Și încă ninge. ❄️❄️❄️ Blana lui Max, haina cu care am fost afară, căciula și mănușile puse la uscat pe-un scaun, în fața sobei, emană un miros ce mă duce cu gândul la copilărie. Deschid ușa de la intrare des, chiar dacă aerul rece năvălește-n hol și îl răcește brusc, numai de drag să îl respir. Mă uit la fel de des pe geam, deranjând draperia care nu mai cade acum perfect, prinsă de mâna mea grăbită, însă de data asta nu mă mai preocupă cutele inegale, ci doar frumusețea și dansul alb al fulgilor ce cad nestăviliți din cer. Casele-s învăluite parcă-n fum, atmosfera e magică, chiar și din casă parcă aud zăpada așternându-se încet. Nici mașini nu trec prea multe, iar cele care se încumetă merg încet, încet. Trotuarul trebuie iar măturat. Vlad a fost și el cu prietenii lui la plimbare, când s-a întors era roșu la față și mâinile înghețate, dar fericit. Mirosea și el a iarnă, a acasă, a copilărie. Zâmbea cu gura până la urechi. E vremea perfectă de depănat povești, la gura sobei, cu o cană de vin fiert în mâini. Fixez flacăra jucăușă cu gândul la copilărie, la acasă, la părinții care azi aniversează mulți ani de căsnicie, (vreo 52), la atmosfera magică, feerică de iarnă. Dar stați așa, nu trebuie decât să deschid ușa sau să mă uit pe geam. E iarnă de poveste chiar acum, aici. Și încă ninge… ❄️❄️❄️

Cu drag și cu iubire,
Aura.
08/02/2021