Ca să ajungi la coafor în zilele astea, e ca și cum ai trece pe sub furcile caudine: milogit să te programeze cu câteva săptămâni înainte, purtat mască pe tot parcursul operațiunilor, gâdilat în gât și apucat acces de tusă taman când ești pe scaun, început de lăcrimat și bulbucat ochii-n cap de la încercarea disperară să te abții, că te scot ăștia afară cu moațele-n păr și neterminată, apoi priviri mustrătoare când îți vede nenea claia de păr și bretonul strâmb, iar prima întrebare, pusă și aia pe-un ton de zici c-ai omorât pe cineva e: “V-ați tuns acasăăă?” Nu nene, am ieșit în mijlocul drumului și mi-am băgat foarfeca-n breton! (De fapt nu io, că Adi!)
Aleluia, hai c-am reușit să ajung și să ies (totuși) tunsă și-aranjată de la coafor.
Ta-naaaa!