Când nu ajungi la struguri, normal că brusc devin necopți. 😉 Răutatea, dar mai ales invidia, or să ne pună capac. Nu alte metehne ci astea două-s (după mine) cele mai păcătoase și mai greu de dus. Eh, fiecare duce ceea ce-și așterne și primește la final (cum am mai scris io odată) fix ce-a oferit. Am citit un articol care mi-a dat de gândit. L-am rumegat câteva zile. Am vrut să îl ignor. Dar nu pot. Mă simt cumva cu musca pe căciulă și simt nevoia să răspund, să reacționez cumva. Fie și numai pentru mine însămi și pentru liniștea mea.
Când am ales să public în două cărți cam tot ce-am scris în mediul on-line (fără să mă consider bloggeriță) am făcut-o mânată la început de un gând și o dorință veche, din copilărie: să-mi văd visul cu ochii, să țin în mâini o carte scrisă de mine, ce miroase a cearneală abia uscată; apoi de un altul: să adun tot ce-am scris în eter între paginile reale, palpabile, ale unei cărți. Gândul ăsta a apărut când am fost blocată o perioadă pe Facebook și-am fost în situația de-a pierde toate articolele scrise până atunci; ca urmare am făcut „blogul” aurablupu.com dar și aici, pe wordpress, sunt tot un invitat, un chiriaș, mai bine zis.
Iar dacă, de exemplu, ar dispărea internetul, ce s-ar întâmpla? Răspunsul a fost simplu. O să adun (cam tot) ce scriu în niște cărți. Care oricum nu-s destinate doar celor care mă citesc deja, că-n lumea asta mare mai sunt și altfel de cititori, care poate nici nu au internet sau care preferă să citească și dintr-o carte, nu doar de pe net.
Scrierea asta nu-i nicio scuză, nicio lamentare. E un simplu gând, o constatare.
Da, când strugurii-s prea sus, devin necopți, prea acri, serbezi, fazi.
La fel devin și cărțile scrise de bloggeri, nu? Care până atunci sunt minunați, scriu bine, au ceva de spus, vai cât te admir, ești extraordinară și fantastică, etc.
O singură nelămurire (mai) am: dacă bloggerii ăștia n-ar fi scris nici măcar un rând on-line, i-ați mai citi atunci? Le-ați mai „împrumuta” expresiile? Le-ați mai folosi ideile?
De data asta fără nimic.
Searbăda,
Aura.
23/02/2020
Aura B. Lupu 
Cred că știu ce ai citit. Și părerea mea e alta, să știi. Dar depinde mult și ce citești de-ți trezește așa o părere. Eu cred că pentru unii trecerea de la online la offline e un lucru firesc, necesar – cum e la tine. Încă nu ți-am citit cărțile, dar simt asta prin ceea ce transmiți.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Io nu mai îndemn pe nimeni, la nimic. Știu că o să-mi treacă, cum mie toate-mi trec, 😉 dar momentan am un gust al naibii de amar și mă întreb cum mama naibii au unii curajul să desființeze ceva, orice, fără să se gândească vreo clipă la munca, efortul, strădania, suferința, lacrimile, etc. care stau în spatele oricărui acel „ceva”. Îți mulțumesc, Diana și te îmbrățișez! ❤
ApreciazăApreciază
Eh, asta e. Știi că și eu am avut o săptămână grea, deci te înțeleg perfect 🤗🤗🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗🤗🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar nu trebuie să lași norii Aura, să-ți umbrească prea mult timp seninul sufletului tău. Ceea ce ai făcut, este foarte bine făcut și punct. Ai tot dreptul să te exprimi, așa cum ești îndemnată de spiritul tău generos. O faci frumos și cei care îți citesc rândurile (așternute fiind ele pe pagină, ori pe coala de eter) primesc totodată și multă bucurie. Am spus totul…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ca de obicei, ești pansament pe rană, Condei. Și-ți mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Dacă ceea ce faci te împlinește și nu face rău nimănui, continuă!
„Vulpi” vor fi mereu! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru încurajare, Ana! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
spirit generos, da? 🙂 Am fost grăbit, dar și puțin înverșunat (știi cât sunt de empatic). Te rog să-mi îndrepți tu greșeala…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici n-am observat-o. 😉
ApreciazăApreciază
Habar n-am cine ce a zis, dar sa stii ca in general se intampla chestii din astea. Si daca nu erai blogger, tot se gasea cineva caruia sa nu-i convina nu stiu ce. O sa-ti repet si eu ceva ce mi-a tot zis o buna prietena: oamenii pot sa iti ierte multe, dar nu si succesul. Nu ai de ce sa te amarasti din asta. Intra la mine pe blog si asculta-l pe Nastratin, sa te mai inveselesti. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Ana! Asta-i faină, pot să o „împrumut”? 😀 „Oamenii pot să îți ierte multe, dar nu și succesul.” ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu imi apartine, cum spuneam, o buna prietena o spune (si stie ea ce zice). Nu stiu sincer cui ii apartine citatul original, sau macar daca l-am redat cum se cuvine. Dar asta e ideea. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eiii, nu te necăji și tu din atâta. Lumea i cu trăncănelile și tu cu acele cărți. Cine nu vrea nu te citește. Relax, nu te mai ‘uita’ acolo. O săptămână buna! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! Da, ai dreptate, prea mă necăjesc din orice. 😓
Cum scria mai sus Diana, a fost o săptămână grea.
Sper ca asta să fie mai bună.
Te pup și te îmbrățișez, Ina! 🤗😘
ApreciazăApreciază
😘♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am fost avertizat de fosta profesoară de limba română (acum, scriitoare, poetă și pictoriță), avertisment care-i valabil pentru oricine care începe să publice offline: „Ai grijă, că intri în groapa cu lei, care abia așteaptă să te sfâșie. Din invidie sau răutate”. Nu te lăsa intimidată, ci mergi mai departe, Aura. Perseverența e o armă eficientă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Deșteaptă profesoara ta, Petru. Mulțumesc frumos pentru încurajare. ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am tot gândit la un lucru: oare pe vremea-n care numai cine „trebuia” apărea publicat, ce mai ziceau ceilalţi? Adică era şi pe atunci răutatea asta de neînţeles? Dacă era, cumva cred că era justificată. Dar acum, acum când practic absolut oricine teoretic ar putea avea o carte, de ce atâta noroi aruncat? Să publice şi cei care dau mărunt din buze şi gata. Sigur, problema e abia pe urmă. Aşa cum oricine poate cânta, dar nu oricine ajunge la inima publicului, aşa-i şi cu cărţile, aşa-i şi cu blogurile. Da, oricine poate scrie, nu oricine poate fi şi plăcut.
Am văzut că dacă nu avem public înseamnă că publicul îi incult, de aia nu suntem citiţi, că toţi îs proşti şi nu-s în stare să ne înţeleagă. Asta cu cărţile. Cu blogurile, cică există bloguri cu zeci şi zeci de comentarii care-s de fapt nişte prostii, texte şi poezii de doi bani la care se adună proştii ca la miere. Cum naiba fac unii atâtea comentarii când eu scriu demenţial, cu filosofie multă şi metafore nemaivăzute şi la mine nu vine nimeni? Ţară de proşti. Mda, nu chiar cuvânt cu cuvânt dar ideea asta era.
Aura, zău, te rog nu uita ceva: o critică e constructivă când vine de la cineva care ştie ce vorbeşte. Şi cine ştie ce vorbeşte critică în aşa fel încât ai impresia că te mângâie. Cine scuipă o face numai şi numai din pricina golului pe care-l poartă în el, cu el, mereu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa este Potecuță, orice critică-i constructivă, uite, de când cu articolul ăsta, am început să mă gândesc să nu mai public decât offline. Când iese cartea de sub tipar, să fie o surpriză pentru toți cititorii. 😉
Cât despre cititorii inculți și proști… iooi, asta-i scuza perfectă a celor care n-au cititori.
Am citit mai demult pe blogul unei scriitoare că era oripilată de un comentariu agramat.
Io-i făceam și temenele că mă citește și că face efortul să-mi și comenteze la ce-mi debitează mie prin tărtăcuță, nu să râd de ea că nu scrie corect! Întotdeauna m-am pus în locul celuilalt: dacă persoana era cu dizabilități și făcea un efort considerabil să bată-n tastatura unui telefon cu tastele prea mici? Dacă era o bunică cu 4 clase? Dacă era Vlad, feciorul meu care a venit în Belgia de pe clasa a 5-a și nu știe toată gramatica limbii române, da-i licențiat în alte 3?
Tare repede mai aruncăm cu pietre și tare repede mai judecăm.
Da’ no, orice șut în cur nu-i decât un pas înainte!
Îți mulțumesc pentru suport și te îmbrățișez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oooo, ăştia care se leagă de greşelile gramaticale cu absolut orice ocazie, oriunde, oricând, sunt o specie aparte. Dar ce frumos ai spus tu şi cât de reale pot fi toate exemplele tale! Aşa şi e, de multe ori contează mult mai mult conţinutul, nu ambalajul. Poate chiar de fiecare dată.
Am văzut în câteva ocazii astfel de reacţii, să ştii. Şi m-am mirat tare. Eu nu zic să pui stiloul jos şi să renunţi să faci ce-ţi face plăcere, în niciun caz. Dar când citesc că suntem un popor de inculţi şi de aia cartea x nu se vinde, nici nu mai vreau să o citesc. Poate fi capodopera capodoperelor, îmi asum imensa pierdere. Dar atitudinea chiar contează.
Te îmbrăţişez şi eu cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ştiu cine te-a supărat! Dar ce-l mai grav lucru nu este că te-a împuns (şi pe tine!), ci că face din asta o obişnuință! Că critică pe toată lumea de-a valma! Eu am pornit de la ideea că aici avem loc toți; că nefiind scriitori de meserie, scriem cum putem; câ nu am dreptul să frâng aripiv am fost dascăl o viață şi am încurajag şi acolo unde nu era speranță, dar eu am avut; dacă nu-mi place ce sau cum scrii, bine, nu te mai caut. Atât!
Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact, asta-i de fapt reacția corectă: nu-mi place, nu citesc.
Mulțumesc, Aura!
❤
ApreciazăApreciază