Primul îngheț. -5 grade în câmp se simt de două ori mai tare, cam vreo -10. Lacrimile îmi curg fără să vreau, opresc de câteva ori să mi le șterg și să-mi suflu nasul. Bicicleta hârșâie și scârțâie din toate încheieturile, îndărătnică și ea, protestând parcă la gerul năprasnic. Nu întâlnesc pe nimeni, cine-i nebun să umble pe frigul ăsta pe bicicletă, în afară de mine? Așa-ți trebuie, Auruc, dacă n-ai învățat să șofezi, rabdă amu! Râd singură. Mișcarea îmi face bine. Măcar nu mai plouă iar noroiul s-a strâns, drumul e uscat ca-n palmă. Aerul e tare, respir sacadat, la fiecare rafală ce mă izbește-n față îmi dau seama că-mi țin respirația. Obosesc. Dar ce oboseală plăcută! Uit de durere. Pedalând, mă simt ca și cum aș fugi departe, în lume. După o vreme durerea dispare. Mulțumesc în gând, e tot mai des insuportabilă. De parcă aș pune sare pe-o rană deschisă. Mă forțez. Îmi depășesc limite. Nu escaladez niciun munte. Nu cuceresc nicio culme. Doar pe cele din minte. Mă simt singură pe pământ. Și asta nu mă sperie. Mă tem, totuși. Că nu mă mai sperie nimic. Că am devenit insensibilă. Simt ceva pe obraz. A, da, lăcrimez. E bine. Înseamnă că n-am împietrit chiar de tot. Și asta e bine.
Sunt -5 grade. Dar în câmp se simt de două ori mai tare. Cam -10.
Cu drag și cu iubire,
08/01/2024
P.S. Pentru cei care au înțeles că mă văicăresc la -5 grade, să știți că îmi place și iarna, și zăpadă. Parol! 
Vezi statistici şi reclame
Toate reacţiile:
334Cristina Amari, Diana Mihăescu Psiholog&Coach şi alţi 332
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul