Mă uit la cer. Inspir. Simt balsamul rufelor ce se usucă, în sfârșit! la soare. Expir prelung, oftez mai mult, că-i și cu zgomot: phuuuu. Rândunicile n-au nicio treabă cu noi, apăruți de nicăieri, trec pe deasupra nostră rapid, săgeți în zbor, țipând. Acoperișul a dispărut, e plat. Am în sfârșit un loc sub soare, între case, dar e afară, unde pot, în sfârșit! ieși. Știți că nu am grădină. Am acum o mică platformă, afară, sub cerul liber, de unde pot privi apusul, pot întinde hainele, pot respira. Inspir, aerul e cald, peste balsam se suprapune mirosul de grătar. Vecinii fac mâncare. Nu mă deranjează, câtuși de puțin. Expir, oftând din nou. Zâmbesc rândunicilor ce ne dau ture. Mă uit la cer. E-atâta de frumos! Și mult mai aproape, parcă. Soarele apune încet.

Inspir. Expir. Trăiesc.

Cu drag și cu iubire,

Aura.