Mîncarea noastră cea de toate zilele

Mîncare mai bună decît cea de pe cîmp, care să-mi tihnescă mai bine și să-mi priască, n-am mîncat.

Cînd mergeam la sapă, la Someș, unde aveam o bucată de pămînt lăsată moștenire de bunicu’ (a cărui dorință a fost să cumpere “batăr cîte-on iugăr păntru fiecare prunc”, dorință pe care-a și împlinit-o, toți cei patru coptii* au avut dărăbuca* lui) alinarea pentru ziua lungă și grea de muncă, asta era: mîncarea din cîmp.

N-aveam nimic deosebit, slănină afumată din porcul crescut în coteț, tăiat de Crăciun (io ascunsă-n casă, cu perna pe cap, să nu-l aud guițînd), preparat și afumat de tata, caș făcut în casă, ouă șerte* de la găinile din ocol, pită de casă făcută-n cuptor, porodici*, castraveți, rădiți* și ceapă verde din gredină*.

Dar ce gust deosebit aveau! Așezați pe-un țol, direct pe glie, mîncam, io de-mi pușcau fălcile, nu alta! Bine, la fel de hulpav mănînc și amu, fie vorba-ntre noi. 🤪

Din zilele alea am rămas cu multe amintiri, acum le zic prețioase, deși atunci nu-mi prea plăcea și convenea c-aveam zile întregi de dat cu sapa. Alt avantaj era că mă bronzam iar după vacanță puteam să mă prefac c-am fost și io la mare. 🥱

Gustul mîncării din cîmp, arșița nemiloasă și mirosul șinelor de tren, peste care treceam ca să ajungem acolo, la bucata noastră de pămînt, dacă închid ochii le simt și acum.

Azi am încercat să refac gustul mîncării din cîmp.

Ce ziceți? Am reușit măcar așa, cît de cît?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/05/2020

*coptii – copii

*dărăbucă – bucățică

*șerte – fierte

*porodici – roșii 

*rădiți – ridichi

*gredină – grădină

2 gânduri despre „Mîncarea noastră cea de toate zilele

  1. Vai ce poftă mi-ai făcut!
    Mergeam cu bunicii la câmp numai pentru mâncare. Acasă nu avea același gust, nu știu cum se făcea 😀
    Am fost răsfățată tare, nu știu dacă pentru că am fost singura nepoată și mă iubeau „ca pe ochii din cap” sau pentru că şi-au dat seama că, anti-talent cum sunt, le stric toate răsadurile dacă mă lasă liberă la săpat 😀 Mă alint şi zic că amândouă erau, na.
    Am avut săpăligă făcută de bunicul, mică, special pentru mine a făcut-o, dar mai mult mă jucam, dădeam de două ori şi gata, ceream mâncare. Mai mare fiind, mergeam cu ei, stăteam la umbră şi citeam.
    Dar mâncarea aia, asta pe care ne-o arăţi tu, era de vis. Bunica mai punea şi cartofi fierţi. În rest, totul e ca la carte 🙂
    Părădăi sau părădăiţi le ziceam la roşii. Şi de cele mai multe ori, luam ceapa, roşiile, castraveţii şi ardeii direct din vrej, dacă eram pe lângă locul unde aveau şi din astea.
    Ce vremuri, Aura! Şi ce dor îmi e de toată simplitatea aia!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.