Emoții

E duminică după-masa, aud flăcările dansând, lumânarea cu aromă de lavandă și cedar-wood arde lin, din când în când pocnind, semn că ard dracii, – cum zicea bunica– și umplând camera de zi cu parfumul ei delicat. Io zic că ard energiile negative, urme din trecut… Max, sătul de neatenție, mi s-a tolănit pe gât și piept, abia lăsându-mă să respir. Hai că l-am deranjat cu ticăitul meu enervant și s-a dus la picioare. Uf! Ce bine-i să ai aer suficient!
Azi am luat parte la dezbaterea revistei „Timpul Belgia”, a fost foarte interesant, sper că v-ați uitat și voi. Da, am avut mari emoții, știu că nu par emotivă, da’ îs. 😁 Când multă vreme n-ai avut voie să te exprimi și să-ți spui punctul de vedere, singurul tău drept fiind să taci și să asculți de bărbat, rămâi cu niște traume, rămâi cu niște urme. Care nu dispar ușor. Pe care destul de greu le depășești. Când mare parte din viața ai știut că nu contezi și-ai fost dresată, învățată că tu ești inferioară, ca femeie, că bărbatu-i fruntea iar tu n-ai drepturi, doar îndatoriri, ți-e greu să poți să te exprimi liber. După ce-am divorțat abia scoteam două vorbe. Nu îndrăzneam…
Uf, ce bine-i să respiri! Ce bine-i să contezi, să ai o voce! Da, sunt emotivă, deși nu par. 😉

Cu drag și cu iubire,
Aura.
14/02/2021

P.S. Atașez link-ul către dezbatere, pentru cei care n-au văzut-o în direct.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.