Filmele și cărțile care mă impresionează sunt cele la care încă mă gândesc după ce le-am terminat. Care mă fac să-mi pun întrebări și să vreau să știu mai mult. Am văzut „Lucy” în seara asta și tot timpul filmului am avut parcă curent în degete, orice atingeam mă pișca, mă curenta. Ideea filmului e genială, să ne putem folosi capacitatea creierului 100% ar fi extraordinar. Morgan Freeman și Scarlett Johansson joacă bine de tot, genul ăsta științifico-fantastic, c-un strop de adevăr, de realitatea, mă atrage mult. Mai ales că studiez acum Cheile genelor, de Richard Rudd, care la fel, mi se par formidabile, interesante și de-o profunzime pe care n-o poți dobândi așa, tam-nesam. Să putem accesa toată informația din celule, acumulată, strânsă-n miliarde de ani, vă dați seama ce impact asupra lumii, omenirii ar fi?
Mă uit la lună, se apropie echinocțiul, se mărește ziua treptat, în curând schimbăm și ora, o muscă bâzâie prin casă, semn clar că primăvara a venit.
Încerc să adorm, dar eu încă mă gândesc la Lucy, la capacitățile ei extraordinare.
Cu drag și cu iubire,
20/03/2022
– ba i s-au mai alăturat și niște căprioare. Le-am mai văzut și anul trecut în același pâlc de pădure, dar niciodată atât de aproape. Te surprinde și te miră cât de prietenoase sunt! Cât timp am făcut poze și le-am filmat, poznașul de Max mi-a furat mingea din buzunar și și-a mai scos și hamul. Măcar e bine că nu mai e supărat, ieri l-am dus la tuns și nu m-a iertat, până azi. Câine cu personalitate, ce mai!
Ar fi tare fain. Sper că ziua asta frumoasă și blândă, caldă, senină, să nu fie iar o păcăleală și să se-ntoarcă frigul ăla mușcător, dușmănos. Sper ca norii amenințători ai urii și-ai dușmăniei, exodul și suferințele să-și găsească un final. Să se oprească totul, să se scurgă domol, ca nisipul în clepsidră, fir de nisip cu fir. Să dispară lacrimile de durere și disperarea, pribegia forțată, destrămarea familiilor, luptele, bombele, rachetele, totul să dispară, să trăim toți zile calme, tihnite, liniștite, așa cum e de fapt normal.
În ultima vreme mă gândesc des la asta. Să-ți placă ce te înconjoară, să iubești oamenii din preajma ta, să adori minunea de cățel care-ți luminează fiecare clipă a vieții, să te încânte natura, cerul, copacii, florile, să mulțumești zilnic pentru tot ce ai și ce ai dat, pentru ce-ai primit și ce ai oferit, pentru toate visurile împlinite, pentru unde ești acum și pentru ce ai devenit trecând prin suferință, prin ani mulți de zbateri, de dureri, de greutăți; să-ți iubești viața, să apreciezi altfel lucrurile, oamenii și să fii recunoscătoare pentru tot, e mare lucru. E totuși un noroc. 
