Amu despre calități și generalități v-am tot scris, la rac, acum hai să dăm cărțile pe față și să ne asumăm și defectele, care-s nenumărate și nu-s de ici, de colo. 😉
Despre defectele bărbaților rac nu pot scrie decât din auzite, nu pot confirma, că nu-s. Bărbat. 😜 Vă pot însă enumera vreo câteva: capricios, dezordonat, plicticos, tipicar, perfecționist, mămos, timid, egocentrist și capricios. Dar musai să menționez, dacă arată ca Tomiță Cruise, poate fi cum vrea el! 😁
Femeia rac poate fi prea gânditoare (adică văzduhistă și tutulucă, așa cum am recunoscut de nenumărate ori că îs), care cască ochii la cai verzi pe pereți și umblă mai mult cu capul în nori decât cu picioarele pe pământ, drept dovadă, tot așa cum am mai scris, toți papucii mi-s juliți în vârf, plus și genunchii, regulat. Imatură, claaar, copilăroasă și naivă, ohohooo, și încă cum! Zi-mi o tâmpenie, dar pe un ton serios și cu o mimică sobră, io te cred mintenaș! Nehotărâtă, vai și-amar, să mă vedeți în fața dulapului cu haine, cât timp am nevoie până mă hotărăsc ce să îmbrac, și-ntr-un final să m-apuc de dat apă la șoareci că nu am, da’ nu am dom’le ce să îmbrac! Sau prin magazine, după ce probez trei bluze și două rochii, io îmi cumpăr o pereche de cercei.
Femeia rac poate fi zgârcită, da’ zgârcită rău, nu așa! Deși atunci când e vorba să ajute pe alții e mână largă și le dă și ultima îmbucătură, și cămașa din spate, când e vorba să cheltuie ceva pentru ea, apoi se socotește și se codește, și recalculează (zici că-i GPS!) și caută pe toate site-urile unde-ar putea găsi mai ieftin, iar la final renunță să-și mai cumpere, că tot e prea scump!
Irascibilă, imprevizibilă, stresantă, schimbătoare, astea-s defecte de bază, la care musai să te-aștepți de la o femeie rac. Amu-i ninge, amu-i plouă, amu-i strălucește soarele și habar n-ai când se schimbă și de ce. Stresantă-i de numa’ numa’, întrebați-l pe Adi de câte ori îmi zice: „Tu, taaaaci tu!”, iar io melițez: „Ba nu tac! Nu tac!”, moara stricată-i zero, cât pot io toca. 😂
Este clar și evident că orice zodie are și defecte, nu numai calități. E clar că personalitatea nu-i dată doar de zodia în care te-ai născut.
Important este, indiferent de zodie, să ne asumăm. Și calitățile, și defectele. Și să înțelegem că „Astrele predispun, dar omul dispune”, cum zice un dicton vechi.
Cu drag și cu iubire,
01 iulie 2020
Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
Mulțumesc!
Primul paragraf mă descrie perfect! 😀 Așa să fim oare noi toate răcușoarele? Citeam și râdeam, fiindcă ai descris minunat defectele ca pe niște calități și mă gândeam cui nu i-ar plăcea un suflet de copil alături…pentru totdeauna? 🙂 Imprevizibilă și schimbătoare iar mi-s, dar sper că nu și stresantă :))) …fiindcă nici tu n-ai fi, chiar deloc, dragă Aura. ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc, Cristina dragă! Mă bucur tare că te regăsești, te îmbrățișez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗😘❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am amuzat și eu. Numai bine vă doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur, mulțumesc Condei, numai bine și ție! E totul în regulă? 🧐
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da! Sărut mâna pentru întrebare…
Poate altădată să fi spus, dar aici n-a încăput se pare tocmai ceea ce îl caracterizează îndeosebi pe răcușor. Este senzitiv și are cele mai tari antenuțe, care zbârnâie numaidecât, cu grija tuturor. ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🥰😍🦀♋️🙏
ApreciazăApreciază
Pe Tomiță nu-l mai ador de cînd am citit de el că e sectant din ăla de pune secta mai presus de propria-i fetiță. Sorry lui Tomiță, orice pîn-la copii.
Despre defectele racilor… sînt delicioase, deși n-am mîncat niciodată vreunul!
ApreciazăApreciat de 4 persoane
??? Serios? No, iar îs în urmă cu știrile, vezi dacă nu mă uit la televizor? Așa-i, până la copii iertăm multe. Cum zic belgienii: foei, foei, foei, Tomiță! 👎
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scientolog, asta e secta, am gasit acum, e plin netul.
Ce e aia foei?? 😃😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un fel de “Să-ți fie rușine!” sau “Nu-i frumos!”. Aha, păi să fie ce vrea el, da’ fata ce vină are? Hm… Tre’ să citesc și io, să mă dumiresc. Mersi, Issa, pupici! (că știu că-ți plac în mod deosebit! 🤣🤪 Foei, Aura!)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intrasem la comentarii s-o felicit pe Aura ca a ales fotografia lui… Tomita pentru un articol despre defecte. Si eu tot din cauza Scientologiei nu mai pot sa-l sufar.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Chiar… Nu gîndisem si așa 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se pare ca n-a fost decat o intamplare. Dar s-a brodit bine. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😁🙄Chiar o întâmplare, nu știam de scientologia lui pește prăjit până n-a scris Issa.
ApreciazăApreciază
Nici io! 😉 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte fain scris, m-am amuzat şi eu. Acum încerc să depistez raci printre amici, eu nu-s deci nu ştiu 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂 Mersi, Potecuță, hai c-o să-i depistezi acum rapid!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiindcă iau cuvântul, nu-i așa? 🙂 Eu nu sunt, doar că-i îndrăgesc…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🥰🦀♋️ Mulțumesc, Condei!
ApreciazăApreciază