Schimb

 

 

 

Oficial sau ne, e toamnă. Se simte. Se vede. Și se… adulmecă. Mirosul inconfundabil al toamnei. Umed. Rece. Dulce-amărui. E vremea castanelor coapte. A ludăului* copt.
Și-a plecărilor…
Pădurile ne cheamă. Frunzele șoptesc. Vântul plânge. Se tânguiește și șuieră și se vaietă.
Ca și mine aseară…
N-o să mint. Aseară m-am smiorcăit. Mi-a plecat mezinu-n Viena, trimis de universitatea de aici. „Erasmus”, cum zic ei la programul ăsta.
De 11 ani n-am mai fost despărțiți atâta timp și deși am încercat să fiu bărbată și să nu plâng, nu mi-a ieșit. Când l-am văzut dispărând în zare, mi s-a pus nodu’ în gât și aia a fost!
No, ce să fac, asta e. Doamne ajută și să ne vedem cu bine.
Am încercat să nu fiu o mamă cloșcă. Să le dau libertate și să-i las să se descurce singuri. Dacă am și reușit… o să văd acum. 😉
Pe lângă tristețea despărțirii și îngrijorarea firească sunt și bucuroasă. Cu siguranță o să fie o provocare faină și o experiență extraordinară pentru el.
Chestia e că, odată cu începutul școlii, peste tot găsim fel și fel de rețete cum să fim părinți buni. Cum să ne creștem copiii bine. Ce-ar fi bine să facem și ce nu.
Io însă, vă spun drept, nu mai cred în rețete și-n stratageme. Era o vreme când credeam…
Poți pune-n aplicare toate rețetele din lume, să faci totul ca la carte și tot să dai chix.
Ca părinte.
Să consideri că te-ai sacrificat pentru copiii tăi dar c-a fost degeaba. C-ai renunțat la aia și la ailaltă pentru ei însă n-ai obținut nimic în schimb. Că te-ai zbătut să le oferi tot ce n-ai avut tu, dar recunoscători nu-ți sunt defel. Că le-ai așezat totul pe tavă însă nu au apreciat deloc.
Expresii ca:
„Io muncesc din greu ca să-ți ofer de toate și tu nici măcar să fi premiant nu poți?”
„Ți-am cumpărat tot ce n-am avut io când am fost copil, iar tu nu apreciezi deloc!”
„M-am sacrificat pentru tine și tu așa mă răsplătești?”
cred că mulți dintre noi le-am și auzit dar, din păcate, le-am și folosit.
Și da, în momentul în care le-am folosit putem considera c-am dat chix ca și părinți.
Pentru că rolul unui părinte nu este să renunțe la sine pentru copil. Să se „sacrifice” și să-l împovăreze pe copil cu sacrificiul lui. Să-i ofere ceea ce el însuși n-a avut în copilărie și și-a dorit cu ardoare ci să-i ofere ceea ce are nevoie copilul său. Și ceea ce-și dorește el.
Rolul unui părinte este să sprijine. Să ajute. Sa fie acolo pentru copilul lui. Cu ce are el – copilul – nevoie. Și când. Și, mai ales, să-l iubească necondiționat. 
Fără să aștepte vreo răsplată, fără să-ncerce să-l „cumpere” și fără să-l șantajeze.
Pentru că toate expresiile de mai sus asta sunt de fapt: șantaj emoțional.
Împovărăm copiii cu visurile noastre neîmplinite. Le punem în cârcă destine care nu le aparțin lor, ci nouă. Le cerem să îndeplinească dorințele noastre, nu ale lor.
Și asta nu e corect.
Rețeta de-a fi un părinte bun nu pot să v-o dau. Nici io n-o știu.
Știu însă că am încetat să mai aștept de la băieții mei ceva „în schimb”.
„Schimb”-ul ăsta e singurul care trebuie eliminat din relația copil – părinte.
Și-nlocuit cu-n „Te iubesc!”. 
Chiar dacă sunt mari, chiar dacă au neveste sau soți, copii la rândul lor, ei trebuie să știe atât: indiferent ce fac, ce sunt, ce gândesc sau cum, tu, ca părinte, îi iubești. Necondiționat.

Și fără niciun „schimb”.

Cu iubire,

Aura B. Lupu

 

 

 

 

 

 

Reclame

Un gând despre „Schimb

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s