https://casutaunuimelc.ro/2020/05/19/aura-b-lupu-despre-scris/#

V-am zis deja c-am văzut mini-seria despre evreii ultraordocși, pe care încă-l macin, ca să zic așa.
Dar mai tre’ să vă zic ceva.
Ok, îs pre’ de tăt, dar tare departe nici noi, ăștialalți n-am fost (și poate că nici nu sîntem încă) de ei. Ce drepturi are femeia în România? Să tacă și să asculte de bărbat. Unde-i locul ei? La cratiță! Care-i rostu’ ei pe lume? Să dea naștere de prunci. Cine intră în altar? Bărbatu’. Nu-s departe vremurile în care fata se mărita cu cel ales de părinți, nu de ea. Încă-s actuale bătăile, abuzurile, misogismul, pusul femeii la punct cu pumnul, ca să-și știe și să-și învețe locul. Violul mai e considerat de unii ca fiind îndreptățit 👿(ioi, că le-aș face crestături pe… limbă și le-aș presăra sare!), încă femeia-i considerată inferioară și bună numa’ de bătut la ea, ca la sacul cu fasole. Se încrețește pielea pe mine cînd citesc c-a mai murit o femeie, ucisă de bărbatul ei. Cîte-o fi îndurat femeia aia, pîn-a omorît-o? Cît de neajutorată s-a simțit? Să rămîi lîngă un bărbat care te bate, nu-i doar vina ta, e vina tuturor. A mentalității că “fomeia tre’ s-asculte de bărbat.”
Poate că pentru ultraordocși timpul s-a oprit în loc, dar, din păcate mai sînt încă mulți alții blocați, rămași “neanderthali”.

Aura.
18/05/2020

Aseară am început să ne uităm la un mini-serial, „Unorthodox”, și bineînțeles că ne-a prins atât de tare încât azi-noapte l-am și terminat de văzut. E foarte interesant, e o lume despre care, recunosc, nu știam mai nimic. Azi, cautând informații despre evreii ultra-religioși, am dat peste interviul ăsta. Nici n-are rost să mai scriu eu ceva, e mai mult decât lămuritor.

Enjoy!

Evreii ultrareligioși din filmul „Unorthodox”, de pe Netflix, sunt originari din Satu Mare. Care este povestea acestei comunități care trăiește după reguli vechi de sute de ani.

filmul Unothodox

Foto: Screenshot via Youtube

Evreii ultrareligioși despre care s-a făcut filmul „Unorthodox”, de pe Netflix, se trag din nordul Transilvaniei, din Satu Mare. Pentru a afla mai multe despre viața celor care trăiesc în una dintre cele mai numeroase comunități hasidite din lume am stat de vorbă Dan Has, președintele Comunității Evreilor din Zalău.

„Unorthodox”, miniseria difuzată de câteva zile de Netflix, spune povestea unei fete care fuge dintr-o comunitate de evrei ultraortodocși din Brooklyn, New York. Filmul este inspirat din cartea autobiografică a scriitoarei Deborah Feldman, o fostă membră a comunității hasidite și care trăiește, în prezent, la Berlin.

Seria de pe Neflix a fost lansată la sfârșitul lui martie, iar în câteva zile a ajuns o adevărată senzație pe internet. „Unorthodox” suprapune două lumi: una a evreilor hasidiți care trăiesc în comunități închise, după reguli stricte, vechi de sute de ani, și cea modernă și tolerantă a Berlinului din zilele noastre.

În film se trece de la căsătorii aranjate de părinți, accesul interzis la internet și la alte mijloace de comunicare sau de la femeia redusă la statutul de „mașină de făcut copii” (după cum se exprimă unul din personajele din film), la cluburile de noapte, cuplurile gay și tot ce înseamnă Berlinul din zilele noastre.

Personajul principal, Esty, 19 ani, este deja căsătorită de un an cu un tânăr dintr-o familie bogată, când decide să fugă la Berlin pentru că nu mai suportă viața strictă din comunitatea hasidită. Chiar dacă și ea face parte din această lume închisă, Esty consideră că viața care o așteaptă în față nu este deloc cea pe care și-o dorește.

Nu am să dau spoilere, filmul merită văzut, dar ce mi-a atras atenția este faptul că hasidiții prezentați în „Unorthodox” sunt „satmar”, adică sunt originari din Satu Mare. În film nu se precizează acest lucru, se amintește doar vag că strămoșii acestor ultraortodocși ar fi din Ungaria, ceea ce parțial este adevărat. În 1944, când fondatorul sectei a fugit din Satu Mare în Elveția și apoi în Statele Unite (satmar este numele maghiar al orașului), această regiune făcea parte din Ungaria horthystă.

De altfel, grupul hasidit satmar, unul dintre cele mai numeroase grupuri de evrei ultraortodocși din lume, este cunoscut în comunitate de evrei din nordul Transilvaniei. Din acest motiv am vrut să aflu mai multe amănunte despre această lume închisă de la Dan Has, președintele Comunității Evreilor din Zalău.

Cum a apărut această comunitate hasidită din zona Satu Mare? Cine este fondatorul curentului?

În spatele acestui curent este un mare învățat, pe numele lui Israel ben Eliezer, căruia i se mai spunea Baal Shem Tov. A fost un rabin cabalist, vindecător și conducător comunitar evreu care a activat în Ucraina din secolul al 18-lea. El era fondatorul hasidismului, de unde se trage și curentul satmar.

Baal Shem Tov s-a născut în 1698 și a decedat în mai 1760. Este înhumat în Ucraina. Mulți evrei ultraortodocși din toată lumea îi vizitează mormântul, este considerat un mare înțelept, el a dezvoltat această comunitate care, prin studenții lui, a mers mai departe, a trecut din Ucraina în Maramureșul istoric din care făcea parte și Satu Mare de astăzi.

Cum au reușit să-și păstreze obiceiurile stricte până în ziua de azi?

Hasidiții sunt foarte mulți. Eu, ca și președinte de comunitate din Zalău, sunt vizitat anual de foarte mulți evrei din Israel, din America de Sud, America de Nord etc. Și majoritatea sunt hasidiți. Chiar și în familia mea sunt mulți hasidiți. O ramură a familiei locuiește chiar lângă Brooklyn, sunt satmari.

Din tată-n fiu, ei sunt cei care duc și țin legea Hasem, legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului evreu prin Moise. Ei nu ies din tiparul legii: legea de sabat, legea de zi cu zi, prin îmbrăcăminte, port, rugăciune, desfășurarea activităților, de la nașterea copilului, până când face majoratul. Respectă modul de trai, mâncarea, cum se taie mâncarea, toate aspectele. Sunt foarte stricți.

De ce poartă bărbații acei perciuni lungi?

Pentru că respectă una din cele 613 legi, deși lumea știe că sunt doar zece. Este acolo o poruncă ce spune cum să te bărbierești, unde să te tunzi, din ce părți să-ți tai barba, cum să-ți lași perciunii. Sunt niște detalii amănunțite acolo.

„Datoria femeii este să mărească familia, să facă mulți copii”

Imagine din „Unorthodox”, de la nunta personajului principal. Screenshot via Youtube

Ce alte caracteristici ale comunității mai cunoașteți? Am văzut o replică al unui personaj din film care spunea că femeile din această comunitate trebuie să facă mulți copii pentru a-i înlocui pe cei 6 milioane de evrei omorâți de naziști. Este adevărată?

Nu, hasidismul exista înainte de Holocaust. Este lege dată de Dumnezeu ca să ne înmulțim. Datoria femeii este să mărească familia, să facă mulți copii, ele stau acasă. Unele dintre ele, foarte rare, mai muncesc. În Brooklyn însă, cele mai multe stau acasă și au grijă de copii. Prin Europa, femeile hasidite mai au servicii, lucrează în bijuterii sau în altă parte.

De exemplu, eu am cunoscut în Belgia, în Antwerpen, o comunitate hasidită, cea mai mare din Europa, cam 30 de mii de evrei hasidisti. Erau femei care șlefuiau diamante, erau în magazine de bijuterii, chiar în centrul Antwerpenului. Dar erau femei religioase, care respectă șabatul, iar după ce se căsătoresc se rad în cap.

Am văzut și în film acest lucru. De ce se rad femeile în cap?

E o formă de purificare pe care o face femeia…De exemplu, după ciclul lunar ele mai lasă să treacă șapte zile, apoi merg la baia evreiască ca să se purifice. Și dacă femeile nu au păr pe ele atunci apa ajunge pe tot corpul, pe toată pielea. Acesta este sensul, să se purifice.

Depinde din ce curent fac parte. Există un alt curent, un pic mai modern, de hasidism, unde femeile au părul lor, dar poartă și perucă. Peruci scumpe, la 1000-2000 de euro bucata, de o calitate foarte bună.

Iar femeile care nu au bani ce fac?

Își țin baticul în cap. Dar majoritatea femeilor din curentul satmar sunt rase pe cap. Cum ați văzut și în filmul „Unorthodox”. Imediat ce se căsătoresc sunt rase în cap.

La mine la Zalău mai vin rabini cu soțiile, am prieteni foarte buni, de exemplu șeful celei mai mari școli de rabini din Brooklyn este de undeva de lângă Zalău. Iar nevastă-sa, Sarah, este rasă în cap.

Dar cum au ajuns ultraortodocșii din Satu Mare în New York?

Imagine din „Unorthodox”. Screenshot via Youtube

În ianuarie 1944, când Ardealul de Nord era sub dominația horthystă și au început să-i pună pe evrei în ghetouri, rabinul care era pe Satu Mare, Joel Teitelbaum, i-a strâns pe evrei în sinagogă și le-a spus că trebuie salvată sămânța lui de rabin și și-a împărțit puterea religioasă: unul dintre frați a preluat Satu Mare și a înființat satmar, iar ceilalți au rămas în Sighetul Marmației.

Și atunci Joel a plătit naziștilor o sumă imensă, nu a declarat niciodată cât, în diamante și în banii de atunci, probabil dolari, și a plecat cu trenul Kastner, pe ruta Cluj, Budapesta, Viena și Zurich. Mai mulți evrei au plătit naziștilor și au avut voie să se salveze doar câțiva din ei.

Au plecat în Elveția, iar apoi în Statele Unite. Era și acolo un curent de evrei religioși, dar nu la nivelul la care s-a dezvoltat apoi. În Brooklyn erau la un moment dat cam un milion de evrei religioși și toți sunt adepții satmarului. Mai sunt și în New Jersey, Williamsburg. Sunt niște orășele lipite de New York unde sunt comunitățile mari hasidite.

Ei nu vorbesc ebraica, vorbesc idiș. Ei nu citesc Tora decât în idiș. Ei spun că ebraica este o limbă sfântă și nu o vorbesc până nu vine Mesia. Evreii satmar așteaptă să vină Mesia, să se termine cu nebunia de pe pământ, cu războaiele, cu tot ce se întâmplă acum. Doar atunci vor intra în Israel. Evreii satmar nu au vizitat Israelul.

Adică sunt anti-sionism?

Da. Eu mă înțeleg cu ei, eu nu-s de acord cu ideile lor, ei nu sunt de acord cu mine, că-s sionist, dar stăm și discutăm.

Știți ce mai pot remarca oamenii care au citit cartea sau au văzut filmul? Satmarii din Brooklyn sunt bogați. De unde?

Ce să spun..Unul din prietenii cu care lucram la Antwerpen era ultrareligios și avea o secție de șlefuire a diamantelor în New York. Da, sunt bogați, majoritatea au business-uri, de exemplu cunosc pe cineva care are peste 50 de magazine cum e Metro la noi. Au afaceri, sigur că da.

În general, ce fel de afaceri?

Comerț, bijuterii, mulți predau în școli religioase de rabini, sunt profesori. De exemplu, sunt alții, tot în New York, care construiesc clădiri mari pe structură metalică.

„Când vin la mine, își aduc mâncarea cu ei, din Brooklyn”

Rabinul Zilberstein, împreună cu Dan Has. FOTO: Arhiva personală a lui Dan Has

Comunitatea este foarte închisă. Poți ajunge, din exterior, să faci parte din ea?

Este foarte greu să pătrunzi în viața lor de familie, trebuie să fii sută la sută evreu, după mamă după bunici. Să știe că ai un comportament adecvat, că respecți legea, dar, sincer, ei sunt doar ei pentru ei. Nu acceptă evrei moderni sau evrei reformați, sau conservatori care nu sunt din curentul lor. Ei își căsătoresc copiii între ei, care fac parte dintr-o dinastie de familie, cunoscută, veche.

De ce?

Ei știu că nu ai o puritate în tine, de tradiție, de cultură, nu ești așa kosher. Nu te salută, nu dau mâna cu tine. Când vin la mine, nu mănâncă de la mine din casă, își aduc mâncare cu ei din Brooklyn. Când se apropie șabatul, vineri seara, ei se duc la un hotel din Ungaria unde proprietar este hasidit, iar mâncarea este kosher, animalul este tăiată de ei, unde bucătăria este la cel mai ridicat nivel de kosher.

Sunt oameni care vor să plece din comunitate, așa cum arată și în film? Fata, personajul principal, fuge…

Nu e chiar așa, nu pleacă. Fetele sunt născute acolo, sunt crescute cu regulile respective. Mai știu cazuri, au fost niște băieți mai deschiși ca mentalitate și au ieșit afară, dar apoi după o perioadă s-au întors.

Fetele, în general, sunt educate într-un anumit spirit. Să știi că sunt deschise să discute într-un grup, dar au anumite limite, bariere, la un moment dat nu te mai lasă să discuți. Nu mai dezvoltă subiectul.

Ei acum spun că nu-i atinge coronavirusul. Pentru că se roagă, pe ei nu-i atinge nicio boală. Pe de altă parte, am văzut că în SUA sunt multe decese printre hasidiți. Și în Israel. În Israel s-a dus poliția specială cu oameni deghizați, cu barbă și perciuni, și au intrat într-o sinagogă, să vadă cum se roagă, cum se ascund. Erau mai mulți și au primit amendă toți religioșii de acolo.

Sunt la un milion, aproape două milioane de evrei ultrareligioși în toată lumea, dar satmar e cel mai puternic curent. Dacă nu venea pandemia peste noi, eu eram invitat la Sighetu Marmației, în luna mai, pentru inaugurarea sinagogii Satmar.

Mai sunt evrei satmar, religioși, în Sighet?

Nu, nu mai sunt. Dar rabinul Teitelbaum nu a mai vrut să intre în sinagoga din Sighetul Marmației de unde a plecat hasidismul pentru că spune că acolo au intrat femei, turiști, vizitatori care au desacralizat-o, și atunci au cumpărat terenuri de la statul român și și-au făcut o sinagogă. Acum doi ani au pus piatra de temelie, iar acum vor s-o inaugureze.

Când eram fătucă îi auzeam pe-ai mei plângându-se că n-au prea dormit azi-noapte și mă-ntrebam cum vine asta, cum adică să nu poți să dormi? Mie pe-atunci nu-mi ajungea somnul și-aș fi tooot dormit. Când venea mama la geam și mă striga că-i gata mămăliga, numa’ de mămăligă nu-mi ardea. Io aș mai fi dormit! Eh, uite cum am ajuns acum să mă vaiet și eu la fel, adorm greu și mă trezesc repede. Aud orice mișcare-n casă (știți voi, termitele mele care-n creierii nopții umblă pe la frigider și tropăie pe scări!). Pe stradă, pe sub geam aud pași, voci, portiere trântite, râsete… Azi-dimineață pe la 6 mi-a dat vecinu’ deșteptarea, cum face aproape-n fiecare sâmbătă dealtfel, are-o camionetă pe care tare-i place să și-o ambaleze fix sub geamul meu. Mi-am tras plapuma pe cap dar nici de zgomot, nici de gândul cafelei n-am mai reușit s-adorm. Am ieșit în balcon, l-am salutat frumos (oare unde-ai mai putea băga tu camioneta asta?🤪) și-am coborât, n-avea rost să mai stau în pat.

E weekend, e soare, e ceva mai cald. Mirosul cafelei îmi gâdilă nările plăcut, aștept să se umple cana, apoi o sorb încet, o savurez. Tratamentul meu pentru nesomn, să pot cât de cât să funcționez. Ai mei făceau cafeaua la ibric și, chiar dacă mirosul mă ademenea într-atât încât să-mi bag botu’ prin ce mai rămânea prin cești, gustul ei nu-mi plăcea defel. Nici asta nu înțelegeam pe-atunci, cum să-ți placă licoarea aia neagră, amară, plină de zaț? Eh, acum îs dependentă de ea… Până și gelul meu preferat de duș e cu aromă de cafea.

Zilele se scurg una după alta lin, copiate parcă la indigo. Aceleași preocupări, aceleași nimicuri, același ritm. Banal. M-am cam saturat de toate, de făcut mâncare, de scris și citit, de văzut seriale, de făcut unghiile și părul, de făcut curat. Spălat, întins haine, strâns, așezat. Același ritm. Nimic neobișnuit. Suntem ființe sociale; dacă mai stăm mult în cușcă, o să înnebunim. Io una, cel puțin. Ni se tot repetă că-i pentru binele nostru. Dar oare e și adevarat?

E sâmbătă. În mod normal aș fi mers pe la piață, la cumpărături, ne-am fi întâlnit cu prietenii pe o terasă, am fi alergat… Poate am fi mers la mare. Din toate astea ce a mai rămas? Doar alergatul.

E weekend, e soare, e ceva mai cald. Mi-am băut cafeaua, prima cană, mă duc imediat să mi-o fac și pe a doua, încă-s buigată* de cap. Nesomnul ăsta mă face morocănoasă, fără chef.

Voi ce faceți în weekend?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/05/2020

*buigată – amețită

Am plecat cam fără chef de-acasă, văzând cum dansează copacii de peste drum am știut că bate (iar!) tare vântul. Iar după cât de frig era în curte, nici la o temperatură acceptabilă nu mă puteam aștepta. Știam însă că trebuie să ies, să-mi încalec bicicleta și să plec. Visez tâmpenii de câteva zile iar dacă stau numai în casă, e și mai rău.

E cumplit pentru cei forțați să stea numai în casă, de-atâtea săptămâni. E groaznic să văd atâția oameni îmbotnițați. E o imagine cu care nu m-am obișnuit. E îngrozitor să fim siliți să stăm fiecare doar în pătrățica lui. Ieri am fost pentru prima oară într-un magazin, de 9 săptămâni, și am rămas mască (ce expresie tâmpită!) cât sunt oamenii de încruntați, morocănoși și speriați. Nimeni, absolut nimeni nu mi-a zâmbit.

Nu știu ce o să se întâmple pe mai departe, de luni aici se deschid și școlile, piețele… Deja s-au format grupuri pro și contra, iar ăsta nu-i un semn prea bun, zic eu, nu cred că am învățat ceva din toată povestea asta. Din contră, am impresia că prăpastia s-a adâncit…

Acum stau pe o bancă, la soare, vântul bate dar e acceptabil, nu-i nici atât de frig pe cât m-am așteptat. Îmi pare bine c-am ieșit… O să merg o bucată din drum pe jos, să simt pământul sub picioare, de pe bicicletă e mai greu. Da, am nevoie de stabilitate, de împământare… Pentru că acum, în vremurile astea schimbătoare, instabile, pământul de sub picioare e tot ce am concret.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

14/05/2020

După ce-am făcut topăluca de rînze (no, amu să vă văd, care știți ce-i aia? 🤪) am băgat de samă că nu mai suflă vântu’ și nici nu mai plouă. Așa că mi-am încălecat bidiviu și-am întins-o-n varză, la umblat hebereu, că aici nu se știe cât mai ține vremea bună (relativ). Ca noroc că mi-am luat haina mai groasă, cu tot cu soare a fost cam frig.
Pe lângă apă sunt întotdeauna musculițe, n-am trecut bine de prima cotitură, că eram deja sătulă de câte-am înghițit. Bine că măcar nu mi-am uitat ochelarii, altfel era musai să mă-ntorc din drum, de-mi mai intrau și-n ochi.
Fazanu’ mi-a sărit în drum, iepurii încep să se ascundă tot mai rar, se lasă doar în iarba înaltă, iar după ce trec de poieniță, încep să pască și să se joace iar. Rândunicile săgeată cerul, rațele plutesc, pădurea-și schimbă des nuanța, depinde cum cad razele soarelui pe ea.
M-am întors acasă fericită, roșie ca focul în obraji. Și sătulă, doar halisem destule musculițe, nu? 😂
Cu drag și cu iubire,
Aura.
12/05/2020

Ultima Super Lună Plină a anului 2020, în Scorpion.
Ora 23:11 Belgia, Hamme.
Poză de pe acoperiș.

07/05/2020

Mulțumesc, Doamne, că mi-ai călăuzit pașii și m-ai adus în colțul ăsta de lume, unde am găsit raiul pe pământ. Mulțumesc că sunt fericită și sănătoasă, că m-am reconectat cu natura, mi-am găsit liniștea și pacea, că trăiesc în iubire și împăcare, armonie și echilibru, în bunăstare și simplitate, că mi-am găsit bucuria în lucrurile simple și apreciez tot ce am.
Mulțumesc!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
07/05/2020

Credeați că nu ne mai învățăm minte niciodată? Ba chiar ținem să vă contrazicem. Ultima super luna plină a anului, Luna plină în Scorpion, ne învață să stăm drepți și demni ca brazii, flexibili ca trestia și fără suferințe ca cerul.

Pe 7 mai 2020 cerul nopții va fi acoperit de o luna plină superbă, ultima super lună plină a lui 2020.  Este o luna plină care, din punct de vedere astrologic, va cădea la 17 grade în semnul Scorpionului. În cultura amerindiană, luna plină a lui mai este cunoscută și sub denumirea de Luna Florilor. Această conjuctură astrologică este de așa natură încât invocă profunzime, o sondare în adâncurile cele mai mari ale sentimentelor noastre, dar și nevoia de a stabili contacte, conexiune și legături ce pot fi în multe feluri, dar numai superficiale nu.

Scorpionul își dorește ardere, purificare, pasiune, simțire la nivelul ei cel mai profund și noi toți, în perioada de dinainte și de după această lună plină ne vom ancora în transformări și schimbări interioare adânci, cu multe reverberații și în exterior. Conjuctura lunii cu Neptun ne ascute intuiția, înțelegerea sentimentelor, dar și creativitatea, aducând cooperare, iertare și compromisuri acolo unde ele nici cu gândul nu îndrăzneau să existe până acum.

Luna plină în Scorpion (7 mai) luminează în interior

Faptul că această lună plină este în Scorpion nu este întâmplător. Rând pe rând, cad secretele, minciunile, lucrurile ascunse ca niște draperii învechite de care nimeni nu mai are nevoie. Dacă aveați nelămuriri și multe semne de întrebare rămase fără un răspuns vizavi de un fost partener de viață, de familie sau de afaceri, foarte posibil ca în această perioadă să elucidați misterul sau vi se va revela singur.

Nu ne vom putea ascunde nici de noi înșine căci Scorpionul ne aruncă o oglindă a lucidității și a autenticității chiar în fața noastră. Nu avem încotro decât să recunoaștem cine suntem cu adevărat, ce ne dorim cu adevărat, cum putem îndrepta ce am greșit (acolo unde este cazul). Ne rupem de unele pattern-uri și admitem încheierea anumitor cicluri pentru noi, chiar și în iubire, indiferent cât de dureros poate părea momentan.

Ne vindecăm, ne eliberăm și ne reecalibram energetic și emoțional. LECȚIA ONOAREI ÎN IUBIRE.

Dacă am încheiat relații într-un mod de care nu am fost mândri sau de care nu ne-am vindecat, această luna plină în Scorpion ne reînvață lecția demnității. Ne acceptăm luptele trecute cu onoare, la fel ca și sfârșiturile. Este momentul de a crea spațiu, timp și loc pentru noi începuturi, pentru noi visuri, pentru noi emoții. Indiferent de cât de mult ați fost răniți în trecut în dragoste sau de o altă persoană, deschideți-vă inima și dați-vă voie să visați din nou frumos, lăsând lucrurile să curgă și să se întâmple, fără să mai opuneți rezistență sau să rămâneți blocați în trecut.

Lucrurile, sentimentele și chiar relațiile au o șansă să fie vindecate dacă sunt aduse la suprafață și nu blocate în interior. Luna plină în Scorpion în opoziție cu Taurul ne invită să lucrăm cu propriile răni, să ne vindecăm traumele nevindecate complet până acum, să sondăm în complexele noastre emoționale. Oricum ar fi, sentimentele se cer a fi exprimate în următoarele 2 săptămâni de după această luna plină căci doar astfel vor fi eliberate și echilibrate.

Nu va fi ușor, bineînțeles, dar va merita din plin căci la finalul acestei autoanalize se vor așterne în sufletul nostru acceptarea, renunțarea, vindecarea, împuternicirea, speranța. Polaritatea dintre CE ESTE AL MEU /FORMA (Taurul) și ce este AL TĂU /TRANSFORMAREA (Scorpionul) se dorește a fi adusă la armonie. Soarele în Taur ne îndeamnă să ne bucurăm de o fericire tangibilă și să simțim pură plăcere în micile bucurii ale vieții, în timp ce Scorpionul ne atrage atenția asupra complexității și nebuloaselor vieții.

Trebuie să menționăm și un alt aspect: această super luna plină în Scorpion are multe influențe benefice și datorită sextilului creat de Mercur și Neptun. Deși sentimentele vor fi intensificate și noi, poate mai sensibili ca de obicei, există o componentă a vindecării și a compasiunii în aceste conjucturi care se va manifestă la mai multe niveluri. Mulți vor găsi mângâiere și alinare în aceste vremuri de acolo de unde se așteptau mai puțin, iar ancorarea în propria spiritualitate și dezvoltarea relației cu universul și divinitatea ne va ajuta să depășim multe obstacole.  Printre zodiile cel mai puternic influențate de această lună plină în Scorpion se numără Capricornul, Peștii, Fecioara, Taurul, Vărsătorul, Leul, Racul.

Iată și câteva cuvinte și mantre de Luna Plină pe care să le rostiți în această perioadă a lunii pline vindecătoare în Scorpion. Vă vor ajuta să vă recentrați și să vă reconectați la voi înșine și la energia binefăcătoare a universului și a divinului:

Rugăciune/ invocație de Lună Plină

Din cap până în picioare, mă las învăluit de lumina tămăduitoare și protectoare a lunii…

Mă eliberez de orice suferințe, răni, judecați sau îndoieli care mă împiedică să fiu eu în varianta mea cea mai strălucitoare…

Evoluez, dar prin alte mijloace decât cele ale durerii și ale respingerii…

Radiez pace deplină, bucurie, iubire, sunt sănătos, regenerat și revigorat…

Sunt profund recunoscător și îi mulțumesc divinității pentru darul prețios pe care mi l-a făcut și care se numește viață…

Mă vindec…

Îmi simt inima inundată de puterea iubirii…

Mă las călăuzit de forță divină și de puterea luminii…

Am încredere în mine și știu că drumul meu îmi este luminat chiar și în vremuri întunecate…

Inima mea vibrează pe frecvența luminii, sufletul meu cânta cântecul fericirii, corpul meu salută dansul sănătății, iar mintea mea este ancorată în prezent…

Simt gratitudine și apreciere prin toți porii mei și știu că sunt iubit, valoros, special și binecuvântat, ceea ce îți doresc și ție să simți din toți rărunchii ființei tale…

Să ne vedem în bine! Să ne vedem cu bine!   

Amin!

https://garbo.ro/

Crezi că știi ce este durerea, asta până când vine una care te izbește de toți pereții și te dezintegrează, te sfărâmă bucăți, te face să zgârii pereții cu unghiile, să-ți muști buzele până la sânge și să strângi pumnii până încheieturile ți se albesc.

Multe dureri sunt tipărite în fibrele sufletului, impregnate în atrii, tatuate în ADN, le ștergi cu clor, încerci să le albești cât de cât, reușești doar să le mai decolorezi și-ți dai seama la un moment dat că singurele șterse sunt doar cele suprapuse de alte dureri, și mai mari, și mai intense, și mai pregnante, și mai adânci.

Sunt dureri și dureri… Unele te mutilează pe veci, alte-ți rup, îți smulg unghii, îți zgândăresc rana închisă și-o reînnoiesc.

Toate durerile dor. Toate te hăituiesc, te bântuie și te epuizează, te fac să nu dormi. Uneori încerci să le astupi, să le îngropi cât poți tu de adânc, dar ca și lava ce clocotește, răbufnesc, când și când. Și-ti dai seama că erupând, mistuie totul în cale, arzând. Purifică și te transformă într-un nou „eu”, într-o altă varianta a ta, renăscând. Prin toate durerile impregnate, tatuate în fibrele corpului tău, îți dai seama că de fapt tu devii unic, devii cea mai bună varianta a ta.

Împotriva durerii nu ai antidot, nu ai calmant, nu ai decât o putere dată la naștere de-a o-ndura. De-a învăța să trăiești alături de ea. Să ți-o faci prieten, să-ți devină aliat, să știi că de fapt durerea e de partea ta, pentru binele tău cel mai înalt.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

04/05/2020

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

„Ziua de 05.05.2020 este o zi fabuloasă în numerologie, de o vibrație puternică și un potențial extraordinar, și dacă vom ști să profităm de acest semn divin de speranță și încredere din partea universului, lucrurile vor fi din ce în ce mai bine pentru noi.

Din punct de vedere calendaristic, ziua de 5 mai este cea de-a 125-a zi a anului conform calendarului gregorian, de fapt a 126-a zi atunci când ne aflăm în an bisect precum este anul în curs, 2020. Totodată, odată cu această zi putem spune că am ajuns la jumătatea primăverii în emisfera nordică și la jumătatea toamnei în emisfera sudică.

Mai mult, în calendarul creștin ortodox, pe 5 mai este prăznuită sfânta muceniță Irina, considerată o patroană a păcii, a înțelepciunii și a iubirii de adevăr și Dumnezeu. Este și ziua în care s-a născut  Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman,Karl Marx(economist german), Henryk Sienkiewicz (laureat polonez al premiului Nobel), Dorothy Garrod (arheolog britanic), –iar în Japonia și Coreea de Sud este sărbătorită Ziua Copiilor. Pentru Etiopia, ziua de 5 mai reprezintă Ziua Eliberării, iar în Republica Palau (țară insulară din Oceanul Pacific) în această zi sunt onorate Persoanele Vârstnice și ziua este dedicată lor.

05:05 – număr dublu sau în oglindă cu un mesaj puternic din partea universului

Dintr-o perspectivă numerologică însă, ziua de 5 mai are chiar și mai multe implicații și semnificații. Este cu siguranță ziua cea mai importantă a lunii din acest punct de vedere. În primul rând, dacă ne referim strict la segmentul zi-luna, avem în prim plan un număr oglindă sau o secvență angelică în care cea mai puternică vibrație este cea a numărului 5, pe care îl observăm repetându-se sau inversându-se în oglindă. În numerologie, 05:05 este considerat și ca fiind oră în oglindă (dacă o observați spre exemplu pe telefon, laptop, ceas) sau număr revers și nu se reduce de obicei. Se crede că este o secvență angelică, o sincronicitate, prin care universul dorește să îți transmită anumite mesaje.

Foto: By Microgen /Shutterstock

Iar dacă ne încăpățânăm totuși să îl reducem, vom obține cifra 1 prin reducere. 5+5=10, iar 10=1+0=1. Secvența numerologică 05:05 ne vorbește astfel și despre un ciclu personal pe care îl avem de traversat și pe care îl și finalizăm (1), culegând roadele eforturilor noastre. Avem de-a face și cu un mesaj al abundenței într-o formă sau alta, al potențialului nelimitat și al găsirii fericirii sau al drumului care ne conduce către eul nostru adevărat. 1 este despre noi începuturi,despre reîntoarcerea către noi înșine și divinitate, despre unitatea din diversitate și manifestări, despre uniune, despre debutul acțiunii, despre trecerea de dincolo de 0 în mod concret. 1 este poate așadar numărul cel mai apropiat de divin,implicând fapta/acțiunea, orice putem face pentru noi și pentru ceilalți.

Pe de altă parte, dacă integrăm secvența zi-lună în contextul mai amplu și mai complex al anului (anul 2020), vom vedea alte superbe și neașteptate coincidențe numerologice, le puteți numi chiar sincronicități. Astfel, dacă facem un simplu calcul numerologic și reducem toate datele numerologice complete (5.5.2020), vom vedea că: 5 (ziua)+5 (luna) +2+0+2+0 (anul) =14, iar 14=1+4=5. Așadar, ne întoarcem iarăși în punctul zero, de fapt punctul cheie al vibrației numărului 5.

Unde dragoste e, totul e (și viață)!

Prin urmare, din orice perspectivă am privi lucrurile, un fapt este evident: energia lui 5 predomină în această perioada, dispune și predispune și are o puternică amprenta energetică în perioada imediat următoare. Ce înseamnă însă acest lucru? Înseamnă că multe zile, ba chiar săptămâni urmând datei de 5.05, ne vom află sub influența acestei vibrații și al acestui mesaj din partea universului. Este un mesaj de iubire și speranță din partea unei forțe mai mari și mai complexe decât noi, care dorește să ne spună că vom fi bine dacă nu am fost până acum.

Înseamnă că universul este de partea noastră, ne sprijină, ne susține și ne îndeamnă să evoluăm și să creștem. Înseamnă că suntem îndemnați din toți rărunchii noștri să îmbrățișăm viața așa cum este ea și să ne facem mai frumos prezentul. Înseamnă că pacea (atât interioară, cât și exterioară) trebuie să primeze în perioada următoare de timp indiferent de obstacole, circumstanțe sau cât de greu ne poate fi să o menținem. Înseamnă că suntem călăuziți de îngeri, divinitate și univers să iubim viața!

Numărul 5 este cunoscut ca fiind numărul umanității și al vitalității. Omul are 5 degete la o mână, 5 degete la un picior, 5 simțuri și 5 sisteme majore ale corpului. Tora cuprinde 5 cărți, în islam vorbim despre cei 5 stâlpi ai săi, pentagrama are 5 colțuri, iar David alege 5 pietre pentru a-l învinge pe Goliat. Să o celebrăm așadar și să ne pregătim drumul către noi experiențe acolo unde este cazul, să îi acceptăm diversitatea, complexitatea și neprevăzutul. Nu există un film mai bun sau un dolce far niente mai pregnant decât cel al propriei vieți și realități.

Vibrația numărului 5 presupune adaptabilitate, îndrăzneală, independența în modul în care gândim și acționăm, energie pentru a schimba lucrurile, mișcare, dinamism. Da, 5 atrage după el vântul schimbării, dar în același timp este important să canalizăm această energie în mod pozitiv și constructiv, și nu în extreme. Așadar, orice schimbări vom face în această perioadă, să le facem cu calm, responsabilitate, după ce le-am rumegat bine. Orice începuturi în care intrăm, să le parcurgem cu mintea clară și inima deschisă. Ascultă-ți dorințele inimii, nu le reduce la tăcere, ci urmează-le și îndeplinește-le. Rând pe rând însă, nu pe toate odată, pentru a nu fi copleșit (și consumat) ulterior de propriul foc și energie.

 Această vibrație numerologică vine la pachet și cu o creativitate debordantă, cu o energie extraordinară, aproape ieșită din comun. 05:05 va fi și despre învățare și experiență sau despre învățarea prin experiență, iar ca să ajungem la armonie și echilibru vom nevoie de pace și răbdare.”

sursa: https://www.garbo.ro/

Să ne fie de – și cu – folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/05/2020

DESPRE CULOAREA DOMINANTA A CRISTALULUI: Cristalele guvernate de Marte maresc energia la cote maxime. Dau chef de viata, inspira la initiativa si imbie individul spre actiune, miscare, schimbare. Dau curaj si pasiune, fac omul sa actioneze chiar si in acele planuri la care nu ar fi indraznit sa spere. Recomandate pentru atingerea oricaror scopuri patronate de Marte: performante in sport, sex, curaj, energie fizica, afirmare, implinirea dorintelor proprii, succes, indrazneala, victorie in conflicte si competitii, suprematie, lupta. Sunt pietre care il fac pe purtator sa se evidentieze, sa se manifeste cu personalitate, sa atinga puterea, deci sunt pentru cei care vor sa devina primii in tot ce fac: sefi, directori, sportivi. Atrag succesul in domenii caracterizate de concurenta si lupta pentru afirmare. Amplifica si imbunatateste viata sexuala, sporind pasiunea erotica. Femeile il pot purta pentru a avea succes la barbatii, iar barbatii pentru a avea succes in fata adversarilor. Protejeaza impotriva atacurilor fizice si psihice, a ranilor, a violentei si agresivitatii sub orice forma, a greselilor din impulsivitate sau graba, a accidentelor. Mesajul lor: fii curajos, actioneaza, lupta, fii primul!

Nu pot să zic că am modele-n viață. Îs prea căpoasă, prea rebelă ca să urmez pe cineva; să fac ce face el și să mă iau ca și-un cățel după stăpânul lui, nu prea. Însă persoane pe care le admir și-aș vrea să fiu ca ele când o să cresc mare, da. Jane Fonda e una dintre ele. La 82 de ani să ajungi pe coperta Elle, e ceva. Și nu doar cum arată e super, mie-mi place și ce face și cum gândește. Pe Angelina Jolie însă, și să mă picuri cu ceară nu pot s-o plac, e frumoasă de numa’-numa’, recunosc, dar are ceva ce pe mine nu mă atrage și simt că nu rezonez, nu mă impresionează defel. În schimb Brad Pitt… ioooi, mai bine tac, că poate mă aude Adi și dorm în curte. 😉

Să ne luăm după cineva, să-l avem drept model, e bine. Cred. Dar să-l urmăm orbește, pas cu pas, să-l copiem, să-l imităm, să ne pierdem pe noi înșine în încercarea de-a fi altcineva, e o prostie. Mă rog, asta cred eu. Am rămas oripilată văzând niște poze cu fete care, din dorința de-a semăna cu nu știu ce vedetă, și-au făcut operații estetice și s-au auto-mutilat. Standardul de frumusețe cine-l stabilește, în fond? Mie una uite că nu-mi place Angelina Jolie. Frumusețea tocmai din asta vine, din curajul de-a fi TU. Să mă îmbrac, să mă fardez, să vorbesc, să scriu ca nu știu cine, ar însemna să nu mai fiu eu și să mă pierd. Aura, unică și veritabilă, nu pot fi imitând și copiind pe-altcineva. Să împrumut însă din eleganța (aș vrea eu!), alura, vocabularul și să învăț din comportamentul altcuiva, da. Ne perfecționăm continuu, în fiecare zi învățăm câte ceva. Dar și acum e ca la școală, degeaba copiem tema colegului de bancă, degeaba tragem cu ochiul pe extemporalul lui, poate c-o să luăm o notă bună dar la final, când se trage linie, se face media, cel care a copiat iese de fapt în pagubă. Pentru că vine un moment când nu mai poate copia; când e musai să arate ce poate EL.

Nu zic că la 82 de ani n-aș vrea să apar pe coperta Elle, dar nu mai bine apar io pe coperta mea?  😁😜

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

25/04/2020

„V-ați gândit în ultima lună să reveniți în țară pentru o perioadă mai lungă sau chiar definitiv? (pentru Diaspora)”.
Aseară am citit întrebarea asta și-am răspuns sincer și direct: „Nu. Suntem plecați de 13 ani, un băiat muncește, celălalt anul acesta își dă masterul. Nici măcar în concediul planificat pt. acest an n-o să mai venim, va fi greu dar cred că-i mai bine să „sărim” un an.”
Azi, apărându-mi notificările automate la această postare, am citit și alte răspunsuri. Unele m-au întristat, cu altele am rezonat…
Întrebarea asta ne-o punem frecvent, și eu și Adi. De când am plecat din România, de-acum 13 ani, ne tot gândim la asta, nu-i ceva exclus. Exclus a fost să ne întoarcem acum, în plină pandemie, nici prin gând nu ne-a trecut așa ceva. Să-i punem în pericol pe ai noștri, bătrâni și bolnavi, sau pe alții? Nu suntem inconștienți. E clar însă că ne trage ața să ne întoarcem, de asta ne și punem întrebarea asta frecvent, dar alta-i întrebarea de-o mie de puncte: putem? Și nu doar acum, în ultima lună, în plină pandemie ci și în rest ar fi foarte greu s-o facem. Eu da, pot munci din orice colț de lume, dar ca Adi să-și lase serviciul iar pe băieți să-i abandonăm aici, noi să ne punem coada pe spinare și să plecăm… e un scenariu nerealist. Da, ne gândim cu jind ca la pensie să ne retragem într-o căsuță la țară, eco, cu panouri solare și apa reciclabilă de ploaie, cu o grădină maaaare și cu multe flori (mălin, iasomie, glicină, lăcrimioare, lavandă etc) dar apare o altă întrebare: casa asta unde va fi? În România? Și nici la întrebarea asta nu pot răspunde. Dacă băieții mei rămân aici, io cum să plec de lângă ei? Sau de lângă nepoți? Chiar nu știu…
Singurul lucru cert este că-s împărțită-n două, cu sufletul sfâșiat și rupt bucăți, și-așa voi fi mereu. O parte va fi mereu în România, o parte va fi mereu aici, indiferent ce decizie voi lua, cândva.
Am răspuns poate prea sec cu „NU” la întrebarea de pe „La blouse roumaine” dar nu din lipsă de patriotism, cum am citit într-unul dintre comentariile care m-au întristat, ci pentru că ăsta-i adevărul gol-goluț. Acum.

Ce bine-mi prinde c-am fost săracă! Pentru că așa am învățat să fac de toate, să-mi aranjez singură părul, să-mi fac singură unghiile, să mă machiez, pensez etc. Nu zic că nu-mi place să mă răsfăț prin saloane de înfrumusețare, dar nici nu-mi bat capul acum că unghiile semipermante cu gel (folosesc expresia, da’ habar n-am ce înseamnă, n-am avut pe degete decât unghiile mele din dotare, de la mămuca natură) mi-au crescut, nici nu cad în depresie că blondul meu s-a dus pe copcă, meșele nu mai rezistă și-s ca o pisică opărită. Acum ce-i drept la tăiatul bretonului mai am de lucru, 😂 dar în rest, mă descurc bine-mersi. N-o să ies din carantină răvășită, neîngrijită, cu unghiile crescute și încovoiate ca la uliu, nici cu părul crescut (prin anumite părți) numa’ bun de împletit. 😜

Sărăcia-i mama învățăturii, clar, tare bine mi-au prins privațiunile de orice fel, uite-așa am învățat să fac de toate.

Lipsurile de fapt ne îmbogățesc. Pentru că atunci când nu avem, ne străduim, depunem efort, învățăm, ne perfecționăm.

Azi, simt că pot să zbor.

😁🦋

Cu drag și cu iubire,

Aura.

23/04/2020

… fugi până la capăt de lume și-aș lăsa în urmă dușmănia, egoismul, ura, frica, încrâncenarea, gelozia.

Aș pleca c-o barcă pe mare, în larg și-aș abandona pe mal urâțenia, cruzimea și putreziciunea ce colcăie, umple de miasme tot ce-i bun, frumos.

Aș zbura cu un balon, într-o nacelă, departe, sus-sus, în văzduh și-aș arunca peste bord tot ce nu-i ceresc, înălțător, tot ce adumbrește-o bucurie, tot ce strică fericirea și întunecă priviri.

Aș spăla cu ploi calde, torențiale, murdăria și petele din ochi, aș limpezi mințile întunecate, pline de tenebre și secrete și-aș sădi lumini și flori.

Aș șterge cu buretele toată minciuna, falsitatea, prefăcătoria și-aș desena curcubee, fluturi și nori.

Aș strânge în brațe simplitatea, adevărul, naivitatea, puritatea și le-aș împrăștia.

Dar cum nu pot face toate astea, fac ce pot.

Și scriu.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

22/04/2020

De ziua Pământului n-am ce să-i doresc, el are tot ce-i trebuie, are de toate. Ce-mi doresc pentru noi, oamenii? Să nu se scuture de noi, ca de căpușe, să ne mai suporte și să ne mai accepte încă și pe noi, paraziții ăștia care-l secătuiesc. Să ne dăm seama odată și-odată că noi depindem de el și nu el, de noi. Că suntem chiriași, tolerați, să nu ne mai ridicăm nasul la purtare și să învățăm să-l respectăm. Să-l apreciem pentru tot ce ne oferă, pentru că ne suportă, ne întreține, ne dă și ne tooot dă tot ce avem nevoie, dar să nu mai fim lacomi iar când ne întinde-un deget, noi, hulpavi, să nu-i mai luăm toată mâna. Să ne limităm, s-avem bun simt și, mai ales, să nu uităm să-l protejăm.

Pământule, iartă-ne și-ti mulțumim că (încă) ne suporți.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
22/04/2020

Orice ni s-ar spune și-orice ni s-ar explica, până nu dăm noi cu capu’, nu ne învățăm minte. Până nu trăim noi, pe propria piele, nu putem înțelege pe deplin.
Acum nu zic că-mi frec mâinile de satisfacție și bucurie că mulți trăiesc și experimentează înstrăinarea, izolarea și restricționarea, dorul de cei dragi, frustrarea că nu pot să-i strângă-n brațe nici măcar de sărbători, da’ un drăcușor din ăla mic-mic îmi șoptește în urechea stânga: „Acum poate c-or să înțeleagă ce-ai vrut tu să zici.”
https://aurablupu.com/2018/12/18/2212/
Pentru că cei plecați din țară cam știu pe pielea lor deja ce-nseamnă toate astea. Ei, de când au pășit pe pământ străin, au fost deja izolați, înstrăinați, frustrați, restricționați. N-au știut ce-i aia sărbătoare, au suferit de dor neîncetat, și-au văzut copiii și părintii (dacă au avut noroc!) doar printr-un ecran. N-au avut parte de bucuria de-a merge-acasă, la mama și la tata, duminica, la masă sau n-au putut să ia lumina de la biserică în noaptea de Înviere, pentru că munceau.
Am citit că cei plecați la cules sparanghel prin Germania sunt exploatați fără milă, că-i sclavagism și bătaie de joc. Nu zâmbesc, pentru că nu-mi vine și nu pot, dar musai să întreb: SERIOS??? Acum doar v-ați dat seama de asta? Dar până acum ce v-ați închipuit? Că cei plecați pe alte meleaguri culeg banii din pom? Nu pot să nu-mi amintesc de cei care-mi spuneau că dacă mi-e atât de greu aici, de ce nu mă întorc în România, ca și acolo se pot câștiga bani buni. De ce-au plecat (și încă pleacă) acum mii de români? De buiecie, de prea mult bine își riscă viețile?
E păcat și trist că nu vrem să înțelegem și să ne punem în pielea celuilalt până n-o pățim chiar noi. Abia atunci începem să vedem și prin ochii celor care deja au trecut prin asta. Abia atunci avem compasiune și înțelegere. Uneori însă, vin prea târziu…

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
21/04/2020

#cineva #acolo #sus #ma #iubește

Io v-am zis că-s mai grea de cap, tot nu înțeleg, tot nu pricep. Acum, în anul de grație 2020, când suntem doar noi cu noi, singuri-singurei acăsucă, fără invitați, fără lăutari, fără tam-tam, fără să mai trebuiască să impresionăm pe nimeni, la ce ne trebuie atâta mâncare? Atâția cozonaci? Atâta drob, miel, prăjituri și-atâtea feluri de mâncare? Cu câte linguri mâncăm? Cât putem băga la maț în două zile? Văd anunțuri pe feisbuc că oare unde se găsesc miei de vânzare, și-s în stare să conducă nu știu câți km doar ca să cumpere. ??? Suntem obsedați de ceea ce credem că-i Paștele, de ceea ce ni s-a băgat în cap de mici că-i musai să avem ca să fie Paștele adevărat, pasca de la biserică, lumânarea aprinsă, ouăle înroșite, cozonacii și drobul de miel. Și nu ne putem desprinde de imaginea asta, ținem de ea cu dinții, ne îndârjim s-o perpetuăm. Și dacă toate astea nu le avem, dacă-n noaptea Învierii nu suntem în biserică și suntem acasă, singuri cuc, cu masa goală, cu stomacul gol, Paștele nu vine? Lumina nu se aprinde? Isus nu învie pentru noi?

Cinci ani la rând io așa mi-am petrecut Paștele, dar la fel am zis un „Tatăl-Nostru”, la fel m-am închinat. Fără să mănânc drob sau să ciocnesc ouă roșii, în ziua de Paști munceam din greu. Paștele ortodox rar cade în aceeași zi cu cel catolic, așa că pentru ei era o simplă zi.

Acum măcar avem ocazia să ascultăm și să vedem slujba Învierii transmisă în direct, la televizor. Eu nici măcar atât n-aveam. Cântam singură „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Hristos a-nviat!

Și mâncam un măr.

Măr

În loc de mese pline, din care mai mult de jumătate o să aruncăm, mai bine ne-am umple sufletele cu iubire, cu lumină și am dărui cuiva, ce n-are. Decât un măr.

În loc să conducem nu știu câți km doar ca să cumpărăm un miel, mai bine cât am cheltui cu asta am dona, poate chiar unui vecin singur și-amărât, care n-are cum să iasă din casă și-și va petrece Paștele cu apă și pâine. Și cam atât. Faceți cozonaci și drob și tot ce vreți dar nu mai risipiți, nu mai aruncați, nu mai fiți obsedați de aparențe și de ceea ce credeți c-ar trebui să însemne Paștele. Pentru că Paștele e mai mult decât niște cozonaci.

Cozonaci

Cu drag și cu iubire,

Aura.

17/04/2020

Oare-i chiar un dezastru atît de mare dacă anul ăsta școlar va fi pierdut? Nu mă pricep io tare bine dar văd la Vlad că nu-i defel stresat. Ok, (poate) că se amînă totul cu un an. Nu mai merg la școală zi de zi, nu mai învață mate și istorie, dar trăiesc istoria, acum. Nu mai merg la atîtea lecții „after school”, de dans, înot, de limbi străine, dar pot să învețe să danseze cu tata, pe care pînă acum nu-l vedeau decît seara, după ce se întorcea de la serviciu, obosit. Pot învăța să coase un nasture, să ajute în casă, să frămînte și să coacă o pîine, să planteze o floare în grădină, să fie folositori, utili. Să fie o familie unită, răbdătoare, să profite de timpul pe care-l petrec acasă, împreună.
Poate că nu învață atîta geografie, dar învață să păstreze legătura cu cei din familie, plecați departe, peste mări și țări; au timp destul acum să povestească cu mătușa ce stă în Belgia, nu în capitala ei, ci la vreo 48 de km de Brussel. O întreabă câteva cuvinte în flamandă și uite c-au mai învățat ceva.
Și învățînd în fiecare zi câte ceva, altceva decît ar fi învățat la școală, io zic că totuși nu-i un an pierdut.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
14/04/2020

La noi, în Ardeal, este obiceiul ca în a doua zi de Paște, fetele să stea acasă și să aștepte cumințele, gătite frumos, în straie de sărbătoare, pe feciorii care vin cu sticluța de parfum să le stropească, să le ude, ca să le meargă bine tăt anul și să rămână la fel de nialcoșe*, proaspete și frumoase. Udatul este un bun prilej pentru băieți de a curta fetele, pentru voie bună, râs și socializare. Băieții își procură un parfum – de obicei, spre nemulțumirea lor, din colecția mămicilor – și merg să stropească fetele din casele vecinilor, rudelor sau prietenilor. Inițial, fetele erau stropite cu apă de izvor.

„Io sînt micul grădinar, umblu florile-a uda, și-am auzit c-aveți o mîndră floare, voie îi a o uda?” – este poezia pe care o spun ei (sau alte variațiuni pe-aceeași temă), iar fetele îi servesc cu ouă roșii, pască și cozonaci. A doua zi e competiție maaare între fete, care-a fost mai tare stropită și care-a avut mai mulți udători.

Obiceiul stropitului de Paști a fost adus în Transilvania în Evul Mediu de sașii din zona Sibiului. De aici el s-a răspândit în toate zonele locuite de germani. Apoi tradiția a fost preluată de maghiari, iar mai târziu s-a răspândit și în rândul populației românești din Transilvania, unde se păstrează și astăzi.

Obiceiul are la bază legenda fetei creștine și a fetei păgâne. Aceasta spune că într-o zi o fată creștină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere și au început să povestească.

Din vorbă în vorbă, fata creștină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu, despre binele creștin și a îndemnat-o să se creștineze. Păgâna i-a spus atunci că se creștinează numai dacă îi dovedește că există Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roșu.

Minunea s-a întâmplat, iar cele două fete au leșinat de emoție. Niște trecători le-au văzut și le-au stropit cu apă. Se spune că de la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paște.

Indiferent de poveștile care îi stau la bază, obiceiul e vechi de sute de ani și e practicat nu numai în satele din Transilvania, dar și la orașe, de bărbați de toate vârstele.

Io știu că-l așteptam cu sufletul la gură, era prilej numa’ bun de gătit în straiele noi, primite de Paște, de aruncat ocheade băieților care-mi plăceau, de chicotit și râs și de voie bună.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/04/2020

*nialcoș, ~ă a [At: CONV. LIT. XX, 1014 / V: neal~, nil~ / Pl: ~i, ~e / E: mg nyálkos] (Trs; d. oameni și manifestările lor) 1 Mândru. 2 Arătos. 3 Gătit. 4 Elegant. 5 Înfumurat. 6 Afectat. Sursa DEX

Cărțile mele le găsiți aici 
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici 
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București

Mulțumesc!
Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu