De cînd cu pandemia, ne-am întrebat deseori cu Adi ce-am face dacă ar trebui s-o luăm de la zero. Să fim nevoiți să supraviețuim doar cu munca mîinilor și cu ceea ce avem în cap, să ne folosim cunoștințele acumulate și talentele pe care le avem. Și ne-am dat seama amîndoi, după ce prima oară ne-am cam panicat, că de fapt ar fi ok, n-ar fi un capăt de țară dacă am fi nevoiți s-o facem. Iar. Pentru că noi am mai trecut prin asta. Da, ar fi greu, dar nu imposibil, pentru că deja am făcut-o de vreo două ori, luatul ăsta de la zero. Toate experiențele grele prin care am trecut, ne-au învățat ceva, au fost lecții de viață. Cel mai tare m-am speriat cînd am fost la un pas de-a fi aruncați în stradă. Ăsta-i unul din momentele care m-au marcat. Eram în țară străină, singuri, fără sprijin, fără bani, și să ne trezim de azi pe mîine că n-o s-avem unde locui, a fost cumplit. Coșmarul ăsta și toate sentimentele alea de nesiguranță, spaimă, groază, m-au bîntuit multă vreme. Acum însă am înțeles că atunci cînd ești la un pas de-a pierde tot, ești și la un pas de – contradictoriu – fericire. De libertate. Pentru că atunci cînd o iei de la capăt, ai șansa unui start nealterat.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
20/05/2020