Mare păcat că n-am învățat nimic din istorie, mare păcat că într-o zi care trebuia să fie a iubirii, a devenit a unui război, mare păcat că oameni nevinovați trebuie să-și părăsească țara și casele, mare păcat că s-a ajuns aici. Unde n-am crezut vreodată c-o să ajungem. După comunism, tiranie, revoluție, emigrat, terorism, pandemie, chiar n-am crezut că generația noastră o să mai trăiască și război. E o zi tristă. E o zi în care nu poți să nu te gândești ce mult a dat azi omenirea înapoi, ce erori grave au fost, ce demenți au ajuns la putere, ce nebuni conduc lumea.
E trist. E multă deznădejde. E parcă ireal. Războiul n-a adus niciodată ceva bun. Niciodată. Și n-am învățat nimic din asta. E mare, mare păcat. Mai ales că prețul nebuniei unora, e plătit de oameni nevinovați. Te simți neputincios, ai mâinile legate. Te uiți la cer și-ți vine să strigi: „De ce, Doamne?”. Dar știm cu toții răspunsul… E vina noastră, a oamenilor, a tuturor. Sper ca totuși cumva să facem ca iubirea să triumfe. Să ne rugăm, iar printr-un miracol, ziua asta să se rescrie, să fie iar Dragobetele și nu război… Sper.
Azi, cu iubire dar și cu tristețe.
24/02/2022
Aura B. Lupu 