Racii au două personalități: una foarte sociabilă, una foarte retrasă și timidă.
Racii sunt întotdeauna acolo atunci când ceilalți au nevoie de sprijinul lor, dar când ei au nevoie, toată lumea dispare.
Nu își vor exprima sentimentele cu ușurință, sunt foarte precauți, se deschid extrem de greu dar și când o fac, înseamnă că le-ai câștigat încrederea, ceea ce-i destul de greu.
Niciun alt semn zodiacal nu poate face pentru tine ceea ce face un Rac. Sunt cei care-și pun sufletul pe tavă, se fac luntre și punte ca să-ți fie de ajutor.
Nativii Raci au suflet de copil și se entuziasmează pentru orice: un apus, un curcubeu, un flecușteț, mirosul de după ploaie, o îmbrățișare. Pe Raci îi bucuri repede și ușor.
Au darul de a citi oamenii. Te scanează în 5 minute. Au un fler deosebit să depisteze falsitatea și minciuna. Poți să le zâmbești cu gura până la urechi, ei simt imediat dacă-i din inimă sau de complezență.
Ce îi face fericiți: fericirea celorlalți.
Atunci când te vei certa cu un nativ Rac, ai două variante: fie te cerți cu pereții, pentru că tace și te ignoră complet, retrăgându-se, fie va aduce în discuție tot ce ai făcut în trecut, de la geneză până-n prezent.
Frica lor cea mai mare este de-a nu fi răniți. Nicio altă zodie nu suferă cum suferă un Rac.
Atunci când un Rac se enervează cu adevărat, apare sindromul „Dr. Jekyll and Mr. Hyde”, ca și când o altă persoană intră în corpul lui și se schimbă complet.
Racii sunt foarte schimbători, acum pot fi foarte amuzanți, acum devin foarte tăcuți și dintr-o dată, foarte triști.
Greșeala cea mai mare pe care o poți face este să-i vorbești familia de rău, e singurul care are voie să se plângă de ei.
Spun ceea ce gândesc (mai) mereu, dar acționează întotdeauna din inimă.
Nativii Raci au adesea mult stres acumulat în viața lor iar oboseala cronică apare des la nativii acestei zodii.
Dacă ești atent la ce muzică ascultă, știi și cum se simte în acel moment, pentru că le place să își comunice sentimentele prin muzică.
Racii sunt adesea subestimați. Dar asta le conferă de cele mai multe ori un avantaj.
Din păcate Racii se atașează prea mult de trecut.
Cel mai mare dușman al lor este propria sensibilitate.
Un obicei prost al Racilor: le este greu să refuze pe oricine.
Mai mult decât oricare alt semn, nu suportă ca persoana iubită să fie supărată pe el.
Deși sunt foarte generoși, există totuși o limită peste care nu vor trece.
Racilor le place să ofere indicii, doar ca să își poată da seama cât de atent ești la ceea ce îți comunică.
Nu suportă nepunctualitatea, grosolănia, insolența și nesimțirea.
Racii iartă atunci când simt ei că este momentul, nu atunci când te aștepți tu să o facă.
Cu drag și cu iubire,
29/06/2020
Nu uitați, „Trăirile Aurei” le puteți avea și voi în biblioteca voastră, sunt la un click distanță aici⬇️
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
https://buybooks.ro/carte/trairile-aurei-volumul-1-aura-b-lupu-7605596a
https://www.librariaonline.ro/autori/lupu_aura_b
https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html
Mulțumesc!
Interesant!🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! ❤
ApreciazăApreciază
Și eu vă mulțumesc!🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O mica scorpiuta aici. O sa aflu lucruri noi despre mine in noiembrie? 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🙂 Ahaaa, am și io unu’ mare, acasă. 😉 Nu, nu scriu din alte trăiri, nu pot să caracterizez altă zodie, pentru că nu-s astrolog și să scriu aiurea, n-are rost. Racul îl știu din experiență și pot confirma că așa e, da’ la celelalte zodii, nu mă bag. Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
În cazul meu, descrierea se potriveşte în proporţie de cca. 90%. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E bine și atât, Vero, ce m-a surprins pe mine sunt miile care s-au regăsit în descrierea mea. Cât la sută, nici nu mai contează.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt un Pește care se regăsește în foarte multe descrise la Rac. Nu ma mir suntem 2 zodii de apa… 😃😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, probabil că au multe trăsături comune. Mulțumesc, Mihaela!
ApreciazăApreciază