Frici

De moarte nu mi-e frică. Nu mi-a fost niciodată. Probabil și pentru că am privit-o-n ochi de câteva ori. Probabil și pentru că-s inconștientă. Însă mi-e frică, sînt îngrozită de-a dreptul de durere. De chin și suferință. De amar și caznă. De murit nu-i mare scofală, într-o clipă te-ai dus. Dar să te chinui, să te zbați, să suferi și să pătimești, asta se poate ani de zile. De moarte nu scapă nimeni, oricum. Dar mi-e frică de ce-i înaintea ei; alegerile-s simple, aia cu muritul nu-i însă a noastră, nu noi decidem când și cum. Putem însă decide și alege cum trăim. Ce facem înainte să murim.

Putem alege, conștienți, să nu ne mai temem defel. Să trăim fără teamă, fără spaime, fără panici, fără frici. C-o moarte toți suntem datori, aș-am zicea bunicul, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. A murit la peste 90 de ani, senin, zâmbind.

Fricile-s multe și-s parșive, le avem în ADN, mai dobîndim și pe parcurs. Iar io cred că-n momentul în care scăpăm de frica cea mai mare, cea de moarte, abia atunci începem să trăim.

Cu drag și iubire,

Aura.

29/02/2020

 

 

 

8 gânduri despre „Frici

  1. Sunt genul de persoana care are multe frici, dar am reușit sa trăiesc cu ele. Nu le-am învins niciodată, poate am făcut o pauza de la anumite frici atunci când reușeam sa le dobor, dar mai apoi au revenit și sunt sigura ca le voi purta toată viața cu mine. Eu cred ca trebuie doar sa învățăm sa trăim cu asta, cu faptul ca e ceva în noi care ne mănâncă de vii, care ne hrănește mintea cu tot felul de teorii și care la final se vad prin buze tremurânde și mâini umede. Mi-e frică de tot, dar dacă nu aș avea frici nu as mai avea pentru ce să trăiesc. Trăiesc ca sa le înving 😋sau doar ca să le păcălesc ❤️

    Apreciat de 2 persoane

    1. E bine că ai trecut de ele, măcar. De învins așa este, ai dreptate, pe deplin probabil că
      nu le învingem niciodată; însă prefer să cred că nu ne mănâncă de vii, o, nu! Din contră, că noi le stăpânim și le controlăm, nu invers. Prefer -clar!- să trăiesc fără frici!
      Îți mulțumesc pentru lectură și comentariu! 💙💙💙

      Apreciat de 2 persoane

  2. De moarte mi-a fost frică! Dar nu de moartea mea, ci de a celor dragi! În doi ani mi s-au risipit printre stele dragi ființe. Ultimii doi, soțul şi tatăl, m-au ajutat să înțeleg că moartea este inevitabilă. Că vine chiar dacă tu nu vrei sau nu o vrei. Am învățat că poți trăi şi „mort”, mort cu sufletul şi cu inima înghețată…şi trăieşti…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.