Am plecat. Evadat. Departe de nebunie, de lumea dezlănțuită. Între dealuri, unde mașinile trec rar, foarte rar, la o altitudine cu un pic mai mare decât cea la care locuim, am văzut urme de zăpadă. Mă uit pe-un geam mare și văd caii păscând. I-a văzut și Max și, după ce i-a mârâit o vreme, s-a lăsat păgubaș și-a adormit în brațele mele, obosit și de călătorie, dar și de atâta alergat. Pe celălalt geam văd apusul. E sublim. Miroase a lemn ars și-a ceară. Liniștea e copleșitoare. Locul superb. Aerul rece. Stau în fotoliu, chiar lângă sobă și aud butucul trosnind. Io m-aș muta aici, imediat, fără regret. Curtea generoasă, îngrădită, cu câțiva copaci și iarbă din belșug, pentru Max e perfectă, iar io mă și văd vara-n șezlong, stând la soare, scriind, noaptea admirând cerul, visând, toamna greblând frunzele și îngrijind-o. E mică dar e cochetă și-i tot ce-ar avea nevoie doi oameni și-un câine să trăiască liniștiți. Departe de nebunie, de lumea dezlănțuită…

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
25/02/2022