Prietenie

Femeia deschise ușa brusc și larg, zâmbind, așa cum îi era obiceiul, fără teamă sau să se uite pe vizor, nu știa să se teamă de cine-ar putea fi-n prag, ea doar știa să se bucure când auzea soneria, asta-nsemna oaspeți, pe care nu știa să-i întâmpine altfel decât cu drag. Toți vecinii de pe strada micuță se miraseră la început că nu încuia ușa mai niciodată, iar cea mai fericită de obiceiul ăsta al ei era cățelușa din vecini, care știa deja cum să sară pe clanță și s-o deschidă și-apoi să se ospăteze din castronul mereu plin al cățelului negru și creț, care o supraveghea atent și înamorat complet. Vecinii se miraseră și de felul în care străina asta, toată un zâmbet, care avea mereu un salut pentru toți și-un clinchet de la soneria de pe bicicletă, îi primea pe toți în același fel, cine-i suna la ușă nu rămânea niciodată-n prag, era poftit imediat și categoric înăuntru, alt obicei straniu al ei, la ei așa ceva nu se prea obișnuia. Ba-i mai servea cu ce avea pe plită sau în cuptor (femeia asta gătea prea mult!), mâncare specifică din țara ei, pe care ei o gustaseră la început din politețe, rezervați, dar reveniseră la ușa ei după rețete.

Smucind ușa, o deschise larg. Când dădu cu ochii de cealaltă femeie, deși surprinsă la început, o îmbrățișă strâns. Femeia începu să plângă și se agăță de ea ca de-un colac de salvare, hohotind. Intrară amândouă-n casă, umăr lângă umăr. Se puseră apoi la povestit, în bucătăria mică, mâncând clătitele ei deja vestite (mereu o întrebau toți cei care le gustau „Cum de le faci atât de subțiri și moi?”). Nimic neobișnuit, nu-i așa? Două prietene care se întâlnesc și povestesc. Banal. Doar că femeia venită-n vizită era însărcinată. Mai avea copii, cu alt bărbat. Fusese ostracizată, bârfită și hulită, nici părinții n-o mai primeau. Femeia greșise, încălcase multe norme, era de neiertat. Singura care-o primise și nu s-a dezis de ea a fost străina.

Când gravida, ținându-și mâna pe burta în formare, de parcă ar fi vrut s-o protejeze de răspuns, a întrebat-o cum de ea n-o judeca, așa cum fac tot ceilalți, străina, păstrând un scurt moment de tăcere, i-a răspuns:

– Din mai multe motive, draga mea. Primul e că nu-i treaba mea. Fiecare știe ce-i în sufletul lui și ce motive are să facă ceea ce face, nu?

– Da, dar mi-am părăsit bărbatul pentru fratelui lui, iar acum sunt și însărcinată cu copilul lui, răspunse femeia cu capul în pământ. E un păcat de neiertat… suspină ea.

– Draga mea, puterea de iertare a lui Dumnezeu n-o cunoaștem noi, nu deznădăjdui. Și, chiar dacă nici eu nu sunt de acord cu ceea ce-ai făcut, tu n-ai nevoie de aprobarea nimănui să-ți trăiești viața așa cum vrei. Doar tu știi ce s-a petrecut în familia ta, tu cunoști adevărul. Plus că asta nu schimbă cu absolut nimic faptele bune pe care le-ai făcut. Eu nu pot să uit că, atunci când n-avem bani de pâine, ai venit cu de toate, cu portbagajul plin cu alimente pentru noi. Ai fost cea care-mi strecura în ghiozdan câte-un baton de ciocolată și câte-un măr și-mi aducea scrisorile trimise de soțul meu. Așa că nu, n-o să-ți închid ușa, n-o să te acuz, n-o să te judec. Eu doar o să te ajut.

Cele două s-au îmbrățișat și mai strâns.

Și chiar dacă viața le-a purtat pe căi diferite, ușa femeii străine a rămas mereu deschisă pentru prietena ei.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

06/02/2022

2 gânduri despre „Prietenie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.