După săptămâna albă văd că am intrat în hora nopților albe, care nu prea sunt pe placul meu. Când nu dorm, crește anxietatea, crește nivelul de stres, sunt iritată, agitată, nu mă pot concentra suficient, îmi sare muștarul din nimic și din orice. Durerea care-mi bate în tâmple, gâtul înțepenit, spatele încordat, pungile de sub ochi și ochii injectați nu mă ajută defel să-mi revin. Cafeaua nici ea. Plus că mi-e foame mereu, când sunt nedormită parcă aș tot mânca. Mă uit în oglindă și-mi vine s-o sparg, dar cum nu mai am nevoie de 7 ani de ghinion, mă abțin.

Nu știu cum naiba se face dar noaptea toate problemele, oricât de neînsemnate ar fi și banale, se adâncesc, se agravează, nu vezi nicio rezolvare, ai impresia că totul e fără rost, inutil, fără speranță. De asta mă enervez când nu dorm, dacă dorm măcar visez frumos iar dimineața cu altă stare de spirit mă ridic din pat. Dar când am o noapte albă (Oare de ce au numit-o așa? Albă? Neagră ca tăciunele e pentru mine, nicidecum albă!) apoi starea aia de neliniște și agitație, sentimentul că ceva o să se întâmple mi se prelungește, se extinde și peste zi.

Sper ca măcar vremea să fie de partea mea și să pot ieși cu prințu’ măririi – și motivul nopților mele albe – afară, să-l obosesc. Măcar la noapte să mă lase să dorm… Mare, mare noroc are că-l iubesc de nu mai pot.

Cu drag și cu iubire,

obosita Aura.

16 februarie 2021

Nu-i cunoști, nu i-ai întâlnit niciodată, locuiesc departe de tine, sunt sute sau mii de km între voi și totuși îți sunt aproape, uneori chiar mai aproape decât cei mai apropiați. I-ai cunoscut virtual când ai început să scrii, ți-au cumpărat cărțile, îți distribuie postările, ba îți mai trimit și cadouri neașteptate, care-ți aduc inima în gât de emoție și bucurie. Sau îți trimit așa, tam-nesam, două vorbe de apreciere și de mulțumire că exiști. Pe oamenii ăștia nu-i mai poți cataloga doar ca pe niște cititori, nu-s nicidecum necunoscuți, sunt prietenii tăi adevărați. Ei, care nu te-au văzut niciodată dar te prețuiesc, te apreciază, te sprijină, te susțin, te promovează și se gândesc la tine în momente importante, sunt mai prieteni decât mulți alții, declarați. E un moment dulce-amar, recunosc. Când am început să scriu am zis că vaai, ce sprijin, ce susținere, ce promovare o să am datorită familiei mele, care-i mare, suntem mulți, răspândiți în lumea largă și-o să-mi fie alături, o să se mândrească cu mine că, no, sunt singura din familia asta mare care-a ajuns scriitoare, care pomenește în cărți de neamul și familia ei. Când și când remarc că unu’, altu’ mai postează pe paginile lor articolele altor autori, nu-i bai, nu-i motiv de supărare, doar că uite, fix despre asta scrisesem și io acum vreun an, în cartea mea, pe care nici măcar nu s-a obosit să o cumpere, darmite s-o citească. Zice-se să nu ai așteptări, și-atunci n-o să fii niciodată dezamăgit. Așa-i. Așteptări nu mai am. Dar uite, tocmai când nu mai aștept nimic, de la nimeni, atunci primesc. Claudia, îți mulțumesc din suflet! Ești nu doar o cititoare din Franța, nu-mi ești doar fan, ești prietena mea, pe veci!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

15/02/2021

E duminică după-masa, aud flăcările dansând, lumânarea cu aromă de lavandă și cedar-wood arde lin, din când în când pocnind, semn că ard dracii, – cum zicea bunica– și umplând camera de zi cu parfumul ei delicat. Io zic că ard energiile negative, urme din trecut… Max, sătul de neatenție, mi s-a tolănit pe gât și piept, abia lăsându-mă să respir. Hai că l-am deranjat cu ticăitul meu enervant și s-a dus la picioare. Uf! Ce bine-i să ai aer suficient!
Azi am luat parte la dezbaterea revistei „Timpul Belgia”, a fost foarte interesant, sper că v-ați uitat și voi. Da, am avut mari emoții, știu că nu par emotivă, da’ îs. 😁 Când multă vreme n-ai avut voie să te exprimi și să-ți spui punctul de vedere, singurul tău drept fiind să taci și să asculți de bărbat, rămâi cu niște traume, rămâi cu niște urme. Care nu dispar ușor. Pe care destul de greu le depășești. Când mare parte din viața ai știut că nu contezi și-ai fost dresată, învățată că tu ești inferioară, ca femeie, că bărbatu-i fruntea iar tu n-ai drepturi, doar îndatoriri, ți-e greu să poți să te exprimi liber. După ce-am divorțat abia scoteam două vorbe. Nu îndrăzneam…
Uf, ce bine-i să respiri! Ce bine-i să contezi, să ai o voce! Da, sunt emotivă, deși nu par. 😉

Cu drag și cu iubire,
Aura.
14/02/2021

P.S. Atașez link-ul către dezbatere, pentru cei care n-au văzut-o în direct.

Atâta l-am zăpăcit (și) pe Adi cu căprioarele mele și cu frumusețea pădurii acum, în săptămâna albă, ce-i de altfel „pă gătate”, cum se zice pe la noi, (azi și mâine ce-o să mai fie frig, soare, cer albastru și zăpadă, de luni revenim la vremea mohorâtă, specific belgiană, adică cer gri, ploaie, vânt și nori) încât ieri a fost musai să vină și el în plimbare să se convingă că nu-i îndrug bazaconii. Eh, pe drumul de întoarcere, chiar la marginea pădurii, când pierdusem orice speranță să le mai vedem, a apărut dânsa, căprioara. Nealcoșă, măreață tare c-o pozăm, a stat bine mersi vreun sfert de ceas în bătaia aparatelor noastre și-n lumina soarelui ce apunea. Sunt momente atât de faine încât nici nu știi cum să le redai, să le explici, doar le simți, le vezi, le trăiești unicitatea și magia. Pe mine, în astfel de momente de-o frumusețe fără margini mă bufnește plânsul. Știți că-s o „pișolcoasă”, cum îmi zice mama, nu? Până și Max cred că simte astfel de momente, pentru că se liniștește brusc. Bine, nu durează prea mult pentru că n-are el răbdare multă, e încă pui, vrea joacă, vrea să alerge, vrea să adulmece și să zburde pe câmpii. Oricum, săptămâna asta a fost de vis. Mă bucur tare că am putut să ies și s-o imortalizez, nu știu când și dacă o să mai vedem și-o să avem noi aici, curând, o astfel de iarnă adevărată, o vreme de excepție, cu peisaje de poveste, cum n-au mai fost. Sunt tare, tare recunoscătoare, uite cum Doamne-Doamne compensează, echilibrează balanța, dă altceva în schimb. Să fim doar pregătiți să primim…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/02/2021

Lipsa de atenție ne costă uneori cam mult. Pierdem lucruri minunate din vedere, absorbiți de evident, vociferând, povestind cu foc o întâmplare absolut banală când fantasticul și magia sunt la un pas de noi. Tare ne mai place să ne auzim vorbind, să afișăm o importanță fără sens, fără să fim atenți la ce-i cu-adevărat important; nu suntem atenți la ce ne înconjoară, la semne, la un petec de pădure, un smârc, un tril deosebit, un foșnet, la un colț de cer, la mediul înconjurător. Ochiul pentru detalii, simțirea profundă, văzutul dincolo de aparențe, toate astea mie mi se par ceva obișnuit. Dar pare-se că nu-s…
Azi mi-am întâlnit iar căprioarele și un fazan. Și-o mulțime de oameni care vorbeau prea tare, râdeau prea gălăgios, povesteau cu foc. Și, de fiecare dată încetineam, până scăpam de ei, savurând momentele de liniște, doar eu, Max și pădurea, cerul albastru, fără pic de nori și soarele perfect. Cred că și io, la fel ca păsările, căprioarele și fazanii, mă sălbăticesc. 😁

Cu drag și cu iubire,
Aura.
11/02/2021
#beautifulwinterday #amazingwinter #winterinbelgium🇧🇪 #sunnydays #magicmoments #wildandfree

Sunt niște zile speciale, cu lunații, alinieri, e bine să petrecem cât mai mult timp în liniște și pace, conectați cu mama natură.

Ieri mi-am făcut de cap. Mi-am împlinit o dorință veche, de a inspira adânc mirosul rufelor înghețate, pe care nu l-am mai adulmecat de când eram fată la mama acasă. Am întins hainele spălate afară, pe terasă, chițăind de bucurie când le-am simțit înțepenind; iar seara, când le-am băgat în casă, nu m-am mai săturat de mirosul lor. Îmi vine să le spăl pe toate, doar ca să păstrez mirosul ăsta unic, pe care nu-l mai găsesc nicăieri, Dacă aș fi chimist, ăsta-i parfumul pe care l-aș inventa, al rufelor spălate și înghețate pe sfoară, afară, în soarele iernii la -10 grade.

Am fost și în pădure, să caut ghiocei, (știți că de câțiva ani am găsit un loc special, o poieniță plină) https://aurablupu.com/2020/02/15/zile-perfecte/

dar de data asta nu i-am găsit. Oricum nu renunț, o să-i mai caut, știu că nu o să se lase ei înfrânți de-un strat de zăpadă, nu? Am alergat cu Max prin zăpadă și-am absorbit prin toți porii frumusețea unei zile perfecte de iarnă, de care mi-a fost atât de dor! Cred că toți la asta ne gândim când vedem zăpadă, la copilărie, la iernile de altădată care uite, ca printr-o magie, am ajuns să le trăiesc aici, acum. Am zâmbit cu gura până la urechi și-am stat și-am admirat o mămică cu doi pitici la săniuș, e prima oară când aici am văzut așa ceva, copiii erau atât de încântați! M-am bucurat io de bucuria lor! Iar când am mai văzut și căprioare, impresia a fost că trăiesc un basm, îmi venea să mă ciupesc, să mă conving că e real. Nu au fost defel speriate, din contră, au înaintat prin pădure paralel cu noi, privindu-ne curioase, cu urechile ciulite, abia când au apărut pe drum alți oameni, au fugit.

Știu, v-am căpiat cu articolele mele despre iarna asta minunată din Belgia, dar nu mă pot abține să nu vă împărtășesc din bucuria și fericirea mea.

Azi, la fel, se întrezărește o altă zi specială, albă, friguroasă, dar cu soare, plus că mai avem o lună nouă în Vărsător, care va aduce schimbări mari pentru toți.

Vă doresc o zi plină cu bucurie, c-un suflet ușor, alb, curat și pur, ca iarna asta de poveste.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

11 februarie 2021

Ne plângem că s-au închis sălile de sport. Nu ne-a închis însă nimeni sala naturii. Acolo, prin parcuri și păduri, sub cerul liber, putem face ce și cât sport vrem. N-am fost niciodată atrasă de sălile de fitness, am preferat să fiu afară, în natură, la aer curat, unde pot să respir în voie. Da, când am avut nevoie de aparatele speciale pentru spate, care să mă ajute să-mi întăresc mușchii spatelui și să-mi protejez mai bine coloana, trimisă de medic m-am înscris și eu la una, „rugschool”, un fel de școală a spatelui, tradus mot à mot, dar după ce mi-am împlinit programul, n-am mai călcat pe-acolo.

Ne văităm că suntem restricționați, forțați să purtăm măști. Însă afară, în câmp, n-avem restricții și nici mască nu-i musai să purtăm.

Ne văicărim că n-avem libertate dar afară, în natură, pe coclauri, avem câtă libertate vrem.

Ne lamentăm c-am ajuns dependenți de calculatoare și telefoane, dar nimeni nu ne oprește să le mai lăsăm deoparte și să facem și altceva, măcar un timp. Ce bine prinde câte-o pauză, forțați (sau nu) de împrejurări! Ieri mi-a căzut netul, probabil a înghețat și el, Facebookul a făcut figuri așa că l-am dezinstalat, iar seara am stat un pic pe gânduri dacă să-l reinstalez. Pauza forțată a fost numai bună, vremea a fost splendidă iar natura m-a încântat. Plimbarea m-a revigorat, m-am întors acasă roșie ca focul în obraji și mult mai limpede la cap. 😜 Înainte să ies mă simțeam îmbâcsită, confuză, capul mă durea, priveam ca prin ceață, aveam de trimis și de răspuns la o mulțime de e-mailuri și multe alte treburi de rezolvat on-line, iar faptul că netul nu mergea, mă enervase rău. Asta până mi-am dat seama că de fapt era o oportunitate să mă bucur de vremea extraordinară.

Da, cu siguranță a meritat. Să-mi pice netul iar Facebook-ul să-mi facă figuri. Cum vedeam eu altfel o pădure albă, un lac înghețat, un cer minunat de-albastru, și-un câmp colorat?

Cu drag și cu iubire,

Aura.

N-am crezut – și nici nu am sperat – vreodată că aici, în Belgia, o să am geamurile pline de gheață și zăpadă sau că o să văd soarele strălucind la -8 grade, irizând. Aerul e atât de limpede și tare, zarea e atât de clară, zăpadă strălucește iar albastrul cerului e neclintit. Nici internetul nu-mi mai merge, sunt pe date mobile, habar n-am cât o să dureze, pasămite și el a înghețat. Nu-i bai, dacă vremea a atât de faină, înseamnă că-i de ieșit afară, nu?
V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
09/02/2021

Și încă ninge. ❄️❄️❄️ Blana lui Max, haina cu care am fost afară, căciula și mănușile puse la uscat pe-un scaun, în fața sobei, emană un miros ce mă duce cu gândul la copilărie. Deschid ușa de la intrare des, chiar dacă aerul rece năvălește-n hol și îl răcește brusc, numai de drag să îl respir. Mă uit la fel de des pe geam, deranjând draperia care nu mai cade acum perfect, prinsă de mâna mea grăbită, însă de data asta nu mă mai preocupă cutele inegale, ci doar frumusețea și dansul alb al fulgilor ce cad nestăviliți din cer. Casele-s învăluite parcă-n fum, atmosfera e magică, chiar și din casă parcă aud zăpada așternându-se încet. Nici mașini nu trec prea multe, iar cele care se încumetă merg încet, încet. Trotuarul trebuie iar măturat. Vlad a fost și el cu prietenii lui la plimbare, când s-a întors era roșu la față și mâinile înghețate, dar fericit. Mirosea și el a iarnă, a acasă, a copilărie. Zâmbea cu gura până la urechi. E vremea perfectă de depănat povești, la gura sobei, cu o cană de vin fiert în mâini. Fixez flacăra jucăușă cu gândul la copilărie, la acasă, la părinții care azi aniversează mulți ani de căsnicie, (vreo 52), la atmosfera magică, feerică de iarnă. Dar stați așa, nu trebuie decât să deschid ușa sau să mă uit pe geam. E iarnă de poveste chiar acum, aici. Și încă ninge… ❄️❄️❄️

Cu drag și cu iubire,
Aura.
08/02/2021

Urmează o săptămână albă. O săptămână de iarnă adevărată cum aici, în Belgia, nu-mi amintesc să mai fi fost, cu temperaturi de -10 grade, ninsori abundente și zăpadă care nu se va mai topi rapid. A început încă de aseară să ningă, era ca un potop alb revărsat din cer. Dimineață nu am avut răbdare, de-abia am așteptat să sar din pat și să alerg la geam. Ninge în continuare, cu fulgi mai mici și deși, totul e alb, imaculat, e frig (deocamdată nu-i decât -1 grad și zic că e frig!), geamurile din pod le-am găsit acoperite de omăt. Când l-am deschis pe cel care dă spre terasă, am amuțit. E prima oară când o văd așa, ninsă, albă, intactă, mai că-mi vine să mă tăvălesc pe ea. Nu-s vreun mare fan al iernii, după cum știți, dar după săptămâni de noroi și ploi, e ca o binecuvântare. Iar dacă feciorul meu cel mare n-ar avea de mers la serviciu cu bicicleta, bucuria mea ar fi deplină. Scriam astă vară, când au fost temperaturile acelea extreme, de 44 de grade, https://aurablupu.com/2020/07/26/e-vara-vara-adevarata/ că om vedea dacă se adeverește vorba din bătrâni, dacă vara a fost foarte cald și iarna va fi pe măsură, adică foarte frig, Uite că aveau dreptate, știau ei ce știau.

Nu mă plâng, chiar ne-am dorit să avem măcar câteva zile cu zăpadă și temperaturi cu minus, nu cu plus, să înghețe în sfârșit pământul, să nu mai văd dârele adânci de noroi, măcar am scăpat de gri, de ploi și murdărie. De-abia aștept să ies afară, să aud zăpada scârțâind sub tălpi, să trag adânc în piept aerul rece, curat și proaspăt. E iarnă, în sfârșit iarnă adevărată.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

07 ianuarie 2021

Ce-mi place că simt, fac, gândesc, trăiesc, respir, mănânc și beau cum vreau și n-am nevoie de sfaturi și sugestii de la alții cum s-o fac! Ce tare-mi place că observ, văd, citesc și trec mai departe peste discuții inutile, puncte de vedere și contraziceri fără sens! Și ce-mi mai place să aleg, triez, sortez pe cei cu care interacționez!
Lumea asta-i mare, oamenii-s diferiți, păreri câte și de care vrei. Am așa, din când în când o curiozitate și-atunci intru și-n alte bule, în alte cercuri, dar mă conving repede că tot în bula mea-i mai bine, cercul meu e sigur, pe plac mi-e „tribul” meu. De ce m-aș autosabota? De ce să mă silesc să stau și să interacționez cu persoane cu care n-am nimic în comun? Ce sens ar avea? Io știu ce știu, ce simt și ce trăiesc, nu alții. 😁😉 Am tot scris-o și-o repet: fiecare trăiește realitatea și normalitatea lui. Binele meu nu-i egal cu binele altuia și nici nu mai am pretenția să fie, am ajuns în stadiul în care am priceput că binele altuia nici nu-i treaba mea, de fapt. Pot doar să fiu bine, împăcată și înțelegătoare cu mine însămi și să mă simt bine-n pielea mea. Voi? Cum vă simțiți în propria piele? ☺️❤️

Cu drag și cu iubire,
Aura.
06/02/2021
#beyourself❤️ #trairileaurei📖 #staywhoyouare💯 #aurablupu #berealnotperfect

Cum te simți azi? Puțin roz. 😁☺️
Când totul e întunecat și gri, când plouă și e mohorât, îmbracă o culoare veselă, fii tu altfel decât vezi pe geam. Dă-te cu ruj, parfumează-te, zâmbește, dansează, cântă dacă vrei și poți. Vorba lui Murphy, mâine s-ar putea să fie mai rău decât azi. La mine funcționează, de fiecare dată când mă aranjez (măcar) un pic, altfel mă simt. Nu-i o perioadă strălucită, e și-o vreme de c…, 😁 dar important e să nu ne lăsăm, să facem ceva ce ne place, să nu renunțăm. Vlad a primit consiliere de la universitate, și el, și colegii lui, să-i ajute să treacă peste perioada asta. Dacă lor, care-s tineri și-n putere și au viitorul în față le este greu și au nevoie de ajutor, ce să mai zicem noi sau părinții noștri? Bunicii? Nu vă sfiiți să cereți ajutor. Nu vă rușinați c-aveți zile grele, mohorâte, când vă simțiți descurajați. Toți avem. Tineri, bătrâni, singuri sau într-o relație, avem momente și zile când suntem cu moralul la pământ. Pentru că e o perioada dificilă, nemaiîntâlnită, nemaitrăită și nu-i ușor. Pas cu pas, ne învățăm. Ne obișnuim. Iar dacă o culoare, un pic de ruj și-un strop de parfum ajută, de ce nu? Tu, cum te simți azi? Io, puțin roz. 😁🌸💮
V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
02/02/2021
#pink #feelingpink #aurablupu #TrăirileAurei #trairileaurei📖

De la așteptatul ăsta și întoarcerea la normalitate să vă luați gândul! E o pierdere de vreme, degeaba așteptăm, ăsta-i un tren pierdut, trecut deja, iar normalitatea aia dinaintea pandemiei n-o să mai fie în veci! Nu vreau să vă descurajez, Doamne ferește, dar mă uimește numărul mare de oameni care chiar cred că o să ne mai putem întoarce vreodată la ce a fost cândva. Nici vorbă! Mai bine ne canalizăm energia și atenția pe ceea ce este, nu să toot regretăm ce-a fost și să ne dorim să ne întoarcem în timp, că n-avem nicio haznă*! Ceea ce avem acum, în clipa de față, asta e important. Cu ce avem să mergem mai departe, cu asta să ne descurcăm, să folosim ce-avem acum în bătătură, tărtăcuță, inimucă și suflețel. Statul ăsta în visare și-n regret nu ne este de niciun ajutor, în schimb suflecatul mânecilor și pus umărul la treabă, așa cum știe și poate fiecare, no, asta-mi place să văd. Adaptarea la condițiile și-n împrejurările date, găsirea de soluții și a altor variante, ăsta-i secretul unui supraviețuitor. Și să știți că atunci când ieșim din starea aia de inerție, de așteptare și regret, și Universul ne ajută, mai apare o împrejurare potrivită, mai o mână de ajutor, mai o șansă neașteptată, mai o idee genială etc.

Nu are rost să stăm să pice para mălăiață, până cade ea, trece viața pe lângă noi. Cei care s-au adaptat sunt supraviețuitori. Mă lamentez și io și mă tot vaiet, dar asta nu înseamnă că m-am resemnat, iau zilele așa cum vin și, cu ceea ce am de la mama natura în dotare, cu aia mă duc mai departe și înaintez. Pas cu pas. Învăț, caut, cercetez, studiez, nu aștept să-mi pice mură-n gură, că degeaba aștept. Nu ești niciodată prea bătrân, prea trecut ca să mai înveți ceva și să te resemnezi. Resemnarea înseamnă c-ai pus punct vieții, trece pe lângă tine fără rost și faci umbră pământului degeaba!

Așa că, așteptatul ăsta și întoarcerea la normalitate e o capcană, aveți grijă să nu cădeți în ea.

Secretul e mersul mai departe, în condițiile date și trăitul vieții fix așa cum e. Normalitatea noi o stabilim, nu ea pe noi!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

29 ianuarie 2021

*haznă – folos

După vremea mohorâtă de ieri, azi, – cum altfel? – a fost frumos. Și voi cred că v-ați învățat deja cu schimbările astea de vreme, din postările mele, nu-i așa? 😁 Cu alternanțele astea ce-ți dau corpul, oasele și articulațiile peste cap. Nu-i o țară unde să stai, la bătrânețe, mai ales. Sau de unde, când durerile sunt prea dese și prea mari, când umezeala și frigul devin insuportabile, e bine să pleci în vacanță, în țările calde. Așa, ca berzele, și să te întorci când e iar bine și cald. Am zile când mă cert singură: „Aurăăă, cine te-a pus să vii aici? Hitipuc? N-ai putut merge și tu în Spania, Italia, Gran Canaria, sau Lanzarote? F…ești-ți-aș 😜 capu’ ăla blond!”. Feștit* sau nu, ăsta-l am și altu’ nu-i. Aici locuiesc acum și nu-mi pare rău, nu mă luați în seamă, mai și glumesc. Sau fac haz de necaz?
Azi chiar a fost frumos și, pentru prima dată, l-am plimbat pe Max prin pădurea în care am atâtea amintiri cu Edi. N-am mai fost tristă, cu Max – Duracell n-ai cum să fii. Pădurea e la fel de frumoasă, iarba-i tot verde, parcul e la fel de mare și desul de îngrijit, iar Luna-i în creștere, (ne pregătim pentru Luna Plină din 28 ianuarie, în Leu, nu?). Și mai am un motiv de bucurie, chiar dacă vremea asta din Belgia mă înnebunește, uite că „Timpul” din Belgia a devenit, hai să zic, mai palpitant. La revistă, mă refer.

Mulțumesc Oanei și Nicoletei, pentru încredere și pentru că mi-au oferit aceasta ocazie, de-a deveni unul dintre editorii ei. 🙏❤️

Cu drag și cu iubire,

Aura.

25/01/2021

*feștit – vopsit

Dimineață (aproape) perfectă de iarnă, -1 grad, transformat rapid în 0, apoi în +1 grad. La fel de rapid dezghețat și noroiul, și bălțile, din păcate, de asta scriam în paranteză „aproape” perfectă, preferam să rămână totul înghețat bocnă, mai alb, mai imaculat, mai curat. Și mai gol…
Max, fericit că-i afară, ia cu asalt bălțile și tropăie vesel în noroi. Iar trebuie să-l spăl la întoarcere… 😳
Lume multă pe lac, prea multă, obișnuiți să fim singuri, de obicei, ne cam surprinde avalanșa asta de oameni. Văd un grup de tineri, cu un bebeluș printre ei, care se pregătesc de picnic, ciudată idee pentru o vreme ca asta, dar aici fiecare face ce-i place. Unii se „fițălesc” (vă mai amintiți termenul? 😁 https://aurablupu.wordpress.com/2020/03/25/fietsen/ ), alții aleargă, se plimbă…
Preferăm să scurtăm plimbarea. Nu ne prea dăm în vânt după aglomerație, mai ales pe alei unde cu greu mai poți ocoli glodul gros, cleios, mult prea umblat și prea tropăit.
Ajungem acasă la țanc, brusc s-a înnorat și-a început să și burnițeze. Mda, cum scriam la început, dimineață (aproape) perfectă de iarnă, transformată într-o după-amiază perfectă de duminică, în fața sobei, cu un pahar de vin, cu Max dormind liniștit la picioarele mele și cu soțul trebăluind prin bucătărie.
(Ce ușurare că nu io gătesc! 😜)
V-am țucat! 😘
Cu drag și cu iubire,
Aura.
24/01/2021
#trairileaurei📖 #fietsen #fițălit #biciclit #ｓｕｎｄａｙｍｏｏｄ

Niciodată să nu disperați. Niciodată! Chiar dacă se închid uși, se pierd speranțe, se înfundă căi iar drumuri se rătăcesc, noi perspective o să se deschidă-n față, răbdarea va fi răsplătită, munca susținută va fi recompensată iar rugăciunile vor fi auzite. Când te aștepți mai puțin, când te-ai resemnat și te crezi învins, atunci vei reuși. Doar să nu îți pierzi încrederea și să privești unde trebuie: spre cer.

🙏❤️🙏

Cu drag și cu iubire,
Aura.
22/01/2021

Am fost dintotdeauna vocală, stridentă, teatrală, exagerată sau cum mai vrei să mă numești. Dar întotdeauna, în toate manifestările mele, am fost sinceră. Dacă-ți spun că nu mă deranjezi când suni, crede-mă, așa e, nu te menajez, n-o spun doar de dragul de-a o spune sau din politețe, pentru că tot din – și cu – politețe, la fel de bine-ți pot spune, în cazul în care nu-i un moment potrivit, că nu pot vorbi. Sau, și mai sigur, dacă mă deranjezi, nu-ți răspund defel. Nu am rețineri în a spune ce gândesc, dar nici n-o să accept să-mi fie atribuite gânduri ce nu îmi aparțin. Nici telefonul nu îl am lipit de mână, uit de el de multe ori, Adi mă amenință mereu c-o să mi-l lege într-o bună zi de gât, pentru că mă sună de mai multe ori și nu răspund, uneori nici nu știu pe unde l-am lăsat, iar dacă e pe silențios, să vezi atunci „distracție” până îl găsesc. Dacă era după mine, rămâneam în epoca de piatră, cu un telefon vechi, cu butoane, nu cu touch screen și alte șmecherii. Oricum, pentru mine astea-s amănunte, dacă pot vorbi, (când nu uit de el), face poze și intra pe Facebook, e suficient.
Așa că, dacă nu răspund, telefonul meu poate-i rătăcit pe undeva sau nu pot vorbi, în acel moment. Crede-mă, dacă mă deranjezi, n-am nicio reținere să-ți spun direct. Așa-s io, mai vocală, teatrală, exagerată, stridentă, cum vrei să mă mai numești, dar întotdeauna sinceră.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
21/01/2021
#saywhatyouthink #beonest #aurablupu #trairileaurei📖

După urgia care ne-a trezit – iar! – azi noapte, cu rafale puternice de vânt și ploaie, cu un peisaj deprimant, apocaliptic, la care priveam cu frică de pe balcon, îngrijorată pentru Sergiu, cum va ajunge la muncă cu bicicleta, prin așa o vreme teribilă (a ajuns cu bine, Doamne-s mulțumesc!), azi-dimineață, ca prin farmec, și vântul și ploaia s-au potolit pentru o vreme, chiar înainte de răsărit, iar soarele a izbucnit semeț, într-o explozie de lumină și culoare, ca o răzvrătire împotriva lor. Mai că-mi venea s-aplaud spectacolul măreț. Acum s-a pornit vântul iar să hălăduiască zările, nu la fel de înverșunat, un pic mai potolit, de parcă tatăl soare, ca pe un țânc obraznic, l-a urecheat și l-a pus la colț.

Noaptea mă sperie urgia, zgomotul pe care-l face vântul dezlănțuit, torentele de apa ce se revarsă dar, mai ales, mă sperie senzația de irealitate. Parcă privesc o scena dintr-un film. Și-apoi îmi dau seama că de fapt ce privesc e strada mea. Realitatea mea. Nu pot să o opresc, să apăs pe un buton și gata, ecranul s-a stins, totul e ok, e doar un film.

Deși, uneori, tare aș mai vrea. Să am un astfel de buton.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

22/01/2021

M-am lăsat de fumat de vreo paișpe ani, dar tot mai am momente când tânjesc după un fum! Mai ales când mă trezește puță ăsta mic la 4 dimineața și nu mai pot s-adorm. La ora aia matinală străzile-s pustii, pe la 6 a început și ploaia, acum soarele a ieșit un pic de sub stratul gros de nori. Nu-i frig, sunt 6-7 grade, față de -20, câte-am auzit că-s prin alte părți, la noi e domnie curată, nici zăpadă nu mai e, a doua zi după ce-a nins, a dispărut orice urmă „cum c-a fost”. Am încercat să reduc cafeaua, de la două căni, la una, dar azi n-am nicio șansă, cu două căni parcă-mi vine să mai beau una, nu să le reduc. Puță doarme dus, că mă și enervează, după ce m-a trezit el își face somnul, bine-mersi! Eh, asta e, câine mi-a trebuit, câine am! Mă rog, un fel formă, că la cât e de mâțâit, jumătate cred că-i mâță, se mai și spală ca ele, se întinde tot ca ele, are niște apucături și poziții cam ciudate. După atâta cafea, m-a mai lovit și foamea, musai să îmbuc ceva. Am multă treabă azi, prea multă, și ce-aș mai fuma o țigară! Ce-aș mai trage-un fum! Mă gândeam ca la #picăturadelectură să citesc, în premieră, un fragment din romanul în lucru. Mai vedem. Pentru cei care se întreabă ce-i cu-atâta reclamă la cărțile mele, să știți că morcovi nu vând. Nici ardei, nici porodici, nici cosmeticale, nici iluzii deșarte, ce-am scris, asta vând. Și no, mai fac și io bani de-o pită și-o sută de grame de parizer, (asta-i pentru cunoscători 😉) iar dacă eu nu-mi fac reclamă, cine să-mi facă? Alții (care-ar trebui!) nu se obosesc. Mda, când nu-mi fac somnul, îs morocănoasă, pusă pe harță și cam fără chef, totul pare fără sens, fără rost, fără. Mi-a mai ieșit și-un coș pe barbă, culmea, taman când m-am hotărât și io să filmez. Eh, asta e, cu coșuri sau fără, tot io îs.

(tot) Cu drag și cu iubire,

ursuza, Aura.

20 ianuarie 2021

Că Issa scrie tare bine și poezii, și proză, am intuit din primele rânduri citite la ea, pe blogul https://semaiintampla.com/

Că era doar o noțiune de timp să publice o carte, și asta am intuit. Și, cu toate intuițiile mele, ce n-am prezis a fost că „Macii” Issabelei Cotelin mă vor răscoli atât de tare și mă vor surprinde atât de plăcut. M-am despărțit greu de ei, de fiecare dată, cu toate că ardeam de nerăbdare să mai savurez o pagină, două (zeci), tărăgănam, amânam, reciteam, pentru că citind Macii sunt întotdeauna roșii aveam impresia că Issa era acolo, lângă mine și stăteam cu ea la o poveste, o simțeam aproape, de multe ori îmi venea s-o iau în brațe și s-o consolez. O simți ca pe o prietenă dragă, care ți se confesează și are încredere să-ți spună secretele ei. Înțelepciunea – cu sclipiri de genialitate – de care dă dovadă în anii de liceu, e pur și simplu uluitoare. Io cu siguranță nu eram așa, nici pe departe! Issa are o profunzime în gândire și-n scris care te face să vrei să recitești, să subliniezi, să faci notițe pe marginea paginii, dar, din respect pentru carte și cuvântul tipărit, nu mai fac asta demult, prefer să iau un caiet și-acolo consemnez ce m-a impresionat. Am surâs la fiecare zi de 19 iulie, la numele Isabellei Adjani, pe care-o adoram și eu, la sentimentul de neîmplinire al Dianei, din „Pânza de păianjen” a Cellei Serghi, (citită, răscitită, de nici nu mai știu de câte ori!) la handbalul început și abandonat, la pachetul de biscuiți dat câinilor de pe drum (cât te-am iubit pentru gestul ăsta, Issa!) și câte altele! Nu pot să vă dezvălui acum chiar tot, trebuie să citiți voi cartea și să descoperiți lumea Issei. Mi-a venit inițial să scriu „minunată” dar ar fi un termen incorect, e o lume frumoasă dar zbuciumată, plină cu trăiri reale, sincere, autentice, firești, neșlefuite și necosmetizate, minunat este felul în care Issa ne-o prezintă, cu însemnările și update-urile din prezent. E foarte interesant să afli ce s-a întâmplat cu personajele care apar în jurnal și te face și pe tine să te gândești la cei care-au făcut parte din trecutul tău și să te întrebi: „Oare ce s-o fi ales de ei?”. Da, unii oameni nu se schimbă, dau șuturi în continuare și-i mai bine să treci pe trotuarul celălalt. Iar despre alții e suficient atât, o s-o citez pe autoare: „Uneori parcă e de ajuns să știu că există în același timp cu mine și să sper că îi e bine în tot ce face.”

Nu pot decât să vă îndemn s-o citiți, e o carte care te va pune pe gânduri, te va întoarce în trecut, te va zgudui dar te va și delecta cu sinceritatea, maturitatea și înțelepciune ei. Musai să închei cu un citat din carte (promit, e ultimul, gata, altceva nu mai divulg!) care plăcut mult: „Și peste aceste legi aș dărâma orice dig. Nu criticul, ci cititorul e comentatorul unei opere. Nu cuvintele mari și simandicoase îi ajung la suflet, ci cuvântul acela simplu, ieșit dintr-un alt suflet de om.”

Mie, cu siguranță, macii tăi mi-au ajuns în suflet. Mulțumesc, Issa, pentru macii tăi! Și da, acum îți dau dreptate, chiar dacă am văzut maci mov, „Macii sunt întotdeauna roșii”.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

20 ianuarie 2021

N-am nicio treabă cu ideile altora, cu crezurile lor, cu înclinațiile sau preferințele cuiva. N-am nimic de zis sau scris despre părerile celorlalți, niciun comentariu, nicio negare, infirmare a celor crezute și declarate de alții. E fix-fixuc treaba lor, fiecare o să dăm seama, mai devreme sau mai târziu de faptele, acțiunile și gândurile noastre. Nu mă interesează. Punct. Mă interesează liniștea și pacea mea – greu dobândite – pătrățica mea, libertatea mea, crezurile și faptele mele. Mă străduiesc azi să fac mai (mult) bine decât am făcut ieri, încerc – pe cât posibil – să nu judec, să nu supăr și ofensez pe nimeni.
N-am fost dintotdeauna așa. Mă implicăm în discuții, susțineam (sau combăteam) puncte de vedere, mă strofocam și mă ambalam, crezând că fac dreptate, că pot să schimb ceva. Reușeam doar să-mi stric liniștea și pacea, să mă încarc inutil cu trăiri, stări, emoții care nu erau ale mele și să devin un pachet de nervi. E dificil să stai pe margine când cei implicați sunt apropiați, dar, cu tot cu părerea și implicarea ta, ei vor face oricum ce le taie capul, nu ce-ai vrea tu să facă. Așa că, n-are rost. Pe tine trebuie să te preocupe, fără a fi egoist sau indiferent, starea ta, ideile tale, faptele, emoțiile și trăirile tale. Și cam atât. Restul? E treaba fiecăruia, e karma lui.
Când înțelegem asta, atunci suntem cu-adevărat liberi. Nu trebuie să fim de acord sau în dezacord cu nimeni, ci doar să facem fiecare ce simțim că-i mai bine pentru noi, polemici și discuții interminabile sunt inutile, nu fac decât să ne dezbine și mai mult.
Io una știu că-n loc să am dreptate, prefer să am liniște și pace. Pentru mine, acum, asta-i important.
Ură, ranchiună, sfadă, bălăcărit, instigare și dat tonul la certuri și scandal? Nu, mulțumesc. Chiar dacă astea-s ce se caută și-aduc „rating”, io spun pas. Pentru mine, acum, e mai bine așa.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
18/01/2021
#stopverbalabuse #sayno #aggressivity #sayyes #peaceandlove #calmnessofnature

Ieri iarnă, azi primăvară. Pentru cei meteo-sensibili, nu-i chiar ușor. Dar luăm lucrurile – și anotimpurile – așa cum vin și fiecare zi încercăm s-o facem să fie cea mai bună zi din viața noastră. Te doare ici, te doare colo, dar nu mai bagi de seamă, te bucuri că azi vezi cerul albastru și, pentru câteva momente, soarele. Zâmbești cu drag când pe un pod găsești lacătele încuiate ale unor îndrăgostiți, nu-i chiar celebrul Pont des Arts, de pe Sena, e doar podul de pe Dender, dar cu siguranță jurămintele lor de dragoste au fost la fel de reale și înfocate. Ajungem la țanc în piața mare, care-mi place mult și-o invidiez, în Hamme n-avem așa o piață frumoasă și largă, străjuită de clădirile din jurul ei, de maiestuoasele turnuri și turnulețe dantelate, când clopotele încep să bată, un adevărat spectacol auditiv. Principala și cea mai frumoasă atracție a orașului Dendermonde este primăria din secolul al XIV-lea, care este inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO, la fel ca alte zeci de turnuri cu clopote de pe teritoriul Belgiei ( 33 mai exact, 26 localizate în Flandra şi 7 în Valonia).
Max e în extaz, are loc să alerge, să facă tumbe, să se joace după bunul lui plac, eu iar, sunt încântată că nu trebuie să-l feresc de mașini. Adi, răbdător, ne face poze, s-a molipsit și el din entuziasmul nostru. Ieri a fost iarnă, azi primăvară. În loc să ne văicărim – ne doare ici, ne doare colo –, am decis să ne bucurăm. De cerul albastru, de clopote, de-un strop de soare. De tot ce am putut. Cred că ăsta-i de fapt secretul, din fiecare zi, să faci cea mai bună zi a ta.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
17/01/2021

Belgia, împărăția berii și-a cartofilor prăjiți, cunoscută pentru Atomium și ciocolata delicioasă, pentru Parlamentul European și rutele speciale pentru bicicliști (și câte altele!), mai are un motiv de laudă și de mândrie. Are o mulțime de castele extraordinare și frumoase. Există aproximativ 3000 de castele împrăștiate în toată Belgia, din regiunea nordică a Flandrei până în regiunea de sud a Valoniei. Noi nu le-am vizitat pe toate, evident, 😜 dar câteva dintre ele le-am văzut și sper să le vedem măcar pe toate cele care-s în top zece. Lista o găsiți aici ⬇

https://traveltomorrow.com/10-beautiful-castles-in-belgium/

Despre Gravensteen eu am scris un pic aici⬇

Gent

Ce pot să adaug este că Gravensteen – Castelul Conților, datează din 1180 și a fost reședința conților de Flandra până în 1353. Ulterior a fost transformat în închisoare, monetărie și chiar într-o fabrică de bumbac. A fost restaurat în perioada 1893–1903 iar acum este un muzeu și un reper major în oraș, devenind o destinație turistică renumită în Gent.

Despre Castelul Ooidonk (în olandeză: Kasteel Ooidonk) n-am scris până acum, este un castel din orașul Deinze, Flandra de Est. Castelul este reședința actualului contelui Kint de Roodenbeke. Ooidonk a fost menționat pentru prima oară în 1230. O cetate a fost construită pe locul actualului castel, destinat să apere orașul Gent și să fortifice râul Leie. Această cetate era deținută de Jean de Fosseux, domnul Nevelei. Castelul a fost distrus pentru prima dată în 1491 de oamenii din Gent, în revolta împotriva lui Maximilian al Austriei. În 1944, castelul a fost clasificat ca reper protejat. În 1980, au fost clasificate și alte construcții din jurul său, iar în 1995, la fel și restul domeniului. Castelul Ooidonk este deschis publicului de la 1 aprilie până la 15 septembrie, iar parcul (cu grădina sa franceză) poate fi vizitat pe tot parcursul anului. Noi l-am vizitat vara pentru că, pe lângă turul cu ghidul care-ți explică și-ți prezintă tot ce-i important în interiorul castelului, am vrut să mă bucur și de-o plimbare prin grădinile lui impresionante unde, recunosc, m-am simțit ca o prințesă.

La Castelul Franchimont (în franceză: Château de Franchimont) și care nu apare în lista menționată mai sus, am fost când am petrecut primul nostru weekend în Ardennen – Ardeni (adică în munții Belgiei) și este un castel medieval din municipiul Theux, provincia Liège (fr) – Luik (nl). Se află la capătul vestic al unui mic deal cu vedere la satul Franchimont. Se crede că a fost construit inițial în secolul al XI-lea, ca o cetate a principatului Liège. Clădirea inițială a fost extinsă de mai multe ori în Evul Mediu, o dată după un incendiu din 1387. În 1487 castelul a fost asediat și, în aceeași perioadă, familia La Marck a preluat proprietatea asupra acestuia. La începutul secolului al XVI-lea a fost construit zidul exterior, cu adăugate cazemate și un turn de artilerie. Astăzi, castelul este deținut de orașul Theux și este deschis publicului. Ce m-a amuzat la prima vedere au fost caprele care săreau sprințare și fără frică pe zidurile înalte și care, extrem de prietenoase, s-au lăsat mângâiate și-au încercat să ne ronțăie pliatul primit la intrare. Io, luând exemplul caprelor, m-am cocoțat pe un zid, c-am vrut să văd priveliștea (a fost spectaculoasă, într-adevăr) dar când să cobor, n-am mai putut, noroc cu gărzile mele de corp ce m-au salvat.

Deocamdată v-am prezentat doar trei din 3000 😱, mai avem încă multe de vizitat.

Partea bună e că avem acum ocazia să mai descoperim și frumusețile din apropiere, nu-i musai să plecăm departe, peste țări și mări. Și sunt convinsă că fiecare loc, fiecare țară, are multe de oferit. Doar s-avem noi suficientă răbdare și, de ce nu, interes.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

17 ianuarie 2021

Ce ciudat și cât de dulce-amar e sentimentul când văd casa și strada pe care am crescut! Văd lumină și-mi închipui că acum stați în camera din spate, probabil vă uitați la televizor, sau vă rugați, sau vă gândiți la noi… Zăpadă s-a așternut pe casă, pe copaci, pe stradă, dar a nins și-n părul vostru și l-a albit. În suflete ne ninge, în ochi gheață avem, e mare depărtarea, e rece drumul dintre noi, și lung, și greu și plin de dor. Ați îmbătrânit prea repede, prea repede v-ați gârbovit, poveri au fost destule, la fel și suferințe și dureri. Mă uit la poarta plină de zăpadă și parcă o aud scârțâind, las urme grelecând pășesc cu grabă, chiar și-n gând, cu ochii minții. Mă uit pe geam. Vă văd. Miroase-a busuioc și fum. Soba veche duduie. Capetele voastre ninse aș vrea să le ating. Aș vrea să iau lopata de zăpadă și să fac cărări. Să văd lumină la ferestrele de sus, să văd cum prin hornul casei– rece-acum și gol – mai iese fum. Să aud râsetele băieților, ca de clopoței, lătratul Carlei, răgușit, să aud forfotă și veselie, să văd iar viața și bucurie. Văd doar zăpada cum se-așterne lin, vă văd pe voi, singuri, plini de dureri, mă văd pe mine c-o tastatură-n fața scriind de zor, plângând de dor.
Ciudat e sentimentul, dulce-amărui. Mulțumesc, vecina, pentru poze. E tare frumos la voi! Dar și atât de trist!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
14 ianuarie 2021
#dordecasa #dor #missingmyfamily #missingthosedays #trairileaurei📖 #aurablupu

Azi zâmbești, ești fericit, mâine poți plânge în hohote și ești nefericit, azi e soare, frumos, totul e bine, e perfect, iar a doua zi nu mai găsești niciun motiv de bucurie. Depresia, burn-out-ul, anxietatea, atacurile de panică nu te întreabă dacă le vrei sau nu în viața ta, nici nu știi, după ce se instalează bine mersi, cât au de gând să stea. Pot sta o zi, o lună, ani, pot pleca temporar și pot reveni după bunul lor plac. Te pot păcăli că au plecat definitiv, îți dau impresia că ești în sfârșit un om normal, că poți să duci o viață normală, și zbang, vin și te lovesc când ți-e lumea mai dragă și te pun iar la pământ. Iar cel mai greu e să explici. Cel mai greu e să te scuzi. Cel mai greu e să repeți aceleași vorbe. Obosești. Cumplit. Nu de la boală, nu de la suferință. Ci de la explicațiile pe care trebuie să le tooot dai. Culmea, nu străinilor, ci celor apropiați. Să le reamintești. Că, în ciuda aparențelor, cu toate eforturile depuse, cu toate zâmbetele afișate, nu ești. Un om normal.

Boli nevăzute

Am mai scris despre asta, probabil voi mai scrie iar. Sunt oamenii care, deși duc poveri mari, suferă crâncen și plâng de durere, tac. Pe dinafară, par complet normali. Funcționează (aparent) bine. Și tac. Își duc durerile, poverile, suferințele cu demnitate, în tăcere. Nimănui nu-i plac văicăreții și plângăcioșii, nu?

Voi, cei care vă recunoașteți în cuvintele mele, să știți că io vă plac. Și vă îmbrățișez strâns-strâns.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

11/01/2021

Zaaaaalig! Verrukkelijk, heerlijk, prachtig, aanlokkelijk, adică de-a dreptul încântător, minunat, îmbietor, delicios, atrăgător, toate într-un singur cuvânt: zaaaaalig!
-2 grade, totul alb, feeric, aerul respirabil, umezeală ioc, în sfârșit am putut intra în pădure, către baltă, noroiul era înghețat. Știți că nu-s mare fan al iernii, dar decât ca ieri, +2 grade, mohorât, cu ploaie, noroi, umezeală și miros de mucegai, mai bine -2 grade și înghețat peste tot, mai mor și din microbi.
A fost de data asta o plimbare excelentă, prin pădure era un abur, o ceața ce se ridica încet, plutea sinuos, printre copaci. Senzația de ireal era întărită de sunetul picăturilor de ploaie, deși era senin și nu ploua. Apoi am privit spre vârful copacilor și-am înțeles, sub razele soarelui chiciura strânsă peste noapte se topea.
De orătăniile de pe baltă mi-a fost cam milă, apa era înghețată, dar ele n-aveau nicio treabă, l-au măcăit pe Max și și-au văzut de înotat liniștite-n continuare.
-2 grade. Sper ca măcar câteva zile s-o țină tot așa.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
09/01/2021