Rac

Deși sunt încăpățânată din fire (iar acum e momentul în care-mi folosesc drept scuză zodia rac) îmi dau seama, în cele din urmă, când e cazul să-mi desprind cleștii și să renunț. Cert e că din momentul în care m-am hotărât, nimic nu mă mai poate face să mă răzgândesc. Dacă înaintea desprinderii cleștilor mai oscilez, mai ezit, mai încerc marea cu degetu’, că poate, poate… după luarea hotărârii e gata.

Pun cruce. Şi, exact ca racu’, o iau în direcția mea (nu contează că-i înainte sau înapoi, să fie doar A MEA). Nu sunt sigură că-i o calitate sau un defect. Știu doar că în TOATE momentele de răscruce din viața mea am fost așa.

Dacă până atunci, în momentul de răscruce, mă cramponam cu disperare (de ceva sau cineva) abia când renunțam definitiv la acel ceva, sau cineva, vedeam de fapt că aveam alte drumuri deschise. Alte oportunități. Mergând cu încăpățânare pe-un drum cunoscut dar prăfuit, îngust, plin de pietre și obstacole fel de fel, refuzăm să vedem drumul larg, frumos, deschis și cu multă verdeață, cu popasuri minunate și poate și alți tovarăși de călătorie care s-o facă și mai interesantă. Fiecare răscruce din viața mea, de până acum, fiecare „desprindere” mi-a adus astfel de călătorii.

Fiecare renunțare a fost de fapt un pas spre ceva mai bun.

Fiecare hotărâre definitivă a deschis o oportunitate.

Fiți atenți la semne. Fiți atenți la toate drumurile. Indiferent de zodie, încăpățânarea nu aduce nimic bun. Înainte de „desprindere”, intrând într-o încăpere plină de oameni, primul gând de obicei este: „Oare EU sunt pe placul lor?”.

Pe când după… știți care e? „Oare câți dintre ei sunt pe placul MEU?”.

Voi cum vreți să fiți?
Înainte sau după?

V-am țucat!

Cu drag si cu iubire,
Aura B. Lupu
💖

Fragment din  #Trăirile Aurei”.

Cartea poate fi comandată de pe Amazon:

https://www.amazon.com/Trairile-Aurei-Romanian-Aura-Lupu/dp/6069461800/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1539669195&sr=8-1&keywords=trairile+aurei

Mulțumesc!

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

 

2 gânduri despre „Rac

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.