Încep să înflorească magnoliile. Luna e aproape plină. O parte de lume e în clocot. Aici natura-și vede de înverzit, înmugurit, înflorit. Noi, cei norocoși, ne vedem de viață, c-un colț de gând agățat de partea de lume care clocotește. Și cu multe rugăciuni îndreptate spre ei, cei prigoniți. Scriam în 2020 că trăim vremuri istorice. Acum pot scrie asta iar. N-am crezut că o să aud în viața asta cuvintele: război, tancuri, lupte, văduve de război, bombardamente etc. și-o să le și văd, în realitate. Până acum doar le citeam sau le vedeam în filme. E cumplit. Nu pentru mine. Pentru ei, cei prigoniți. Să-ți iei lumea-n cap și să pleci cât vezi cu ochii, știu cum e. Să nu știi dacă o să ai ce mânca, unde dormi, la fel. Știu și cum e să trăiești cu teama de moarte, când viața îți atârnă de un fir de păr. Dar să fii obligat să faci toate astea, să fii forțat nu de sărăcie, ci de tancuri și bombardamente, nu, asta nu știu. Pot doar să-mi imaginez. Și mai pot doar să mă rog. Ca toți să fie norocoși. 🍀 🍀🍀

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
17/03/2022