Vrăjitoarea

Smultura deșirată, cu părul de aur și obrajii aprinși, neastâmpărată ca argintul viu, după ce ascultă mustrările cu ochii-n pământ dar bâțâind dintr-un picior și răsucind un colț al rochiței, exclamă, plină de năduf:

— Dacă n-aveam voie să le-ating, de ce mi le-a mai arătat? De rea și vrăjitoare ce-i!

Și, răsucindu-se pe călcâie, o luă la fugă ca o zvârlugă.

Mătușa ei favorită, pe care-o adora și care-o certase acum pentru prima dată, suspină adânc și-apoi zâmbi. Mda, nepoata ei avea dreptate-n fond…

Plecaseră împreună de mână, fetița ciripind continuu și explicându-i foarte serioasă mătușii visul îngrozitor pe care-l avusese, iar mătușa, la fel de serioasă, o ascultase și-o aprobase, lăsând să se vadă că o credea. Vrăjitoarea din vis avea un neg mare pe barbă, un spate cocârjat, o voce hârâită și prefăcută și tot ce voia era s-o bage pe fetiță-n sac, să o răpească și s-o ducă-n pădure, la coliba ei, s-o transforme într-o veveriță și s-o pună să strângă nuci și-alune pentru ea. Mătușa o asigurase că n-o să lase nicio vrăjitoare să se apropie de nepoata ei favorită, că o s-o alunge cu un băț, uite, luase din parcul prin care treceau o creangă groasă, de pe jos, iar fetița zâmbise fericită, liniștită că nimeni n-o va mai putea răpi. Când au ajuns însă în fața casei unde mătușa ei avea treabă, pe fetiță o trecuse un fior… Casa era frumoasă dar nu-i plăcea, era acoperită de iederă, misterioasă, cu turnulețe și-un acoperiș de mușchi, cărarea de la drum spre casă era din piatră, gardul înalt la fel. O strânse pe mătușă mai tare de mână, iar mătușa-i repetă ce-i spusese și acasă: „Să fii cuminte, să saluți, să nu fi neastâmpărată și să nu mă faci de râs!”.

Clopotul de care mătușa trase, avea un sunet dogit, prelung. Când ușa se deschise, fetița se ascunse-n spatele ei, tremurând. În prag era o femeie impunătoare, corpolentă, c-un turban pe cap, plină de bijuterii, îmbrăcată într-o rochie lungă, sprijinită într-un baston. Le pofti înăuntru solemnă, fără să zâmbească, țintuind fetița cu o privire neagră, întunecată. În casă erau multe obiecte, multe lucruri minunate, mobila era tare frumoasă, dar fetiței tot nu îi plăcea, avea un sentiment de greu, de încărcat, de prea aglomerat. Femeia deschise o ușă și-o pofti pe fetiță înăuntru, spunând:

— Cât timp discut eu cu mătușa ta, tu poți aștepta aici, o să-ți placă, e o cameră pentru fetițe. Dar ai grijă, poți doar să le privești, n-ai voie să le-atingi, ne-am înțeles? și-o privi pe sub sprâncenele arcuite, negre și subțiri.

Fetița, aruncând o privire-n cameră, rămase fermecată și-ngână un „Da” șoptit. Camera era plină cu păpuși… Nici nu băgă de seamă că rămase singură, cele două femei retrăgându-se în camera de vis-a-vis. Plină de uimire și încântare, fetița se plimbă încetișor prin cameră, studiind pe rând păpușile frumoase, care de care mai minunată, mai frumos îmbrăcată. Unele aveau chiar și pălărioare, umbreluțe de dantelă și evantaie. Era încântată! La un moment dat, ceva parcă o îmboldise și întinse mânuța, vrând să se asigure că erau reale, dar când atinse una, aceasta se prăbuși. Speriată, fetița se repezi s-o pună la loc, dar în graba ei degetele micuțe se încurcară în dantelă, iar aceasta se desprinse de tivul rochiei.

O voce tună în spatele ei:

— Ți-am spus să nu le-atingi! Fetiță neascultătoare ce ești! o certă femeia, supărată.

Mătușa începu să-și ceară scuze, îndemnându-și nepoata să facă la fel. Deși era cuminte de obicei, acum smultura refuză, cu obrajii aprinși.

— N-am vrut s-o stric, nu-i vina mea, a căzut singură, eu doar am vrut s-o pun la loc! repeta ea, cu încăpățânare.

— Nu-i adevărat, minți, păpușa n-a căzut din senin, ai atins-o tu! zicea femeia, cu degetul arătător ridicat acuzator. Recunoaște și cere-ți iertare!

— Ba nu! repeta smultura, cu brațele încrucișate și bosumflată.

Au plecat în cele din urmă, mătușa tot scuzându-se pentru purtarea nepoatei ei. În stradă, a început s-o certe. Prima dată-n viața ei…

Fetița o ascultă cât o ascultă, apoi răbufni:

— Dacă n-aveam voie să le-ating, de ce mi le-a mai arătat? De rea și vrăjitoare ce-i!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

16/02/2022

2 gânduri despre „Vrăjitoarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.