Oi fi io perimată, depășită, prăfuită, demodată etc., dar continui să cred că o relație adevărată e aia care se bazează în primul rând pe dragoste (reciprocă, să ne-nțelegem, să nu apară confuzii că „iubesc io cât pentru amândoi”, pentru că nu-i destul, capiși?), respect (tot reciproc, da? că dacă io te respect și tu mă-njuri iar n-am făcut nimic) și înțelegere. Degeaba ne iubim și ne respectăm de nu mai putem, dar când vine vorba să-l și înțelegem pe celălalt, n-o facem. Adică să te pui în papucii celuilalt, să-i înțelegi punctul de vedere și să fii dispus să-l asculți.
Când tu ții cu dinții de-o relație și tragi de ea și lupți s-o păstrezi, mai bine-i dai pace! Ducă-se-nvârtindu-se, credeți-mă că n-are rost! Ce nu vine de la sine, ce-i împins, forțat, tras de păr și nefiresc, n-are șanse de reușită. Când pentru o relație ajungi să lupți s-o păstrezi, mai bine depui armele și pleci. Consumul psihic, energetic, emoțional e mult prea mare, prețul plătit e mult prea piperat.
Știu că-i dificil să pleci dintr-o relație, poate simți c-ai cedat, c-ai renunțat prea ușor. Dar gândește-te altfel: de ce să lupți? TU meriți mult mai mult. Meriți un partener care te place, te iubește și vrea să fii lângă el, care de-abia așteaptă să te vadă, care vrea să te simtă-n preajma lui; cineva căruia i se luminează fața când te vede, căruia-i citești bucuria și dragostea din priviri, care atunci când te ia în brațe suspină îndelung, de satisfacție c-ai ajuns acolo unde-și dorea cel mai mult! Care-ți cumpără flori, care te sună doar să îți spună „Te iubesc!”, care tace privindu-te și fără vorbe-ți spune, doar din priviri: „Ești cea mai frumoasă femeie din lume!”. Care te face să te simți aleasă, minunată, sexy, te face pur și simplu să strălucești! Orice femeie e frumoasă când iubește, dar când e iubită radiază de-a dreptul, emană iubire.
Nu mai luptați pentru relațiile-n care ochii vi-s plânși, privirea cernită și sufletul trist.
Renunțați să forțați o relație care nu merge. Săriți peste ea. O să vă doară, o să suferiți o vreme, dar apoi veți răsufla ușurate că ați scăpat. Și-o să înțelegeți – în cele din urmă – c-a fost cea mai bună decizie pe care-o puteați lua. Aveți doar curajul s-o faceți, până nu-i prea târziu!
Cu drag și cu iubire,
08/06/2019
(inspirat și dedicat lui A.C.)
Fragment din „Trăirile Aurei”; ambele volume sunt la un click distanță, pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!
#citimromânește #sprijinimautoriiromâni
Carti Autorul Aura B. Lupu – Preturi minime | Libris

Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
E asa frumos textul ca îl voi da mai departe
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, mulțumesc! ❤
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:
Fragment din cartea „Trăirile Aurei” pe care o puteți avea și voi, în biblioteca voastră, e la un click distanță, pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!
#citimromânește #sprijinimautoriiromâni
ApreciazăApreciază