După ce că eram slabă ca o scobă*, mai și fumam. Acum n-aș putea fuma nici să mă plătești, atunci eram în stare, dacă rămâneam fără țigări, să mă duc în miez de noapte la vreun magazin non-stop, ca să-mi cumpăr. Acum simt mirosul de țigară de la o poștă și mă îneacă tusea, instant.
Mă încovrigam pe scaun cu ghioambele* sub mine, stăteam așa ore în șir fără probleme, acum și când stau picior peste picior, după nici 10 minute, amorțesc.
Îmi găseam haine cu greu, mă îmbrăcam de la copii, mărimea 34-36 era bună, acum la fel, dar câte una pe-un picior.
Câinele tot negru și creț era, un pic mai mare decât Max, Edi a fost și el cu noi peste tot, l-am iubit și am suferit mult de tot când a murit.
Tot Rac eram și-atunci, după cum se vede pe numărul mașinii și tot familia era pe primul loc, tot super-emoțională eram, tot ușor de rănit și influențată de Lună. Tot argintul îmi plăcea și pietrele semi-prețioase.
Eram roșie-n păr, nu blondă, slabă ca o scoabă și naivă, mult prea încrezătoare.
Aveam visuri multe, iubeam tare și sufeream și mai tare.
Fumam cu patos, crezând că-mi potolesc nervii, când de fapt îmi încărcam doar plămânii.
Acum nu mai suport nici fumul de la o poștă, iubesc chiar mai tare și sufăr la fel de mult. Tot ușor de rănit sunt și acum, dar îmi place să cred că într-un aspect m-am schimbat: nu mai sunt la fel de naivă și încrezătoare.
Cu drag și cu iubire,
07/01/2026
Bine, știți că-i un fel de-a spune/scrie, sunt împotriva v
), s-o legăn și s-o țin în brațe, să-i fac masaj și să-i văd ochișorii mirați la fiecare atingere, e ceva magic. Unic. A fost o săptămână intensă, parcă a trecut un an, nu doar o săptămână, noțiunea timpului se schimbă în astfel de momente, se prelungește, se întinde, timpul capătă altă dimensiune. Dar e și foarte obositor. N-o să vă mint prezentându-vă doar partea frumoasă, să știți. Să îngrijești un bebeluș e frumos, e unic, e magic, dar e și greu, nu-i doar cu gângureli, curcubeie și unicorni. Cine vă spune asta, minte. Pentru că e și cu multă oboseală, cu caca, vomă, plâns care nu poate fi potolit, epuizare, dureri, îngrijorări. Și neliniște constantă. Dacă am făcut ceva greșit? Dacă n-am șters-o bine la funduleț? Dacă n-a râgâit cum trebuie? Dacă n-a supt destul? Dacă… Întrebări, griji, neliniști la fiecare scâncet, la fiecare plânset, la fiecare suspin. Este o responsabilitate enormă să ai pe mâini un suflețel, un nou-născut. Iar lumea nu se oprește în loc ca să te lase pe tine să-ți vezi doar de îngrijitul bebelușului tău. A, nu, ca proaspăt părinte trebuie să mergi și la muncă, trebuie să speli, să faci curat, să ai grijă de casă, de plătit facturi, de mers la cumpărături, de rezolvat cu actele și partea administrativă care-i extrem de stufoasă și încâlcită. Este adevărat că ai și ajutor, de la o bunică 
, de la moașă, de la medici, însă tot este greu. Obositor. Epuizant. Cu tot cu ajutor.
