Depresia

Depresia.

Un cuvânt bine ascuns, trecut sub tăcere și închis cu 7 lacăte.

De parcă a fi depresiv este o rușine. Un stigmat.

De parcă dacă nu l-am pomeni, n-ar exista.

Ei bine, există.

Ei bine, nu este nici rușine, nici stigmat.

Iar dacă evităm să vorbim despre depresie asta nu o face să dispară.

Și eu am fost diagnosticată cu depresie. Greșit ce-i drept. Am și luat pilule contra depresiei. Tot greșit, evident.

Boala mea a fost -ca să zic aşa- mai complexă decât depresia.

Norocul meu a fost că „după lupte seculare care-au durat aproape 30 de ani” am dat peste medicul potrivit. Care mi-a pus diagnosticul corect și-am făcut tratamentul potrivit.

Cert este că m-am luptat cu simptome comune depresiei și știu că nu e de glumă.

Degeaba aștepți sperând să „treacă” de la sine. Pentru că nu trece. Din contra, se agravează.

În primul rând trebuie să recunoști boala. Și-apoi să te iei la trântă cu ea. E o boală perfidă de care chiar și când crezi că ai scăpat, hop, reapare.

Important este să discuți despre asta. Să ceri ajutor. Pentru că singur nu-i poți da de capăt. Credeți-mă.

Contează să-ți schimbi stilul de viață. Cel alimentar. Modul de a gândi. Să faci sport. Să găsești ceva care te „fericește”.

Știu, în teorie e ușor, practica ne-omoară, așa-i?

Io le-am făcut pe toate.

Să vă încurajez c-o să fie ușor, nu pot. Pentru că nu este. Nici pentru mine n-a fost.

Regimul alimentar impus de medic a fost greu.

Să mă apuc de sport și mai și. Abia urcam scările din casă d-apoi să alerg în fiecare zi? Și-am alergat… Am ajuns la 10 ture de teren până la urmă.

M-am apucat să fac ceea ce-mi place. M-am înscris la școală și-am făcut 2 ani de masaj și reflexologie.

N-am lăsat să mai treacă nicio zi fără să ies din casă, chiar dacă era doar o plimbare scurtă cu Edi în parc.

Contactul cu natura, aerul, soarele ba chiar și cu ploaia și vântul, contează.

Să ieși afară. Să nu stai doar între patru pereți.

Am decis să scriu despre asta pentru că acum recunosc simptomele.

Și-n ultimele săptămâni am văzut mulți -prea mulți- oameni depresivi. Care încearcă cu disperare să ascundă asta.

Și știu asta pentru că-n perioada în care mă luptăm cu boala făceam exact același lucru.

Mă feream să „știe lumea”. Stăteam în casă, în halat și papuci și-ncercam să mă lupt singură cu „fantomele” mele…

Dar să știți că ochii nu mint. Când sunt ascunși de o perdea de ceață și nu se mai vede niciun licăr în ei, e bai…

Este ok să fi depresiv.

E ok să știe lumea.

E ok să vorbești despre asta.

De fapt nu e doar ok, ba chiar ajută foarte mult.

Așa că aveți curaj.

Nu stați în spatele ușilor închise, în halat și papuci, suferind în tăcere, neștiuți de nimeni și singuri.

Discutând și cerând ajutorul n-o să aveți decât de câștigat.

Teren în fața unei boli.

Pentru că asta este depresia.

Boală.

Nu rușine.

Nu stigmat.

With love,

Aura.

19679470_1382726895109073_6568435728324769119_o

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

 

Reclame

Un gând despre „Depresia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s