Ce ciudat și cât de dulce-amar e sentimentul când văd casa și strada pe care am crescut! Văd lumină și-mi închipui că acum stați în camera din spate, probabil vă uitați la televizor, sau vă rugați, sau vă gândiți la noi… Zăpadă s-a așternut pe casă, pe copaci, pe stradă, dar a nins și-n părul vostru și l-a albit. În suflete ne ninge, în ochi gheață avem, e mare depărtarea, e rece drumul dintre noi, și lung, și greu și plin de dor. Ați îmbătrânit prea repede, prea repede v-ați gârbovit, poveri au fost destule, la fel și suferințe și dureri. Mă uit la poarta plină de zăpadă și parcă o aud scârțâind, las urme grelecând pășesc cu grabă, chiar și-n gând, cu ochii minții. Mă uit pe geam. Vă văd. Miroase-a busuioc și fum. Soba veche duduie. Capetele voastre ninse aș vrea să le ating. Aș vrea să iau lopata de zăpadă și să fac cărări. Să văd lumină la ferestrele de sus, să văd cum prin hornul casei– rece-acum și gol – mai iese fum. Să aud râsetele băieților, ca de clopoței, lătratul Carlei, răgușit, să aud forfotă și veselie, să văd iar viața și bucurie. Văd doar zăpada cum se-așterne lin, vă văd pe voi, singuri, plini de dureri, mă văd pe mine c-o tastatură-n fața scriind de zor, plângând de dor.
Ciudat e sentimentul, dulce-amărui. Mulțumesc, vecina, pentru poze. E tare frumos la voi! Dar și atât de trist!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
14 ianuarie 2021
#dordecasa #dor #missingmyfamily #missingthosedays #trairileaurei📖 #aurablupu