Că Issa scrie tare bine și poezii, și proză, am intuit din primele rânduri citite la ea, pe blogul https://semaiintampla.com/

Că era doar o noțiune de timp să publice o carte, și asta am intuit. Și, cu toate intuițiile mele, ce n-am prezis a fost că „Macii” Issabelei Cotelin mă vor răscoli atât de tare și mă vor surprinde atât de plăcut. M-am despărțit greu de ei, de fiecare dată, cu toate că ardeam de nerăbdare să mai savurez o pagină, două (zeci), tărăgănam, amânam, reciteam, pentru că citind Macii sunt întotdeauna roșii aveam impresia că Issa era acolo, lângă mine și stăteam cu ea la o poveste, o simțeam aproape, de multe ori îmi venea s-o iau în brațe și s-o consolez. O simți ca pe o prietenă dragă, care ți se confesează și are încredere să-ți spună secretele ei. Înțelepciunea – cu sclipiri de genialitate – de care dă dovadă în anii de liceu, e pur și simplu uluitoare. Io cu siguranță nu eram așa, nici pe departe! Issa are o profunzime în gândire și-n scris care te face să vrei să recitești, să subliniezi, să faci notițe pe marginea paginii, dar, din respect pentru carte și cuvântul tipărit, nu mai fac asta demult, prefer să iau un caiet și-acolo consemnez ce m-a impresionat. Am surâs la fiecare zi de 19 iulie, la numele Isabellei Adjani, pe care-o adoram și eu, la sentimentul de neîmplinire al Dianei, din „Pânza de păianjen” a Cellei Serghi, (citită, răscitită, de nici nu mai știu de câte ori!) la handbalul început și abandonat, la pachetul de biscuiți dat câinilor de pe drum (cât te-am iubit pentru gestul ăsta, Issa!) și câte altele! Nu pot să vă dezvălui acum chiar tot, trebuie să citiți voi cartea și să descoperiți lumea Issei. Mi-a venit inițial să scriu „minunată” dar ar fi un termen incorect, e o lume frumoasă dar zbuciumată, plină cu trăiri reale, sincere, autentice, firești, neșlefuite și necosmetizate, minunat este felul în care Issa ne-o prezintă, cu însemnările și update-urile din prezent. E foarte interesant să afli ce s-a întâmplat cu personajele care apar în jurnal și te face și pe tine să te gândești la cei care-au făcut parte din trecutul tău și să te întrebi: „Oare ce s-o fi ales de ei?”. Da, unii oameni nu se schimbă, dau șuturi în continuare și-i mai bine să treci pe trotuarul celălalt. Iar despre alții e suficient atât, o s-o citez pe autoare: „Uneori parcă e de ajuns să știu că există în același timp cu mine și să sper că îi e bine în tot ce face.”

Nu pot decât să vă îndemn s-o citiți, e o carte care te va pune pe gânduri, te va întoarce în trecut, te va zgudui dar te va și delecta cu sinceritatea, maturitatea și înțelepciune ei. Musai să închei cu un citat din carte (promit, e ultimul, gata, altceva nu mai divulg!) care plăcut mult: „Și peste aceste legi aș dărâma orice dig. Nu criticul, ci cititorul e comentatorul unei opere. Nu cuvintele mari și simandicoase îi ajung la suflet, ci cuvântul acela simplu, ieșit dintr-un alt suflet de om.”

Mie, cu siguranță, macii tăi mi-au ajuns în suflet. Mulțumesc, Issa, pentru macii tăi! Și da, acum îți dau dreptate, chiar dacă am văzut maci mov, „Macii sunt întotdeauna roșii”.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

20 ianuarie 2021