Ce bine-ar fi să mă pot teleporta! Acum să fiu acasă, în Cuzdrioara, la alb. Omăt alb, tort alb, capete ninse. Să tăiem împreună tortul făcut tot împreună, prin telefon, să mă uit pe geam cum ninge, să fac cărări, să bat covoarele pe zăpada pufoasă din gredină, să aprind focul în sobă mare, de teracotă și să-i văd pe părinții mei zâmbind. Când o văd pe mama râzând, în sufletul meu sună clopoței. Când tata bate frișca și-i vesel și fericit, inima mea se umple cu iubire și recunoștință. Că-i am. Că încă pot să mă simt fătuchița, Aurucu’ mamii, copilucu’ lor. Că suntem mereu aproape, în inimă și-n gând. Și-n rugăciuni. 🙏
N-am avut o relație perfectă, au existat tensiuni, certuri, io, căpățânoasă și dâcoasă credeam mereu că știu mai bine, că ei sunt prea stricți, prea conservatori. Ei, plini de iubire, de griji și de nelinisti, adesea îmi spuneau: „Lasă, dragu’ mamii, ni-i înțelege când îi ave’ și tu copii!”. Așa e. Acum îi înțeleg. Un lucru știu că-i cert. Au făcut tot ce-au putut și au știut ei mai bine: m-au iubit. Așa cum și eu, cu tot cu îndărătnicia și rebeliunile mele, i-am iubit mereu. Și mereu o să-i iubesc. ❤️

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
23/01/2022
PS: Nu e ziua nimănui, au vrut să facă ceva dulce, de duminică, și-a ieșit un tort superb. 😁🥰