Prietenie

Loviturile cele mai puternice le-am primit de la prieteni. E un subiect ce mă frământă de-o vreme și simt că-i musai să scriu despre asta.

Încredere în oameni și prietenie.

Sunt naivă. Prea naivă. Recunosc.

Naivitatea mea m-a adus în situațiile în care am suferit cel mai tare.

Când am simțit că mi se rupe sufletul.

Că pierzi persoana respectivă, mai e cum e. Dar pentru mine cel mai greu a fost c-a plecat și cu o bucată din sufletul MEU. Pe care i l-am pus pe tavă. Și l-a ciopârțit și l-a făcut bucăți. Asta doare cel mai tare. Nu că pierzi persoana, ci tot ceea ce-ai investit în ea. Timp, sentimente, stări, zâmbete și lacrimi… TOT.

Cred că toți am trecut prin așa ceva.

Să cunoști o persoană. Să simți din prima o „conexiune”. Să aveți trăiri și experiențe dacă nu identice, măcar comune. Să ai impresia că vorbiți aceeași limbă (chiar dacă la propriu nu-i așa).

Și, în ciuda tuturor eșecurilor precedente, să-ți deschizi inima. Să-ți pui IAR sufletul pe tavă. Să-ți învingi temerile, reticențele și ezitările. Să-ți spui : „No hai că de data asta e pe bune!”.

Iar când ai lăsat garda jos, când încrederea ți-e deplină, sufletul și inima deschise complet (adică atunci când ți-e lumea mai dragă!) să ți-o tragă! Da’ nu așa, în doru’ lelii! Nuuu! De să-ți meargă fulgii și să-ți iasă pe nas și încrederea și „prieteșugu”!

O dată, de două ori… de n’ șpe ori… și tăt nu mă învăț minte!

Mama-mi spunea încă de când eram copil (și vedea că-s mai tutulucă ) :

” Aurucu’ mamii, nu-ți mai pune sufletu’ pă tavă și nu te mai încrede orbește în tătă lumea, că-i păți-o!”.

Eh mama, dreptate ai avut atunci, dreptate ai și–amu. Da’ tăt nu m-am învățat minte!

Nu pot și probabil așa o să mor (tutulucă).

O naivă și-o „încrezătoare” irecuperabilă. Nu știu de ce dar asta e o lecție ce nu-mi intră în tărtăcuța și gata.

După toate „rateurile” avute, eu continui să am încredere în oameni și-n prietenie.

Și știți ce? Cred că m-am „prins” care mi-e lecția de fapt.

Nu să nu mai am încredere. Nope.

Ci să nu mai sufăr când această mi-e înșelată.

Să nu-mi mai pară MIE rău că i-am lăsat să-mi intre-n suflet.

NU. Să le pară rău LOR că n-au știut să rămână.

Așa că, încetați cu regretele. Încetați cu părerile de rău și auto-învinuirile.

„Că cutare mi-a făcut și mi-a dres…” să fie sănătos!

„Că poate dacă făceam altfel…” era tot o laie mălaie!

Să vă pară bine c-ați scăpat.

Io una… radiez!

With love,

Aura.

 

 

Reclame

2 gânduri despre „Prietenie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s