Prietenie

Loviturile cele mai puternice le-am primit de la prieteni. E un subiect ce mă frământă de-o vreme și simt că-i musai să scriu despre asta.

Încredere în oameni și prietenie.

Sunt naivă. Prea naivă. Recunosc.

Naivitatea mea m-a adus în situațiile în care am suferit cel mai tare.

Când am simțit că mi se rupe sufletul.

Că pierzi persoana respectivă, mai e cum e. Dar pentru mine cel mai greu a fost c-a plecat și cu o bucată din sufletul MEU. Pe care i l-am pus pe tavă. Și l-a ciopârțit și l-a făcut bucăți. Asta doare cel mai tare. Nu că pierzi persoana, ci tot ceea ce-ai investit în ea. Timp, sentimente, stări, zâmbete și lacrimi… TOT.

Cred că toți am trecut prin așa ceva.

Să cunoști o persoană. Să simți din prima o „conexiune”. Să aveți trăiri și experiențe dacă nu identice, măcar comune. Să ai impresia că vorbiți aceeași limbă (chiar dacă la propriu nu-i așa).

Și, în ciuda tuturor eșecurilor precedente, să-ți deschizi inima. Să-ți pui IAR sufletul pe tavă. Să-ți învingi temerile, reticențele și ezitările. Să-ți spui : „No hai că de data asta e pe bune!”.

Iar când ai lăsat garda jos, când încrederea ți-e deplină, sufletul și inima deschise complet (adică atunci când ți-e lumea mai dragă!) să ți-o tragă! Da’ nu așa, în doru’ lelii! Nuuu! De să-ți meargă fulgii și să-ți iasă pe nas și încrederea și „prieteșugu”!

O dată, de două ori… de n’ șpe ori… și tăt nu mă învăț minte!

Mama-mi spunea încă de când eram copil (și vedea că-s mai tutulucă ) :

” Aurucu’ mamii, nu-ți mai pune sufletu’ pă tavă și nu te mai încrede orbește în tătă lumea, că-i păți-o!”.

Eh mama, dreptate ai avut atunci, dreptate ai și–amu. Da’ tăt nu m-am învățat minte!

Nu pot și probabil așa o să mor (tutulucă).

O naivă și-o „încrezătoare” irecuperabilă. Nu știu de ce dar asta e o lecție ce nu-mi intră în tărtăcuța și gata.

După toate „rateurile” avute, eu continui să am încredere în oameni și-n prietenie.

Și știți ce? Cred că m-am „prins” care mi-e lecția de fapt.

Nu să nu mai am încredere. Nope.

Ci să nu mai sufăr când această mi-e înșelată.

Să nu-mi mai pară MIE rău că i-am lăsat să-mi intre-n suflet.

NU. Să le pară rău LOR că n-au știut să rămână.

Așa că, încetați cu regretele. Încetați cu părerile de rău și auto-învinuirile.

„Că cutare mi-a făcut și mi-a dres…” să fie sănătos!

„Că poate dacă făceam altfel…” era tot o laie mălaie!

Să vă pară bine c-ați scăpat.

Io una… radiez!

Aura B. Lupu

Fragment din cartea „Trăirile Aurei” ce poate fi comandată de pe Amazon:

https://www.amazon.com/Trairile-Aurei-Romanian-Aura-Lupu/dp/6069461800/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1539621983&sr=8-1&keywords=trairile%20aurei

Reclame

8 gânduri despre „Prietenie

  1. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Și, în ciuda tuturor eșecurilor precedente, să-ți deschizi inima. Să-ți pui IAR sufletul pe tavă. Să-ți învingi temerile, reticențele și ezitările. Să-ți spui : „No hai că de data asta e pe bune!”.

    Iar când ai lăsat garda jos, când încrederea ți-e deplină, sufletul și inima deschise complet (adică atunci când ți-e lumea mai dragă!) să ți-o tragă! Da’ nu așa, în doru’ lelii! Nuuu! De să-ți meargă fulgii și să-ți iasă pe nas și încrederea și „prieteșugu”!

    O dată, de două ori… de n’ șpe ori… și tăt nu mă învăț minte!

    Mama-mi spunea încă de când eram copil (și vedea că-s mai tutulucă ) :

    ” Aurucu’ mamii, nu-ți mai pune sufletu’ pă tavă și nu te mai încrede orbește în tătă lumea, că-i păți-o!”.

    Eh mama, dreptate ai avut atunci, dreptate ai și–amu. Da’ tăt nu m-am învățat minte!

    Nu pot și probabil așa o să mor (tutulucă).

    Apreciază

  2. „O naivă și-o „încrezătoare” irecuperabilă. … După toate „rateurile” avute, eu continui să am încredere în oameni și-n prietenie.”
    Stii ce, draga Aura? Te felicit ca esti irecuperabila din acest punct de vedere!!! Si exact cum ai spus la finalul articolului, sa le para LOR rau ca nu au stiut cum sa ramana in sufletul tau. de fapt… au ramas dar nu au stiut cum sa se bucure de aceasta ramanere.
    paguba lor. Tu mergi zambind mai departe.

    In alta ordine de idei… minunat stil de a scrie ai! Fix pe inima mea. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  3. Cum să îți păzești sufletul de răniri? Ți-l camuflezi, ori îți pui scuturi antirachetă? La un moment dat tot lași garda jos și atunci, tocmai atunci primești lovitura. Dacă ești încrezător, așa ți-e ție natura, nu ai ce face. Încercarea de a te schimba, te afectează cel mai mult pe tine însuți. Ca și cum ai sta la birou în armura unui cavaler medieval… Ți-e greu.
    Soluția cea mai bună este cea pe care o recomanzi și tu. Nu te lăsa afectat de o investiție proastă. Paguba e a lor. Tu ai rezerve nelimitate de a o lua mereu și mereu de la capăt. Izvorul dragostei, comoara aceea din inimă nu seacă niciodată.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.