A fost odată, ca niciodată, acum 4 ani, în Menorca, cea mai frumoasă plajă. Și care-n anul ăsta ar fi trebuit să mai fie, da’ nu-i. 😥

Asta e, o să fie când va veni momentul, până atunci mă bucur că măcar a fost.

Când am găsit-o erau vreo 34 de grade – căldură mare, monșer! – după un drum cam lung pe niște coclauri pline de praf și de gropi (eram pe un drum neasfaltat), am lăsat mașina între niște copaci ablezîți* iar de-acolo ne-am îndreptat, orbește, spre mare, erau mai multe cărări, fără să știm unde-o să ajungem, de fapt. Priveliștea ce ni s-a întins în fața ochilor, după ce-am ieșit dintre arbuști și copaci, ne-a tăiat răsuflarea. Era fără egal. Vedeți și voi în poză. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost pustietatea locului, doar o barcă plutea liniștită în larg, în rest nu era nici țipenie de om. Când am intrat în apă, surpriza a fost și mai mare, până atunci peste tot pe unde am fost, apa fusese destul de rece, aici era caldă-caldă. De curată, ce să mai zic?

Cea mai frumoasă plaja pe care-am văzut-o vreodată, asta a fost. Și mi-a rămas sufletul la ea, recunosc, îmi tot doresc să mă întorc acolo, să mă conving că-i chiar atât de mirobolantă după cum mi-o amintesc. Anul ăsta era planificat să ne întoarcem acolo, dar cu pandemia toate planurile s-au dat peste cap. Nici măcar în septembrie nu știu dacă vom putea merge sau nu. Aici toată lumea este relaxată, totul se desfășoară (aproape) normal, de parcă virusul ar fi dispărut complet, deși știm bine că nu-i așa. 

Până când o să putem merge iar în vacanțe, o să consolez visând la plaja mea perfectă, unde-s atâtea nuanțe de-albastru – 50 shades of blue –, nisipul e-atât de fin, auriu, apa e caldă-caldă și, mai ales, e pustiu.

 

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

10/06/2020

*ablezîți – amărâți, pricăjiți