de fapt, nu mie, nu celorlați. VOUĂ! Săgețile otrăvite merg direct către voi. Ura curge direct în inima voastră. Otrava vouă vi se răspândește-n vene. Și-o să crăpați fix cum ați trăit: în ură, în răutate și-n invidie!
Namaste. Și Fuck off! 🤪😂

Ceva, ceva nori s-au strâns. La meteo anunță furtună, nici n-ar fi de mirare, la ce temperaturi extreme-au fost, de obicei după caniculă vine vreme grea. Noi așa-i zicem în Ardeal, vreme grea. 😊 Să ne ferească numa’ Dumnezeu de rele, de gheață, fulgere și ce mai vine cu ea, deocamdată-i cald și bine, adie un piculeț de vânt. Știți că-s o ciudată, că furtuna-mi place și mă fascinează. Am scris aici de ce: https://aurablupu.com/2018/08/21/furtuna/

Cocoșul din vecini are ceasul defect, săracu’ trebuie reglat cu niște tăiței de casă sau găluște, 🤪 cucurigește-ntruna, că-i zi, că-i miez de noapte el cântă și dă deșteptarea. Hainele mi se usucă în bătaia vântului, ar trebui să mă duc până la poștă, înainte să-nceapă ploaia, să trimit ultimele cărți (yeee, gata, am terminat tirajul, nu-mi vine să cred, vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați cumpărat cărțile, sunteți extraordinari!) dar mai aștept puțin, mi-e frică să plec de pe acoperiș că poate la întoarcere nu mai găsesc nicio haină, poate pe la vecini. 😳😊

Deocamdată încă-i cald, e numai bine. Furtuna las’ să vină, cum zic ăștia, “noi suntem pregătiți”.

Oare suntem?

Cu drag și cu iubire,

Aura.

26/06/2020

Știți cum îs io și doru’ de ducă, nu? V-am mai scris până acum de destule ori. 😉 Ieri și azi m-a apucat iar, deși nu-s în stare nici să urc încă scările ca lumea, am zis că-i musai să-mi încalec mârțoaga (bițigla adică) și să plec pe câmp, mi-era deja prea dor. Am găsit peisajul schimbat, mălaiul crescut bine, nucile la fel, iarba cosită ieri, azi era strânsă-n baloți. Iepurii-s tot acolo, favoritul meu m-așteaptă ca de obicei pe cărare, fluturii-s bezmetici și dansează-n zbor, e căldură mare, da’ mare, 37 de grade! În iunie! Am urcat cu greu dâmbul ce-i pe drumul meu obișnuit, de pe lângă lac, când au început să-mi tremure “aiturile” (adică picioarele) m-am dat jos de pe bicicletă și-am mers la pas, pe lângă ea. E un colț de lună aninată-n cer, niciun gram de nor. Soarele aruncă praf de aur peste tot, înainte să apună (azi la 22:02). Îm sfârșit s-a mai răcorit. Aud tot mai des avioane, știți și voi că de ceva vreme cerul a tăcut, a fost nebrăzdat. Sunt zile lungi, caniculare, seri liniștite, nopți nu prea adânci.
Îmi place încremenirea asta, a momentelor, a timpului. Măcar când și când, să apreciem ce-avem, să sperăm să mai avem și să mulțumim că am avut.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
25/06/2020

Sânzienele, ziua nașterii Sfântului Ioan Botezatorul, drăgaicele sau ziua iei, azi, 24 iunie e sărbătoare mare. Tradiții, superstiții, obiceiuri sunt destule, avem de unde alege, nu vă mai scriu și io că abundă internetu’. 😉 Cert este că-i o zi a iubirii și-a belșugului, azi noapte – zice-se – că s-au deschis cerurile iar magia plutește în aer. Miracolele apar la fiecare pas. 😊

Am stat pe acoperiș până după miezul nopții. Am aprins două făclii, am făcut poze, m-am rugat, am ascultat râsetele celor strânși la colțul străzii, pe terasele cafenelelor și care n-au nicio treabă și nicio grijă de pandemie și covid, m-am crispat la scrâșnetul roților, al motoarelor turate și-al pocnetelor mașinilor care treceau în trombă pe stradă și-s ale unor puțoi care și le-au modificat special ca să facă zgomot cât mai mare și care dau ture seara și noaptea, fără nicio grijă nici ei, poliția la noi în Hamme e ca inexistentă. Cuie le-aș presăra sub roți, fie vorba-ntre noi! 🤫🤪

Magia mea s-a dus pe copcă, așa că m-am dus și io să mă culc.

Da’ de deschis, ceva clar că s-o deschis, altfel nu-mi explic vizualizările la site și aprecierile la pagină. Nu știu ce minune s-a petrecut, dar azi am vizualizări câte n-am avut tăt anu’, nu mai zic de aprecierile paginii, cei care aveți pe Facebook așa ceva știți că uneori și 5 amărâte de like-uri nu poți să aduni, indiferent că scrii un articol fenomenal sau că pui poză cu tine-n pielea goală 🤪 tăt acolo ești, numărul aprecierilor rămâne parcă bătut în cuie!

Așa că, e clar c-o zână bună și-a fluturat ea bagheta magică și-a presărat niscai praf magic, altfel nu-mi explic.

Sânzienelor, mulțam!

Dar și vouă, celor care v-ați rupt din timp să mă citiți, vă mulțumesc din suflet!

Și, nu uitați, toate trei volumele mele sunt la un click distanță:

https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html

Cu drag și cu iubire,

Aura.

24/06/2020

Nu-s obosită, îs ruptă de oboseală. Dar de data asta nu-mi vine să mă pun în cur și să mă cînt. 😉 https://aurablupu.com/2018/01/24/femei/
Nu, de data asta sînt, cu tot cu oboseală, fericită. Am făcut curat în toată casa, de sus pînă jos, am scăpat de tot praful adunat în timpul lucrărilor, am reușit în sfîrșit să mai așez la locul lor o parte din lucrurile împrăștiate. Bine, mai sînt multe de făcut, dar măcar și-a recăpătat aspectul de “acasă” și nu de șantier. Cînd casa mea devine cîmp de lucru, nu mă simt bine. Sînt o sîcîită în privința asta, praful, agitația, casa întoarsă cu curu-n sus mă agită, îmi dă o stare de neliniște continuă și de stres. Îmi place să știu fiecare lucrușor la locul lui, iar cînd nu găsesc ceva, e bai. Îmi rămîne pe creier, chiar dacă nu-i ceva important, io trebuie să știu ce s-a întîmplat cu el, unde și de ce a dispărut. Cînd însă casa e curată, sînt în elementul meu, liniștită și împăcată. Săptămînile astea mi-a fost destul de greu, știu că era un lucru necesar, musai de făcut (schimbatul acoperișului) dar ce-aș mai fi vrut să am o baghetă fermecată și cu-n simplu hocus-pocus să-l înlocuiesc! Partea bună este c-am scăpat de lucrurile adunate-n ani, am făcut o curățenie-n toate planurile. 😉 Plus că am acum un loc unde să ies și un acoperiș nou-nouț.

Da, sînt ruptă de oboseală dar e o oboseală din aia, plăcută, mulțumitoare. Și, ca să mă relaxez, am ieșit pe acoperiș, să mă uit la cer, la pomi, la soare, ba am avut și-un musafir, un porumbel curios.

Cînd oboseala-i din aia, plăcută, e altă treabă, nu? 😉

Cu drag și cu iubire,

Aura.

22/06/2020

Chiar dacă nu-ți vine, încearcă. Să zâmbești.
Chiar dacă n-ai chef, străduiește-te. Să te aranjezi.
Chiar dacă-ți plouă, fă-ți. Umbrelă dintr-un curcubeu.
Chiar dacă nu găsești, mai caută. Motiv de bucurie.
Și chiar dacă crezi că nimic n-are sens, el există. O să-l găsești.
Știi când? Exact când trebuie.

De toate am luat și făcut, reflexo, masaj, pilule, meditație, yoga, aromaterapie, dat cu tămâie, ascultat muzică relaxantă ș.a.m.d. Aseară în sfârșit a cedat durerea aia enervantă de cap
(Larisa, Lau 🙏❤️💖), m-am trezit și azi-dimineață fără ea, ducă-se învârtindu-se!
De când am ieșit afară, pe acoperiș, să-mi păzesc hainele să n-ajungă pe la vecini de pe uscătoare (da’ și pentru că-i noul meu loc preferat, bineînțeles 😉) doi fluturi îmi dau târcoale, unul alb, celălalt albastru și-o buburuză mi se tot pune pe picioare. Dac-aș putea să adun mirosul ăsta divin și să-l presar peste cuvinte, să-l adulmecați și voi!
Vă mulțumesc pentru toate sfaturile date, dar cu siguranță gândurile voastre bune mi-au fost cel mai de folos. Am și eu o urare pe care o știu de la bunicul, Dumnezeu să-l odihnească în pace, care-mi place tare și pe care v-o transmit din suflet: “Să vă-mburde Dumnezo în rai!”
Cu drag și cu iubire,
Aura.
20/06/2020

Ca să ajungi la coafor în zilele astea, e ca și cum ai trece pe sub furcile caudine: milogit să te programeze cu câteva săptămâni înainte, purtat mască pe tot parcursul operațiunilor, gâdilat în gât și apucat acces de tusă taman când ești pe scaun, început de lăcrimat și bulbucat ochii-n cap de la încercarea disperară să te abții, că te scot ăștia afară cu moațele-n păr și neterminată, apoi priviri mustrătoare când îți vede nenea claia de păr și bretonul strâmb, iar prima întrebare, pusă și aia pe-un ton de zici c-ai omorât pe cineva e: “V-ați tuns acasăăă?” Nu nene, am ieșit în mijlocul drumului și mi-am băgat foarfeca-n breton! (De fapt nu io, că Adi!)
Aleluia, hai c-am reușit să ajung și să ies (totuși) tunsă și-aranjată de la coafor.
Ta-naaaa!

„Între 20-21 iunie vom avea Luna Nouă și eclipsa solară în Rac. Este cea mai puternică perioadă din an, potențată și de energia solstițiului, la zero grade în Rac. Zero grade în orice semn zodiacal reprezintă câmpul posibilităților infinite, iar zero grade în Rac reprezintă axa globală, un punct astrologic foarte important.

O Eclipsă solară la Luna Nouă pe axa globală înseamnă începutul unei noi linii de destin, a unei lumi noi, a unei noi dimensiuni a ființei. Reprezintă punctul dincolo de care lumea nouă începe să răsară.

Este o energie puternică în această perioadă care nu este concentrată doar pe parcursul unei zile. Este de fapt un portal care se construiește și care lucrează și înainte și mult timp după această perioadă. Pașii și alegerile pe care le facem în preajma acestei eclipse au potențialul să dureze mulți ani de aici înainte. E ca și cum Planeta dar și noi, împreună cu ea, am încheiat o etapă a călătoriei și suntem pregătiți să începem alta. Vor urma transformări mari, ne vom despărți de lumea veche și vom păși în cea nouă. Ne-am pregătit mult timp pentru asta și acum timpul a sosit.

În această călătorie nouă care ni se revelează, mai mulți oameni vor începe să se trezească și să descopere abilități pe care nu știau că le au. Descoperirea acestor abilități ne va ajuta să schimbăm modul cum abordăm lucrurile ca societate.  Vom simți la nivel individual că este vorba mai mult despre ce se întâmplă la nivel colectiv și despre călătoria planetei ca întreg.

Spațiul potențialului infinit

Eclipsa solară în Rac este o eclipsă inelară în care umbra lunii va acoperi centrul soarelui, formând un inel strălucitor de foc. Acest inel de lumină este un simbol al creației dar și al distrugerii. Umbra lunii reprezintă durerile trecutului dar și pântecul potențialului infinit care așteaptă să nască o nouă creație.

Inelul de foc reprezintă resursele de care este nevoie pentru a naște această creație, dar și eliberarea care trebuie să aibă loc pentru ca această nouă creație să se nască. Intrăm acum în contact mai mult cu vidul fertil, cu starea de creație care poate naște noul în timp ce arde vechiul.

Acest inel de foc este hrană pentru scopul și misiunea sufletului nostru. Acordează-te la dorințele tale, permite focului interior și pasiunii să te conducă și apoi stabilește intenții sub energia eclipsei.

Vizualizează ce vrei să atragi în viața ta. Cum ai vrea să arate Noul Pământ? Încorporează toate aceste vibrații, pentru o nouă dimensiune a ființei tale și pentru o nouă realitate colectivă.

Nu este nicio coincidență că această puternică eclipsă solară are loc între două eclipse de lună foarte puternice – cea din 5 iunie în Săgetător și cea din 4 iulie în Capricorn.

Transformarea și schimbarea sunt inevitabile în această perioadă. Ni se arată în mod simultan ce este posibil și ce ne stă în cale. Vechiul se distruge pentru ca renașterea să poată exista.

Procesul este profund, așa că oferă-ți Iubire. Oferă-le altora Iubire. Permite vindecării pe care Iubirea o aduce să curgă prin tine.

Este o perioadă foarte puternică. Și mai avem încă o eclipsă înainte de a căpăta mai multă claritate legat de ce ne aduce acest portal al eclipselor.”

Adaptare: foreverconscious.com

sursa: https://www.damaideparte.ro

Să ne fie de (și cu) folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

19/06/2020

Io recunosc că-s pe spate ca și virușii, tehnologia mă depășește (uneori) complet, mă lămurește cineva ce-i cu Zelist? Am dat întâmplător de el, ca legătură de la site-ul meu, și văd că apar și io pe-acolo. Potecuță, tu știi ceva de el? Ești și tu în listă. 😁

Help…

Se anunță furtună. Mi-am coborât fizicul de pe acoperiș, să nu care-cumva să mă trezesc un fel de Mary Poppins, zburând peste case, în drum spre nicăieri. Așa bronzată ca în anul ăsta nu cred c-am mai fost vreodată, poate doar când mergeam la Someș, la sapă. 😁🤪 Chiar dacă nu pot ajunge la mare, mi-am descoperit noul loc preferat. Cum care? Pe acoperiș. Mă credeți că întinzând prima oară rufele la soare m-am apucat de bocit? Am suferit mult că n-am avut grădină, sau un locșor cât de mic, unde să ies afară, la aer, unde să-mi usuc rufele (deși am mașină de uscat, nu-mi place deloc), de unde să pot privi cerul, norii și stelele. Îmi înțepenea gâtul cu capul dat pe spate, vânând apusuri și ploi se stele, ieșeam pe jumătate printr-un mic gemuleț și mă chinuiam, eroic, să rezist. Da, am noul meu loc favorit. Cum unde? Ca mâțele, pe acoperiș. Alții visează la vile somptuoase, cu grădini, piscine, cu nu știu câte dormitoare, băi moderne, cadă cu jacuzzi, io-s fericită să împart cu mâțele un loc pe acoperiș. Bine, de când am ieșit acolo, singura pisică pe care am văzut-o a fost cea neagră, a vecinei, dar n-a îndrăznit să vină, cică-i foarte sperioasă și timidă. Io încă o aștept. La fel cum aștept furtuna anunțată încă de azi dimineață. Deocamdată doar plouă încet.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

17/06/2020

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineața, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din București, poetul Mihai Eminescu.
Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în neființă, a vrut doar un pahar cu lapte și sprijin moral. I-a șoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat și la scurt timp a murit.
Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare incomensurabilă.
Într-unul din buzunare se afla un mic carnețel. Pe acesta erau scrise poezii. Ultima a fost scrisă chiar cu o oră înainte de moarte.

Păcăleala la burn-out știți care e? După ce dă cu tine de toți pereții și-ți coboară sfinții-n cap, mai ceva ca o cărturăreasă enervată că nu i-ai cumpărat perdelele, te lasă (vezi Doamne!) în pace, te simți un pic mai ok; și-apoi să vezi, nenică, lovitura de grație, când în loc de sânge simți că-ți curge prin vene plumb, când te doare fiecare cm de pielicică, zici că oasele ți se lichefiază, te scurgi, te topești, te dizolvi. Ce urcat trei scări amărâte? Ți se taie picioarele și răsuflarea ca după un maraton! Tot ce poți face este să aștepți. Degeaba te împotrivești, degeaba te enervezi, ești ca o gelatină, ca un albuș de ou. Ați încercat vreodată să scoateți o bucățică mică din coaja de ou căzută în albuș? Cam tot așa-i și încercarea de-a funcționa normal, când ești în burn-out. Simți că aproape-i dai de capăt, hai că l-ai prins, și-n ultima secundă-ți scapă iar printre degete și-i înapoi în maglavais.
Ce poți face? Absolut nimic, decât să zici adânc: “Fuck it!”. Și să-i dai timp.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
12/06/2020

Nu asta-i soluția, să îngenunchem cerându-ne scuze că ne-am născut albi, cum au făcut nu știu ce parlamentari. Deja toată situația degenerează în absurd! Să ne cerem scuze pentru culoarea pielii cu care am venit pe lume? Noi n-am avut atunci nimic de spus, acum însă da, acum putem decide să ne schimbăm ÎN NOi, nu la suprafață doar! Să îngenunchem și să ne cerem scuze pentru că suntem răi, invidioși, afurisiți, proști, mincinoși, parșivi, înțepeniți în dogme, zgârciți, nemiloși, pentru că aruncăm prea repede cu pietre și ne grăbim să judecăm; să ne cerem scuze pentru că suntem hoți, borfași, necinstiți, pentru că de prea multe ori nu ținem cont de nimeni și nimic și călcăm peste cadavre, zdrobind inimi și suflete, nepăsători. Să ne cerem scuze pentru că nu vrem să devenim mai buni, pentru că preferăm să facem un mic gest simbolic, să fim și noi în ton cu lumea, îngenunchind de ochii lumii, în semn de aliniere cu ceva, dar fără să și ÎNSEMNE chiar ceva, uitând imediat ce ne-am ridicat motivul pentru care am făcut-o, luând-o iar de la capăt, fiind exact ca înainte.
Pentru toate astea și multe altele ar trebui să îngenunchem și să ne cerem scuze, nu pentru că am venit pe lume albi, ci pentru că între timp ne-am înnegrit.
În suflete…

Cu drag și cu iubire,
Aura.
11/06/2020

Da, știu că n-am o casă „pico-bello in orde” cum zic belgienii, adică pusă la punct, impecabilă, da’ după cum i-am zis și lui Adi adineauri, nu-mi pasă nici cât negru sub unghie că nu-i așa! Io o iubesc așa cum e și mi-e dragă de nu mai pot! Mai sunt încă multe de făcut la ea, știu bugăt de bine, dar am văzut destule case ale multor prieteni de-ai noștri, belgieni, care arătau foarte bine, dar nici una n-a fost impecabilă, fiecare mai avea ceva de retușat, finisat, schimbat etc. Și-s belgieni care-s de generații întregi aici, care-au pornit cu bani serioși la drum, care au moștenit sau dobândit averi, cu locuri de muncă bine plătite încă de pe băncile școlii, care cunosc bine legile și drepturile lor, cu relații peste tot și care știu bine unde, cum și la cine să apeleze, adică au avut podină bună, cum se zice pe la noi.

Una-i să te naști aici, să pornești în viață cu câteva zeci de mii de euro în cont, cu sprijin din partea familiei cât încape, și alta-i să vii la 36, respectiv 41 de ani și să-ncepi de la zero. Așa că vreun termen de comparație nici nu-ncape-n discuție și nu-mi pasă defel că n-am o casă bine pusă la punct. Mie îmi pare nu bine, ci extrem de bine că am casa mea, dorm sub acoperișul meu și c-am reușit să am ce mulți alți belgieni nu au, care cu tot cu ajutorul familiei și-al statului belgian încă locuiesc în chirie și din ajutor social. Și tot ce-am realizat până acum a fost pe munca și pe zoala* noastră, pe-a nimănui altcuiva! Așa că să-mi fie rușine că n-am baia finisată, că mai am uși neschimbate sau alte chestii de făcut? Ba nu mi-e frate, îs chiar mândră iar cui nu-i place, să nu-mi mai calce pragul, că-i mai dau și șuturi în fund! Am mai scris io odată despre asta,

My House, My Rules.

cine vine la mine, vine pentru mine în primul rând, nu să mă bârfească și să mă povestească peste tot, dacă am prafu’ șters și casa impecabilă, că dacă face asta, a pus-o de mămăliga iar pragul nu mi-l mai calcă-n veci!

Da, știu că n-am o casă „pico-bello in orde„, da-i a mea, no! Și mi-e dragă de nu mai pot! Mai ales acuma cu acoperișul renovat, cu podul izolat, deși mi-a venit să plâng văzând factura, deși au fost atâtea probleme cu lucrările și necazurile s-au ținut lanț, când mă uit și-o văd din stradă cum îi lucește acoperișul, îmi vine să o țuc de drag!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

11/06/2020

*zoala – strădanie

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

De ieri seară respir greu, mă sufoc, tușesc urât, ceva parcă-mi apasă pe piept, inima o simt ca strânsă într-un clește, ochii zici că-mi ies din cap, gâtul e contractat, dorm foarte rău cu tot cu somnifere (da, le-am reluat, pe când mă bucuram că am scăpat de ele). Rinichii radiază de durere, constipația îmi dă bătăi mari de c…ap 🤪, tot corpul mă doare, sunt amețiță, moleșită, energie am un pic cât să mă târăsc din pat, palmele îmi ard, o durere surdă și sâcâietoare îmi pulsează-n tâmple. După câte-un acces de tuse simt că-mi vine doar să mă întind pe jos, să mor. Mi-e foame dar mi-e și greață, în același timp, gleznele-s umflate, la fel și degetele, pleoapele. Bineînțeles că sunt și deprimată și plâng din senin, din orice, nervii-s praf, tresar, mă sperii la orice, lacrimile mă ard, le simt de parc-ar fi acid și-apoi ochii mă ustură, zici c-am tăiat ceapă.
Mulți recunoașteți simptomele, nu-i așa? E stresul care face ravagii-n corp. E burn-out-ul dezlănțuit. După două săptămâni de bombardare cu probleme, zi de zi (câteodată chiar mai multe, în aceeași zi), era de așteptat s-o iau pe coajă și să clachez.
Cel mai frustrant e când uiți de boală, când te simți excelent, nu mai iei pastile, dormi bine, faci sport și totul e (aproape) perfect. Și-apoi apare ceva care-ți reamintește că nu, nu ești un om normal și sănătos, era doar o iluzie, o fantasmă, o păcăleală. Ăsta-i momentul cel mai greu. Când trebuie s-o iei – iar! – de la capăt.
Măcar acum știi direct ce ai de făcut, programarea la medic, în primul rând apoi ceilalți pași, de stabilizare.
Asta e. V-am scris asta nu ca să-mi plângeți de milă sau să vă impresionez. La starea de acum vă spun drept că mă doare-n cot! Vreau doar să vă atenționez. Cu burn-out-ul nu-i de glumă, nu-i de joacă, iar stresul dezlănțuit face ravagii-n corp.
Aveți grijă, nu așteptați până-i prea târziu, până vă epuizați suprarenalele. Pentru ca să dregeți apoi smântâna, e mult, mult mai greu.
Aura.
08/06/2020

Stresul cronic – Burn-Out – Epuizarea suprarenalelor

SINDROMUL DE EPUIZARE SUPRARENALE (sindromul oboselii cronice) – PROBLEMA DE SĂNĂTATE NR.1 a prezentului

N-am scris nimic despre imbecilu’ ăla care instigă la viol pe YouTube, nici nu m-am uitat la ce-a filmat, doar citind despre ce-a fost în stare să declare, s-a încrețit pielea pe mine și mi s-a făcut stomacul ghem. Am zis să nu intru în energia aia că-i prea greu de dus. Culmea e că aseară, căutând ceva de văzut pe Netflix, primul titlu care mi-a apărut a fost “Jeffrey Epstein: Filthy Rich”. 😡🤬 Nu știam prea multe despre el, din câteva știri de ici și colo citisem că era putred de bogat (dovedindu-se apoi putred până-n măduva oaselor!), că se învârtea în cercuri înalte și avea companii selecte, (Bill Clinton, prințul Andrew, Donald Trump), că fusese implicat în scandaluri sexuale și cam atât; habar n-aveam că de fapt a fost un prădător sexual, violator și pedofil. Și toate lucrurile astea s-au ascuns, mușamalizat, șters cu buretele! De ce? Doar pentru că era putred de bogat, asta-l situa mai presus de lege? 😡🤬
Azi toată ziua mi s-au învârtit în minte scenele din film, disperarea fetelor, neputința și suferința lor, urmele rămase pe veci în viețile și sufletele lor.
Așa că-i musai să scriu, altfel explodez! 😡🤬
Un imbecil instigă liber la viol, pe net, în anul de grație 2020! Și mai are și alți mii de proști care-l aplaudă și-i cântă-n strună! 😡🤬
Pentru toți dezaxații care gândesc în felul ăsta bolnav, pervers, am o singură întrebare: Dacă cea violată ar fi fiica voastră, de 12-13 ani, ați mai gândi la fel? 😡🤬
Și vă mai doresc așa, din rărunchi, ca la toți imbecilii, dezaxații, pedofilii și perverșii cărora le mai trece prin capu’ ăla sec chiar și numai umbra unui astfel de gând – că fetele merită violate -, să le apară-n fața ochilor nu fata aia care cică “merită”, ci chipul fiicei sau al mamei lor! Să vă bântuie fețele, ochii lor, să simțiți că vă arde retina de fierbințeala privirii lor! A fiicelor rușinate că au un astfel de tată și-a mamelor care regretă că-s mame, care mai bine-și legau trompele decât să aibă un astfel de fiu!
Iar voi, toți boșorogii care salivați după fete cât mai tinere, vă păcăliți băi fraierilor dacă credeți c-o moimă ce are jumătate din vârsta voastră vă iubește! Îhî, iubește banii din contul vostru, iubește luxul și viața de huzur, nicidecum pe voi!
Să abuzezi de putere și de bogăție ani la rând, să violezi zeci de fete și să scapi, e cutremurător, zguduie rău de tot lumea asta; dar să abuzezi de prostie și să să instigi la viol, fără urmări, fără pedeapsă, fără să fii amendat, închis, oprit, șters de pe net? Nu mai am cuvinte.
Fuck this world! I’m going to Wonderland!

Aura.

03/06/2020

Alaltăieri s-a deschis sezonul de pescuit. No, cu ocazia asta am făcut și-un pui de insolație, prima zi liberă la pescuit trebuia sărbătorită cumva, nu? Și c-o primă captură de proporții, ce mai c-a rupt firul undiței. Vedeți în poză ce „minunăție” au scos doi bărbați din apă, faină captură, așa-i?  😜 Bine, la câtă lume era pe baltă, altceva nici n-aveau ce prinde, e prima oară când văd balta plină de oameni, de caiace, bărci și înotători. Cred că bieții pești s-au ascuns în fundul bălții, rațele, gâștele și celelalte galițe la fel, au dispărut. Oaza mea de liniște s-a transformat brusc într-un loc de agrement, aglomerat. 🙄 Dacă anii trecuți acolo găseai doar pescari, acum e plin de fel de fel de oameni, fete la plajă, în costume de baie, coșulețe de picnic ș.a.m.d. Și probabil că anul ăsta cam așa va fi de-acum încolo, nemaiputând să plece prin vacanțe exotice, o să rămână care pe unde poate. E de înțeles. Însă vedeți cum avem noi, oamenii, talentul ăsta de-a strica tot? De-a dezechilibra natura? În loc de ciripit de păsărele se-aude muzică, în loc de liniște e hărmălaie, în loc de pești prindem roți de bicicletă…  😥

Așa cald în luna mai, atâtea zile la rând, io nu țin minte să mai fi fost de când sunt în Belgia. (Dar după memoria mea nu-i de luat, oricum) Răzlețe, da. Una după alta, ba. Nu mă plâng, știți că-mi place căldura și astă-iarnă Adi m-a amenințat că dacă mă aude vara asta văitându-mă că mi-e prea cald, îmi dă cu sania-n cap, 😜 așa că tac chitic. Dar ieri, ducându-mă la poștă să trimit coletele cu cărți, (vă multumesc din suflet că nu v-ați pierdut interesul pentru „Trăirile Aurei”) am simțit că mă topesc și-o să mă scurg pe trotuar, încet-încet… Cu fiecare pas coletele deveneau parcă tot mai grele, lungindu-mi mâinile până-n pământ, zici că eram urangutan, transpirația-mi șiroia pe spate iar pașii-mi deveneau tot mai rari, tot mai târșiți. „Ridică Auruc picioarele, umblă frumos!”, parcă o auzeam pe mama certându-mă.

O fi fost și căldura de vină, dar parcă mai era ceva; și mi-am dat seama că de atâtea luni n-am mai umblat decât foarte puțin și de puține ori, zici că am uitat să umblu, să pășesc, a fost o senzație ciudată tare. Înainte de pandemie una-două fugeam la magazine, zilnic mergeam la plimbare, făceam în câte-o zi zeci de drumuri, ba la bancă, ba la poștă, ba la primărie etc.

Eu și mersul pe jos am fost tovărăși nedespărțiți, de când mă știu. În Cuzdrioara, de-acasă la grădiniță, la triaj, la școală, la fabrică, ba uneori când n-aveam bani de bilet și până-n Dej, apoi din centrul orașului pe jos până pe Dealul Florilor. Ce mașină? Nici bicicletă nu aveam, așa că ăsta era mijlocul de locomoție cel mai folosit. „Mersul pe jos face piciorul frumos” auzeam des, ca încurajare, când mă săturam de-atâta umblat și smiorcăiam, uitându-mă cu jind la mașinile ce treceau pe lângă noi, tălpiștii.

Și uite c-am ajuns să-mi fie dor să umblu mult, nu doar câțiva pași. De-atâta neumblat parcă am și uitat să pășesc ca lumea, zici că nu-i mersul meu.

Da, în luna mai am avut parte de multe zile cu soare, calde, de-a dreptul fierbinți. Nu mă plâng, știți că mie îmi place căldura. Mă plâng doar de neumblat. Și de invadarea oazei mele de liniște. Și de captura pentru care-am mai făcut și-un pui de insolație. Atât. 😁😂😂

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/06/2020

Oricine-ai fi și oriunde te-ai îndrepta, indiferent de norii negri ce apar pe orizontul tău, indiferent de starea ta deplorabilă sau de furtuna ce face ravagii prin sufletul tău, încearcă să-ți amintești că e un soare dincolo de nori, că mai ai unul care strălucește în tine, doar trebuie să-l lași să răzbată prin toți porii tăi.
E greu uneori, e dificil, mai ales când problemele apar una după alta și te copleșesc, când te simți neputincios și vulnerabil.
Nu renunța. Plângi cu suspine în câmpul tău de flori, urlă în pădure, inspiră-expiră, calmează-te, ridică-te de la pământ, scutură-ți genunchii de praf, înalță fruntea spre cer și mulțumește.
Ești pregătit s-o iei de la capăt!
Felicitări!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
30/05/2020

Nervi. Încordare. Stres. Plâns. Zgomot. Praf. Mizerie. Vecini suparăți. Neînțelegători.  Patroni neserioși. Lucrări (cică) neașteptate, care mai ca îți provoacă și-un infarct atunci când îți prezintă costurile. Durere-n gât. Tușit. Lăcrimat. (Și de la plâns, dar și de la praful ce te sufocă în casă!) Și iar nervi. Și iar stres. Și de la capăt iar…

Când vă hotărâți să faceți o lucrare importantă la casă, pregătiți-vă de toate cele enumerate mai sus + multe altele și totul repetat iar și iar. Până cedezi nervos și toată viziunea măreață pe care-o aveai despre cum va arăta casa ta renovată, se duce naibii și  tot ce rămâne e dorință disperată de-a urla și de-a nu te fi apucat să faci asta.

N-o să-i înțeleg în vecii vecilor pe escroci, pe cei care încearcă să te păcălească și să facă bani pe spinarea ta, să-ți încarce factura, să-ți ceară mai mulți bani decât deja ai stabilit în contract, să te jecmănească efectiv cu zâmbetul pe buze, de parcă tu ai scoate sume exorbitante direct din tiparniță sau din dos, de fiecare dată când mergi la baie. N-o să-i înțeleg în vecii vecilor pe șarlatanii care pur și simplu profită de încrederea și naivitatea ta. Dar cum suntem, și io și Adi, doi proști, asta e. Cred că ăștia pe noi ne simt de la distanță, își dau seama după miros că suntem tâmpiții și fraierii perfecți, numai buni de prins în plasă. Noi nu știm să ne certăm, să negociem, să ne țigănim. Și uite-așa ne-o luăm de nu ne vedem.

Dacă aveți de gând să faceți o lucrare importantă la casă, discutați clar și răspicat toate detaliile, citiți ce scrie cu litere mici (mai ales!!!) și nu semnați o înțelegere în care apar cuvintele „lucrări neașteptate„, c-ați pus-o de mămăligă, astea două cuvinte sunt bombe cu ceas! Sau dacă totuși apar, cereți să fie incluse în prețul inițial și, chiar dacă descoperă un dinozaur, treaba lor ce fac cu el, îl mănâncă, îl prăjesc, îl expun, pe voi nu vă privește și nici nu vă interesează, doar prețul să rămână fix la fel!

Pentru cei care urăsc praful și mizeria, (io recunosc că da, cu astm e și greu să nu o fac) ar fi bine să specificați asta de la bun început și să includeți o clauză în contract prin care firma să se angajeze să acopere și să protejeze totul, să lucreze cu grijă și să țină cont de ea, tocmai ca să nu apară nici probleme cu vecinii și să fiți scutiți de bătăi suplimentare de cap.

Omul cât trăiește învață, asta-i clar. Măcar greșelile astea voi să învățați (pe pielea noastră) să nu le repetați.

Căscați bine ochii. Cereți mai multe opinii, căutați mai mulți ofertanți și firme, negociați fiecare lucrare în parte, fiecare bucățică de material folosit. În contract totul să fie explicit, tocmai ca să fiți scutiți de cheltuieli neașteptate și de surprize neplăcute.

Orice vă întreabă muncitorii să facă „în plus”, aveți mare grijă! Sunt alte două cuvinte periculoase, care vă pot mușca rău de tot de cur! Nu acceptați fără să întrebați în prealabil cât costă plusul ăla, pentru că dacă vi se răspunde: „Ee, nu costa prea mult!”, iar o pățiți! Să vă scrie negru pe alb suma exactă (de preferat cu TVA!), să știți dacă e corectă sau nu. Că dacă-i după ce deja au făcut lucrarea respectivă, sunteți cu mâinile legate și nu mai aveți ce negocia! Mare, mare grija!

În rest, Doamne ajută!

Io mă duc să caut un loc în pădure, unde să pot urla.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/05/2020

Omu’ bun îi nebun, asta-i regulă! Și nu mă învăț minte!

Ne-am apucat de acoperiș, trebuia renovat, am angajat echipă, am semnat acte, am vorbit cu banca etc. încă dinaintea pandemiei dar no, s-au amânat lucrările. Care au început săptămâna asta, după ce s-au ridicat restricțiile. Când dărâmi un acoperiș și-l renovezi complet, lapte și miere nu iese de-acolo, nu? Iese praf și mizerie. Faci gălăgie, e zgomot și hărmălaie. Până acum, de zece ani de când stăm aici, toți vecinii noștri ne-au tufut creierii – inclusiv sâmbăta și duminica! – cu renovări, bocănituri, tuns grădini, bor-mașini și alte ustensile care-ți induc o stare profundă de bine. 😑 Acum probabil înțelegeți de ce plec io atât de des pe coclauri. 😉 Mai tot timpul de Crăciun, coronița ce-o atârn de ușă e plină ba de colb, ba de moloz, am niște vecini turci și-i doare-n paișpe de Crăciunu’ meu, dar am zis că no, le dau pace, nu chem poliția, nu fac reclamații și scandal, să fim și să rămânem niște vecini buni. La fel, am tăcut și n-am zis nimic nici când tablourile îmi cădeau din cui pe hol, de la picamărul cu care spărgeau ceva prin casă – duminica! –, nici când își aruncă apa murdară pe scurgerea nemăturată înainte și tot jegul și mizeria se-adună în fața ușii mele, nici când oprește ditamai camionul fix în fața geamurilor că no, cred că știe că mie tare-mi place camionul lor și-s disperată după el, vreau să-l văd în weekend continuu, în loc să mă uit la copaci și răsărit, plus că-mi place la nebunie când îi ambalează motorul sub balcon, sâmbăta dimineața la 6. Tac și când strâng ambalajele dulciurilor aruncate de fetele lor, că săracele n-au coș de gunoi acasă și mai bine le aruncă pe trotuar; tac și când el, nenea turcu’, aruncă chiștoacele țigărilor fix în fața casei mele, nu a lor și când își scoate carul de lucru plin de noroi și-l trage de-a lungul trotuarului, lăsând dâre lungi, frumoase, cu model, că-i prea curat.

În 10 ani de când locuim aici, nu i-am deranjat până acum cu nimic, deși din partea lor am tot încasat și gălăgie, și mizerie și tot ce vreți. Și-acum ia ghiciți, la trei zile de când au început să-mi lucreze la acoperiș, cine mă strigă aseară să-mi spună că e cam mult praf și două țigle de pe casă le lipsesc? (băieții care lucrează le-au luat ca să scoată o grindă și bineînțeles c-o să le pună și la loc!) L-au sunat și pe patronul firmei, să-l atenționeze că dacă o singură pietricică o să cadă pe acoperișul lor, e bai mare, pentru că acoperișul lor e fooooarte special și de la o singură pietricică, se distruge complet!!!

Omu’ bun îi nebun, asta-i clar! Cred că-i cazul să-mi învăț lecția și să fiu mai puțin ne-bună dar mult mai rea.

De la prea multă bunătate și îngăduință, ajungi să fii luat complet de fraier!

Auzi tu, foooarte special! O fi placat cu aur și cristale Swarovski, da’ n-am știut io până acum.

No, hai că mă duc repede să le culeg, să-mi fac și io săraca de mine un ghiul, un lanț, ceva. Păi nu???

Azi fără iubire, că nu-mi vine,

Aura.

28/05/2020

Probabil din cauză că atâția ani am fost încarcerată, restricționată și-am făcut ce nu doream, ce nu-mi plăcea și doar ce voiau alții, acum reacționez destul de urât la orice încălcare a libertății mele. Când mi se impune ceva. Când simt că se așteaptă ceva de la mine, mă enervez. Orice nu corespunde și cu dorința mea, cu ceea ce vrea sufletul meu să facă, resping. Când trebuie să dau din timpul meu prețios, gratis, fără plată, doar așa, de-a moca, mă răzvrătesc.

Nu mai suport să fac doar ce vor alții și nu-i și spre binele meu cel mai înalt. Să fac doar pentru că „așa se face„, e rețeta sigură să explodez.

Citind articolul din „Căsuța unui melc”

https://casutaunuimelc.ro/2020/05/26/o-calatorie-de-o-mie-de-pasi-incepe-cu-primul-pas/?fbclid=IwAR3nj41Vq9N8H0pfikzOwgnI8PXb3x9c1jPC_fGUFHoYUYzqL-v5a3iLAPk

mi-am dat seama de asta. Îmi pare tare bine că generațiile astea mai tinere nu mai risipesc atâta timp ca noi, toot căutând. Ei știu destul de repede ce vor. Și ăsta-i drumul spre succes. Așa cum scria și Anaphielle, când te simți bine în pielea ta, e un semn clar că ești pe drumul tău.

Fă ceea ce-ți place, când vrei și dacă vrei. Nu zic să nu ții cont defel de reguli, dar vezi o țâră și căror reguli te supui. Dacă-s și ale tale, e ok. Dar dacă-s doar ale altora și doar pentru bine lor, mai dă-le naibii! Pentru că un lucru pe care l-am mai învățat de când îs pe lumea asta, este că timpul nostru e cam limitat și-ar trebui să-l prețuim mai mult. Să nu-l mai risipim și să-l oferim oricui așa, degeaba. Nu. Decât să-l petrecem pentru alții, mai bine-l folosim cu cap, pentru noi înșine și în beneficiul nostru, nu al altora. Știu, când suntem tineri avem impresia că tot timpul din lume ne aparține și-avem destul, dăm din el cu două mâini, fără să realizăm că de fapt îl pierdem, îl risipim.

Fiți mai chibzuiți cu timpul vostru, fiți mai egoiști. Faceți ce vrea sufletul vostru să facă, nu-i mai satisfaceți doar pe ceilalți, ci pe voi în primul rând. Nu vă mai lăsați pe voi deoparte, respectând regulile altora, făcând ceva doar pentru că „așa se face”. Găsiți-vă calea voastră de-a face altcumva! 

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

27/05/2020

Foto: Ceasul astronomic din Praga, august 2017

Cîte rîze (rahaturi) strîngem într-o viață! 🥱😳😱
Ne-am apucat de curățenie generală-n pod, de luni vine echipa să-l renoveze și musai să fie gol.
Deși acolo îmi întind hainele și-l vizitez deci în fiecare zi, azi am rămas surprinsă câte prostii am tooot depozitat de-a lungul anilor. De obicei cînd trebuia să arunc ceva, mă cîcîiam, mă mîcîiam și, ca românul, ziceam: “Eh, hai să îl păstrez, că cine știe cînd și la ce mi-a folosi!” Și uite-așa am adunat o mulțime de lucruri pe care, marea lor majoritate, nu le-am mai folosit în veci.
Ce mă surprinde azi este că-mi vine (surprinzător!) ușor să le arunc, chiar dacă multe îmi provoacă amintiri și nostalgii: discul lui Edi, cu urmele dinților lui pe el, păturica lui, coșul în care dormea înainte să se învețe să doarmă-n pat cu mine și cîte altele!
Sunt foarte bucuroasă să fac curat, să scap de toată energia aia care stagnează, să facem loc unei noi energii. Mi-a fost și tare groază, știți cum e, cînd faci o astfel de curățenie e multă muncă, praf, mizerie… Recunosc că nu îmi place, dar mă îmbărbătează gîndul la cît de luminos, curat și proaspăt va fi podul renovat.
Adunăm multe lucruri, depozităm, facem provizii, strîngem o grămadă de lucruri pe care oricum nu le mai folosim și nu mai avem nevoie de ele, dar care ocupă mult spațiu și adună praf. De-acum vreau să mai păstrez în casă doar lucrurile pe care le folosesc. Sper să-mi intre (și să-mi rămînă!) în tărtăcuță intenția asta, să scap de convingerea aia pe care-o am de cînd mă știu: “Nimic nu se aruncă, păstrăm orice, că nu știm cînd ne-a folosi!”
Eh, acum știu: în veci!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
23/05/2020

Când cerul arde, simt cum mă cheamă.
Chiar dacă-s în pat, mă uit la televizor sau citesc, simt că-i musai să ies, să-l văd.
Am ieșit pe ciripuri. 😁 Și nu m-am înșelat, nici el nu m-a păcălit, chiar a ars. A fost aur topit. Roșu aprins. Albastru indigo. Roz. Și mov. Jar și tămâie. Cu miros de dumnezeire.
Încins, fierbinte, lavă topită, ieșită din măruntaiele pământului și azvârlită pe cer. Împrăștiată în zare.
Apus. Spectaculos.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
22/05/2020

Io știu că acum o să calc pe bec și-o să scriu despre ceva care o să-i deranjeze pe mulți, dar azi despre asta-mi vine să scriu. N-am înțeles niciodată făloșenia oamenilor, în special a românilor. Să arate, să demonstreze, să se fălească. Să se dea mari, chiar dacă nu-s. Casă cât mai mare, palat dacă se poate, mașină bengoasă, cât mai scumpă, mai strălucitoare, mai bătătoare la ochi; haine musai de firmă, însemnate, să se vadă că-s luxoase, c-au costat mult; dat din coate, vorbit tare, vociferat, râs isteric, hăhăit belicos ș.a.m.d.

Când mergeam în România cu mașina și intram în vreo benzinărie, știam întotdeauna (chiar și înainte de-ai auzi) care-s români. După felul în care se comportau, după cum țineau morțiș ca restul muritorilor de rând să îi remarce: mers crăcănat, pieptul umflat, privirea obraznică, târșitul șlapilor, treningul Puma, Adidas (și aici lista continuă cu ce nume de firmă mai vreți voi), neapărat un lanț gros de aur atârnat de gât, plus o brățară asortată și musai să urle unii la alții.

În Lidl sau Aldi la fel, care-s mai zgomotoși și mai impertinenți, care vorbesc la telefon mai tare și mai preocupați, care te măsoară din cap până-n picioare și mai scapă și câte-un „Ce te-aș …!”, de care ei cred că nimeni nu înțelege, tot compatrioți îs.

Mașina bengoasă iar, e un „must have”, chiar dacă stau într-o garsonieră de „tri pă patru” și-s rupți în cur.

Casele mari mă fascinează cel mai tare. La ce-ți trebuie ditamai căsoiu’, când tu ești singur cuc pe lumea asta? Sau, în cel mai bun caz, ai un tovarăș de viață. Ce faci cu zece camere, din care tu folosești două, maxim trei?

Da, recunosc că am și eu o casă (relativ) mare, dar e funcțională, fiecare încăpere are un rost și-o folosință a ei. Recunosc și că am o mașină bengoasă, dar e bengoasă pentru mediu-n primul rând, nu-i ambalez motorul, nu dau ture prin oraș ca s-o arăt, nu-mi fac poze cu ea ca să le expun pe feisbuc, ci doar mă folosesc de ea, să mă ducă din punctul A în punctul B. Atât. Iar când pot să mă lipsesc de ea, o fac bucuroasă și-mi încalec bicicleta. A, și mai e bengoasă pentru că-mi place să mă joc cu toate utilitățile ei, adică să apăs pe butoane, slăbiciunea mea. 😂🙄😜

Haine de firmă n-am. Am mai scris io despre asta aici:

Brand

Prefer în continuare să am haine de bună calitate, în care io să mă simt bine și-n largul meu, nu doar pentru eticheta lor.

Făloșenia românilor e renumită. Ne place să ne dăm mari și tari. Ar fi bine să învățăm smerenia, modestia, să înțelegem că uneori o șoaptă are un efect mai mare decât un țipăt, un strigăt, un urlat. Ar fi bine să ne mai restrângem, să înțelegem c-o casă mare, goală, nu-i de admirat, de fapt ea reprezintă pustiul din suflet, goliciunea lui. Casa trebuie să fie plină de viață, folosită, fiecare încăpere să vibreze, să răsune a râs și plâns, toate camerele să fie pline de trăire, de emoție, de sentimente, nu de praf. Casele să le construim nu să impresionăm vecinii și consătenii ci să le folosim și locuim.

Mi-a plăcut foarte mult o poză a doi dintre cei mai bogați oameni din lume, îmbrăcați simplu, modest. Mesajul fotografiei e sublim: Scopul nu-i să pari bogat ci chiar să fii.

😉

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

22/05/2020