Nopți albe

După săptămâna albă văd că am intrat în hora nopților albe, care nu prea sunt pe placul meu. Când nu dorm, crește anxietatea, crește nivelul de stres, sunt iritată, agitată, nu mă pot concentra suficient, îmi sare muștarul din nimic și din orice. Durerea care-mi bate în tâmple, gâtul înțepenit, spatele încordat, pungile de sub ochi și ochii injectați nu mă ajută defel să-mi revin. Cafeaua nici ea. Plus că mi-e foame mereu, când sunt nedormită parcă aș tot mânca. Mă uit în oglindă și-mi vine s-o sparg, dar cum nu mai am nevoie de 7 ani de ghinion, mă abțin.

Nu știu cum naiba se face dar noaptea toate problemele, oricât de neînsemnate ar fi și banale, se adâncesc, se agravează, nu vezi nicio rezolvare, ai impresia că totul e fără rost, inutil, fără speranță. De asta mă enervez când nu dorm, dacă dorm măcar visez frumos iar dimineața cu altă stare de spirit mă ridic din pat. Dar când am o noapte albă (Oare de ce au numit-o așa? Albă? Neagră ca tăciunele e pentru mine, nicidecum albă!) apoi starea aia de neliniște și agitație, sentimentul că ceva o să se întâmple mi se prelungește, se extinde și peste zi.

Sper ca măcar vremea să fie de partea mea și să pot ieși cu prințu’ măririi – și motivul nopților mele albe – afară, să-l obosesc. Măcar la noapte să mă lase să dorm… Mare, mare noroc are că-l iubesc de nu mai pot.

Cu drag și cu iubire,

obosita Aura.

16 februarie 2021

4 gânduri despre „Nopți albe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.