N-am mai scris de câteva zile.

Mi-e sufletul greu.

Ieri am plâns. Azi la fel. E o toamnă superbă cum de mult n-a mai fost. Pădurea e minunată. Apusurile spectaculoase. Dar sufletul meu nu se bucură. Nu poate.
Ce poți să spui cuiva care e pe moarte ? Cum să-l alini? Ce cuvinte sunt potrivite într-o astfel de situație? Eu mă blochez. Şi plâng…

Deși persoana este un pacient, cineva complet străin mie, în fond și la urma urmei, nu pot rămâne indiferentă…
Bucurați-vă, oameni buni, şi trăiți fiecare zi ca şi când ar fi ultima.

Transformați-vă visele în realitate, nu mai amânați de azi pe mâine, pentru că acel mâine s-ar putea să nu mai vină… Fiți liberi, fiți îndrăzneți, fiți aşa cum vă spune sufletul şi inima.

Ascultați-vă trupul, nu mai fiți surzi la durerile lui pentru că prin durere el încearcă să vă transmită ceva. Fiți blânzi cu voi înşivă. Şi mai ales să nu vă pese de gura lumii! Trăiți-vă viața aşa cum vreți VOI, nu cum vor alții, doar ca să fiți „în rând cu lumea”. Nu merită!
Pentru că avem doar o singură viață. Da, dacă am fi mâțe şi-am avea 9 atunci una ne-am putea permite s-o risipim.

Dar avem una. Doar una. N-o risipiți. N-o lăsați să treacă pe lângă voi. E o toamnă splendidă. Chiar dacă oamenii mai şi mor, toamna rămâne frumoasă.