Tot pe tema asta am mai scris io acum 4 ani. Văd că-i nevoie de-un „reminder” https://aurablupu.com/2018/01/10/toxicitate/
Am dat de-un om fain, recomandat de alt om fain, scrie dumnezeiește (mai e și preot), iar la el am găsit alți oameni faini. Și uite-așa ți se îmbucură zilele când vezi că și pe internetul ăsta criticat, blamat și înjurat, sunt oameni cumsecade și de omenie. Și stai și citești, zâmbești cu drag, regăsești multe stări și cuvinte pe care le-ai descris și așternut și tu cândva, admiri cu drag și cu iubire ce citești. Mi-e drag de astfel de oameni pe care-i găsesc pe net. Simpli, naturali și sinceri, adică așa cum scriu și eu, din suflet. Sunt luminoși, plini de iubire, de iertare, de compasiune și smeriți. O diferență imensă între ei și vedetele care-și dau aere pe la televizor. Pe oamenii ăștia i-aș face io vedete, ei ar trebui cunoscuți, nu toate operatele de-un plastician (Doamne, toate seamănă una cu alta, zici că-s surori!) sau cei cu mușchii umflați cu pompa, prin sălile de fitness. Mă rog, sunt eu mai demodată. N-am nimic împotrivă, din contră, încurajez un stil de viață sănătos, sportul, îmi plac întrecerile, jocurile sportive, dar de ce sunt ei vedete? De ce sunt cunoscuți? De ce-s ei un model? Sunt contrariată. Dar poate ar trebui să-mi schimb imaginea pe care-o aveam io-n cap despre vedete. Am rămas în urmă cu știrile, cu lumea mondenă și modernă. Prefer însă să rămân așa. „Veche, antică și de demult” și să citesc ce scriu oamenii faini pe net (Și nu numai)
Cu drag și cu iubire,
19/01/2022
Habar nu am de ce este nevoie sā-si facā tot felul de interventii fetele astea! Era în tarā o fatā frumoasā, talentatā si desteaptā. Si avea o voce de se cutremurau muntii. Dau de ea acum ceva vreme pe internet: mai sā n-o cunosc! Māi, nu stiu ce dracu’ si-a fācut la gurā, dar aratā oribil si-si mai si tuguie buzele într-un fel de…dar nu numai asta, ci toate si-au pocit gura…fereascā Sfântul…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și eu sunt de aceeași părere, nu se fac mai faine, se pocesc, în loc să îmbătrânească frumos, natural, firesc, se agață de operații estetice care le deformează complet, nu le mai recunoști, iar pe astea tinere, chiar nu le înțeleg. 😫
ApreciazăApreciază