Telefon

Am fost dintotdeauna vocală, stridentă, teatrală, exagerată sau cum mai vrei să mă numești. Dar întotdeauna, în toate manifestările mele, am fost sinceră. Dacă-ți spun că nu mă deranjezi când suni, crede-mă, așa e, nu te menajez, n-o spun doar de dragul de-a o spune sau din politețe, pentru că tot din – și cu – politețe, la fel de bine-ți pot spune, în cazul în care nu-i un moment potrivit, că nu pot vorbi. Sau, și mai sigur, dacă mă deranjezi, nu-ți răspund defel. Nu am rețineri în a spune ce gândesc, dar nici n-o să accept să-mi fie atribuite gânduri ce nu îmi aparțin. Nici telefonul nu îl am lipit de mână, uit de el de multe ori, Adi mă amenință mereu c-o să mi-l lege într-o bună zi de gât, pentru că mă sună de mai multe ori și nu răspund, uneori nici nu știu pe unde l-am lăsat, iar dacă e pe silențios, să vezi atunci „distracție” până îl găsesc. Dacă era după mine, rămâneam în epoca de piatră, cu un telefon vechi, cu butoane, nu cu touch screen și alte șmecherii. Oricum, pentru mine astea-s amănunte, dacă pot vorbi, (când nu uit de el), face poze și intra pe Facebook, e suficient.
Așa că, dacă nu răspund, telefonul meu poate-i rătăcit pe undeva sau nu pot vorbi, în acel moment. Crede-mă, dacă mă deranjezi, n-am nicio reținere să-ți spun direct. Așa-s io, mai vocală, teatrală, exagerată, stridentă, cum vrei să mă mai numești, dar întotdeauna sinceră.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
21/01/2021
#saywhatyouthink #beonest #aurablupu #trairileaurei📖

11 gânduri despre „Telefon

    1. Petru, sunt anumite ore la care poți să suni liniștit. Altele la care nu suni decât dacă arde. Sunt convinsă că le știi. Nu fi stresat. Sună dacă ai ceva de spus. Sunt in asentimentul Aurei din punctul ăsta de vedere.

      Apreciat de 2 persoane

      1. Așa este, mulțumesc, Jo; codul bunelor maniere zice-așa:„Nu se apelează oamenii la telefon înainte de 10 dimineața, între orele 13-17 și după ora 21, cu excepția celor apropiați, cărora le știți programul.” Clar, în privința celor apropiați, e altceva.

        Apreciază

  1. Na, uite, aici sunt două în una 😀 Adică zic că mă poate suna oricine, oricând, că nu e deranj. E drept, eu n-aş putea fi sinceră ca tine, eu nu răspund dacă e ceva şi gata.
    Dar când e să sun eu, sunt ca Petru. Dar ştii cum fac? Dau mesaj pe whatsapp unde pot. Ce faci, eşti ocupat, pot suna? Şi mă scot 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. La mine nu prea merge oricândul, oricine nici așa, dacă are număr ascuns, nu răspund în niciun caz! Iar când am pacientul pe masă, cu siguranță nu las omul să mă aștepte până răspund io la telefon. Și cu sunatul ai dreptate, e bună ideea, mulțumesc! Te pup, Potecuță!

      Apreciază

  2. De sunat, eu sun doar in anumite intervale de timp. In schimb cand nu vreau ma mai vorbesc cu nimeni si aici ma refer si la familie imi inchid telefonul fara nici un regret ca as rata ceva important. Atunci ma odihnesc. Am patit sa fiu sunata cand dormeam si trezirea brusca mi-a stricat toata ziua dandu-mi o stare de disconfort. Asa ca nu mai vreau sa fiu deranjata de absolut nimeni cand ma odihnesc. In rest cand telefonul imi este deschis vorbesc mult si chiar daca nu pot raspunde pe moment, eu resun imediat.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.