Atâta l-am zăpăcit (și) pe Adi cu căprioarele mele și cu frumusețea pădurii acum, în săptămâna albă, ce-i de altfel „pă gătate”, cum se zice pe la noi, (azi și mâine ce-o să mai fie frig, soare, cer albastru și zăpadă, de luni revenim la vremea mohorâtă, specific belgiană, adică cer gri, ploaie, vânt și nori) încât ieri a fost musai să vină și el în plimbare să se convingă că nu-i îndrug bazaconii. Eh, pe drumul de întoarcere, chiar la marginea pădurii, când pierdusem orice speranță să le mai vedem, a apărut dânsa, căprioara. Nealcoșă, măreață tare c-o pozăm, a stat bine mersi vreun sfert de ceas în bătaia aparatelor noastre și-n lumina soarelui ce apunea. Sunt momente atât de faine încât nici nu știi cum să le redai, să le explici, doar le simți, le vezi, le trăiești unicitatea și magia. Pe mine, în astfel de momente de-o frumusețe fără margini mă bufnește plânsul. Știți că-s o „pișolcoasă”, cum îmi zice mama, nu? Până și Max cred că simte astfel de momente, pentru că se liniștește brusc. Bine, nu durează prea mult pentru că n-are el răbdare multă, e încă pui, vrea joacă, vrea să alerge, vrea să adulmece și să zburde pe câmpii. 
Oricum, săptămâna asta a fost de vis. Mă bucur tare că am putut să ies și s-o imortalizez, nu știu când și dacă o să mai vedem și-o să avem noi aici, curând, o astfel de iarnă adevărată, o vreme de excepție, cu peisaje de poveste, cum n-au mai fost. Sunt tare, tare recunoscătoare, uite cum Doamne-Doamne compensează, echilibrează balanța, dă altceva în schimb. Să fim doar pregătiți să primim…
Cu drag și cu iubire,
13/02/2021
Aura B. Lupu 
Într-adevăr, natura reușește să ne surprindă atât de tare încât e greu de exprimat în cuvinte măreția și frumusețea.
Oricât de greu ne-ar fi, Dumnezeu are totuși grijă de noi iar acesta este unul dintre exemple.
Mulțumesc pentru gâdurile și imaginile foto împărtășite!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc și eu pentru vizită și comentariu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Privind fotografiile am simțit în nări mirosul acela de care povesteai, al rufelor spălate și înghețate pe culme afară… Îl știu bine și eu. Îmi era drag să aduc în casă cămășile făcute „băț” 🙂 iar procesul de înmuiere și redevenire a lor în starea inițială să umple camera treptat și continuu de proaspăt. A nins și pe aici, în câteva rânduri chiar, destul de neobișnuit pentru oamenii locului. Din păcate nu m-a găsit în starea potrivită de a cutreiera coclauri. Poate un Max m-ar fi forțat să îmi ies din neputință? Cine știe! Îmi e drag la fel cum îmi este și zăpada, să știu că este. Dar să nu am de-a face… Te admir, pe amândoi vă admir și vă prețuiesc energia de care dați dovadă și slavă Domnului! să împărtșiți bucuriile voastre și cu noi, ceilalți, care admirăm frumusețea măcar din poze.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Condei, să știi că ai mare dreptate, ai pus punctul pe i, exact asta vorbeam cu niște prieteni, dacă nu era Max poate că nici eu nu aveam atâta chef și energie. El însă îmi dă ghes, când îl văd cât de bucuros e, nu mă îndur să nu ieșim.
ApreciazăApreciază
Ce fain de voi! Mă bucur mult că vă e bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Aurora!
ApreciazăApreciat de 1 persoană