Buna

Am ieșit dimineață cu Edi la plimbare. E înnorat, aerul e rece și-auzi deja toamna șoptind în frunzele spulberate de vânt. Pădurea începe să-și piardă culoarea verde, soarele căldura arzătoare iar cerul din albastru a devenit gri mohorât.

E-aproape toamnă. Mirosul ierbii proaspăt cosite îmi amintește de buna. Și bunu. Când mergeam cu dumnealor la fân. Muncă grea pentru cei mari. Prilej de joacă pentru copii. Ajutam și noi, după putință. Adunam cu grebla brazdele de fân – deja uscat – pe care le transformam apoi în căpițe. Sau mă rog, încercam. Cele făcute de buna și bunu rezistau și erau frumoase, conice, ale noastre mai toate se-mburdau*… Ș-apoi să vezi veselie și-mpins unii pe alții și tăvălit și rostogolit prin fân…

Venea apoi vremea de-adus fânu’ acasă. De clădit pe căruță și-apoi în gradina din spatele casei trebuia făcută claia de fân, pe prepeleac. La asta era bunu „specialist” iar bucuria mea cea mare era când mă lua cu el sus, să calc fânu’ și să-l bătucesc. Mă minunam cum creștea văzând cu ochii sub călcâiele mele și mă-nălțam cu fiecare brazdă de fân, spre cer… ❤

Când eram pe la mijlocul căpiței buna-mi arunca întotdeauna pere, nu tare coapte, să le-așez acolo-n „inima” ei, „ca să le găsîm la iarnă, când om desface claia pă rând, brazdă cu brazdă și ne-om bucura să le găsîm galbine și dulci și zămose”…

Cele mai bune și-aromate pere din căpița cu fân am mâncat, în toiu’ iernii geroase, la gura sobei în care trosneau lemnele, în cămăruța mica a lui buna, în care era bine și cald și mirosea a tămâie și-a pere coapte–coapte…

Iar buna, ștergându-mi gura muruită* cu zeama dulce și lipicioasă a perelor galbene-mi zîcea:

– Văzut-ai Aurucule? Avut-am dreptate?

Avut-ai bună, avut… ❤

Răbdarea și cumpătarea-s răsplătite.

Repeziți, grăbiți, năvalnici și nerăbdători ratăm esența. Aromele. Culorile. Miresmele.

Așezați-vă o clipă pe-o bancă-ntr-un parc. Respirați adânc. Recunoașteți mirosuri. Ciuliți-vă urechile și ascultați foșnetele pădurii. Freamătul frunzelor. Ciripitul pasărilor. Clipocitul apei.

Și-n toate astea o să recunoașteți ce-ați uitat – poate – demult.

Bucuria pură. Fericirea simplă. Liniștea sufletului. Pacea inimii.

Amintirea bunicilor. ❤ A povețelor lor. A poveștilor spuse la gura sobei…

Și-a copilăriei demult uitate.

Cu iubire,

Aura B. Lupu

28.08.2018

Hamme.

*se-mburdau — se răsturnau

*muruită — mânjită

Reclame

2 gânduri despre „Buna

  1. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Răbdarea și cumpătarea-s răsplătite.

    Repeziți, grăbiți, năvalnici și nerăbdători ratăm esența. Aromele. Culorile. Miresmele.

    Așezați-vă o clipă pe-o bancă-ntr-un parc. Respirați adânc. Recunoașteți mirosuri. Ciuliți-vă urechile și ascultați foșnetele pădurii. Freamătul frunzelor. Ciripitul pasărilor. Clipocitul apei.

    Și-n toate astea o să recunoașteți ce-ați uitat – poate – demult.

    Bucuria pură. Fericirea simplă. Liniștea sufletului. Pacea inimii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s