Am stat ieri deoparte de internet, mai de voie, de nevoie, tocmai ieri m-am trezit la ușă cu un nene care-a venit să-mi schimbe contoarele de gaz și electricitate, musai ca de voie bună, însă aș fi preferat să mă anunțe dinainte, măcar c-o zi. Apoi a venit domn’ profesor (fecioru’ ăl mic 😁) cătrănit de la școală, că a lovit altă mașină când a parcat, e începător, abia ce și-a luat carnetul provizoriu, și chiar dacă stau cu inima strânsă, l-am încurajat să șofeze, doar conducând dobândește îndemânare și experiență, așa că asta e, doar de aia și-a făcut asigurare, important e că n-a pățit nimic, „drodele” – cum zice mama – se îndreaptă. N-a uitat, cu tot cu accident, de flori, ce-i drept s-a înțeles cu frate-său de dimineață ce flori să-mi ia, că i-am auzit 😁, mânca-i-ar mama! Dar mi-a înmuiat inima de tot când mi-a plătit niște haine și papuci. 🥺 Bine, io le-am ales, dar când a văzut (mă știe doar) că mă codesc să le cumpăr, că-s prea scumpe, că nici nu-s așa de faine, bla, bla, bla, (cum fac întotdeauna când e vorba să-mi iau mie ceva, găsesc tot felul de pretexte și-apoi renunț să le mai iau că no, v-am mai zis io că-s zgârcită 😁), mi le-a plătit. Ce cadou mai fain poate fi pe lumea asta decât să vezi că feciorii tăi îți iau ce tu te codești s-o faci? Nu-i vorba de valoarea în sine, ci de gest, de faptul că o fac nu doar cu drag, fără să stea pe gânduri, ci cu mândrie că pot s-o facă. La fel am fost de emoționată și când Sergiu, din primul lui salariu, ne-a făcut cadouri la toți, am bocit ca tuta și-atunci. Să le vezi licărul ăla din ochi, sclipirea aia de bucurie și satisfacție, e pentru mine, ca mamă, neprețuit.
Ai multe îndoieli, regrete, că poate ai greșit, că n-ai făcut ce trebuie, că n-ai luat decizia corectă pentru ei etc. Stai mereu cu sufletul strâns când pleacă de acasă, te îngrijorezi, indiferent cât de mari sunt. Io adorm întotdeauna liniștită numai după ce aud ușa din spate când Sergiu vine din tura de noapte de la serviciu. Cred că toate mamele suntem la fel.
Dar uite, este câte-o zi din asta când, cu tot cu întâmplări nefericite, tu ești cea mai fericită mamă de pe Pământ.
Cu întârziere, la mulți ani femei și mame!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
09/03/2022


La multi ani, Aura!
cu drag! sa-ti fie copiii soare si bucurie!
♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din suflet, la fel și ție îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani, că nu-i târziu și nici nu strică niciodată! Să ai parte de sănătate, bucurii și frumuseți, Aura!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc din suflet, Petru!
ApreciazăApreciază
La mulți ani, Aura! Numai pace și senin!
ApreciazăApreciază
Așa să fie, Issa dragă! La mulți ani și ție! Te îmbrățișez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulţi ani, Aura! Numai bine îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și ție Potecuță dragă la mulți ani! Te pup!
ApreciazăApreciază
Ce băieți drăguți ai! Să-ți trăiască. La mulți ani!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, la mulți ani și ție, Jo!
ApreciazăApreciază
La mulți ani!💐🤗 Copii să îți trăiască să fie sănătoși și să te bucuri de ei!🤗❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, Ileana! Te îmbrățișez!
ApreciazăApreciază
La multi ani!🤗🌺🌺🌺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani și ție, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană