Ninge! E prima ninsoare din iarna asta. ❄❄❄ Doamne-s mulțam că mi-ai îngăduit să văd atâta frumusețe! Pădurea-ncărunțită de omăt. Copacii albi. Cerul albicios. Vântul pribeag, șuierând printre crengi. C-am respirat în voie aerul curat. C-am auzit zăpada scrâșnind sub tălpi. Și că m-am putut ruga în liniștea pădurii. Fără să aud altceva decât păsările cântând (sau mă rog, după cum mi-a atras o „binevoitoare” atenția, ciorile croncănind 🤪😜😂).

Edi a fost și el parcă mai vioi, mai vesel, iar blana, după ce-am fost afară în zăpadă, îi miroase-așa de fain!

Îmi amintesc iernile copilăriei. Ce bucurie era pe-atunci! Cât era ziua de lungă eram pe deal, pe Hidacut, la dat cu sania. Țiuituri, și strigăte și zgomot mare, o larmă de nu se-nțelegea om cu om! Eram roșii ca focul la fețe toți copiii, căciulile căzute pe-o rână, sau pe ochi, că aproape nici nu mai vedeam, plini de zăpadă, uzi la picioare (mai țineți minte pungile de plastic pe care le băgam în cizme? 😂), mănușile rupte, cu degetele-afară, dar ce conta? Eram toți de-o seamă, nu era nimeni mai breaz, mai răsărit. Nici de mâncare nu ne trebuia și ce ciudă ne era când ne chemau părinții-acasă! De-abia așteptam să treacă noaptea și să se facă iarăși ziuă. Iar dacă peste noapte mai ningea, era musai să facem cărări, ca să putem ieși din casă, de la ușă până la poartă și, câteodată, până ajungeam la poartă era iar zăpada așezată pe cărare. Și-o luam de la capăt. Dar ce conta?

Țurțurii ce se-adunau la streșini îi ronțăiam cu drag și dor de parcă erau acadele. Pe atunci nu făceam nici roșu-n gât, nici bolnavi nu eram, iar asta fără tot felul de vaccinuri, și injecții, și imunizări și mai știu io ce!

Mâncam zăpadă, prindeam fulgii cu limba, ne bulgăream și ioi, când câte-un copil mai prăpădit reușea să ne bage un bulgăre sub haină, după cap, și se topea, apoi să vezi sărit și țiuit și dat din mâini și din picioare! Da’ nici de răcit (io nu știu cum) pe-atunci nu răceam!

Poveștile ce le-ascultam la gura sobei, când merele sfârâiau încet, în ler, sau când semințele de bostan, stropite cu apă și sare se prăjeau, ludăul fript, ce bunătăți! Ce gust aveau!

Doamne-s mulțam că mi-ai îngăduit acestea toate. Atunci, în copilărie, să le traiesc, iar azi să-mi amintesc. Încă o dată. În înc-un an. În înc-o iarnă. Ce-i totuși de poveste. Mulțam, Doamne. Mulțam.
🙏

Cu drag și cu iubire,
Aura.
22/01/2019
Hamme.

P.S. În video se-aude și păsărica cântând, no! 😜😂

#TrăirileAurei3