Am declarat deschis sezonul de terasă. Mare bucurie să pot usca iar rufele afară, în soare și vânt. V-am mai scris că bucuriile mele-s simple, n-am nevoie de mare lucru ca să simt o căldură-n piept, care apoi radiază și-mi trage de colțurile gurii-n sus. Vrând, nevrând, zâmbesc. Îmi place mirosul lor tare, iar blana lui Max are acum aceeași mireasmă, după ce-am mai fost și la alergat. E o zi splendidă de primăvară, am văzut deja copacii înflorind, păsările se întrec în ciripit, o veveriță cu blana maro-închis și coada ei stufoasă, s-a cățărat rapid într-un copac și, ca un acrobat de talie mondială, a făcut apoi un salt pe creanga altui copac. Mi s-a făcut inima cât un purice, apoi am zâmbit iar. „E specialistă, cum să cadă?”, m-am certat io singură, în gând. Fluturele mare, galben, mi-a trecut razant prin față, de m-am și speriat. Miroase peste tot a reavăn, a pădure, a pământ. Lebedele s-au întors și ele. Da, am declarat deschis sezonul de terasă. Strâng rufele, zâmbind. Și le inhalez mirosul. Ce puțin ai uneori nevoie să fii fericit!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu

03/03/2022