Inspir. Expir. Trăiesc.

Mă uit la cer. Inspir. Simt balsamul rufelor ce se usucă, în sfârșit! la soare. Expir prelung, oftez mai mult, că-i și cu zgomot: phuuuu. Rândunicile n-au nicio treabă cu noi, apăruți de nicăieri, trec pe deasupra nostră rapid, săgeți în zbor, țipând. Acoperișul a dispărut, e plat. Am în sfârșit un loc sub soare, între case, dar e afară, unde pot, în sfârșit! ieși. Știți că nu am grădină. Am acum o mică platformă, afară, sub cerul liber, de unde pot privi apusul, pot întinde hainele, pot respira. Inspir, aerul e cald, peste balsam se suprapune mirosul de grătar. Vecinii fac mâncare. Nu mă deranjează, câtuși de puțin. Expir, oftând din nou. Zâmbesc rândunicilor ce ne dau ture. Mă uit la cer. E-atâta de frumos! Și mult mai aproape, parcă. Soarele apune încet.

Inspir. Expir. Trăiesc.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.