După vremea mohorâtă de ieri, azi, – cum altfel? – a fost frumos. Și voi cred că v-ați învățat deja cu schimbările astea de vreme, din postările mele, nu-i așa? 😁 Cu alternanțele astea ce-ți dau corpul, oasele și articulațiile peste cap. Nu-i o țară unde să stai, la bătrânețe, mai ales. Sau de unde, când durerile sunt prea dese și prea mari, când umezeala și frigul devin insuportabile, e bine să pleci în vacanță, în țările calde. Așa, ca berzele, și să te întorci când e iar bine și cald. Am zile când mă cert singură: „Aurăăă, cine te-a pus să vii aici? Hitipuc? N-ai putut merge și tu în Spania, Italia, Gran Canaria, sau Lanzarote? F…ești-ți-aș 😜 capu’ ăla blond!”. Feștit* sau nu, ăsta-l am și altu’ nu-i. Aici locuiesc acum și nu-mi pare rău, nu mă luați în seamă, mai și glumesc. Sau fac haz de necaz?
Azi chiar a fost frumos și, pentru prima dată, l-am plimbat pe Max prin pădurea în care am atâtea amintiri cu Edi. N-am mai fost tristă, cu Max – Duracell n-ai cum să fii. Pădurea e la fel de frumoasă, iarba-i tot verde, parcul e la fel de mare și desul de îngrijit, iar Luna-i în creștere, (ne pregătim pentru Luna Plină din 28 ianuarie, în Leu, nu?). Și mai am un motiv de bucurie, chiar dacă vremea asta din Belgia mă înnebunește, uite că „Timpul” din Belgia a devenit, hai să zic, mai palpitant. La revistă, mă refer.

Mulțumesc Oanei și Nicoletei, pentru încredere și pentru că mi-au oferit aceasta ocazie, de-a deveni unul dintre editorii ei. 🙏❤️

Cu drag și cu iubire,

Aura.

25/01/2021

*feștit – vopsit