Ieri ne-a prins prima ploaie. Păcăliți de soarele anemic, ne-am pornit în plimbarea zilnică, deși n-aveam niciun chef, însă bucuria lui Max când vede pregătirile – lesa, bocancii mei, haina mea și a lui – face tot efortul. Da, sunt în dispoziția aia când n-am chef să ies din casă, la doar unu-două grade, vânt, cer plumburiu și umezeală mare nu-mi prea vine să ies. Plus că Max se udă fleașcă și se stropește și-i plin de noroi, iar la întoarcere e musai să-l spăl și să-l usuc, alt efort considerabil când sunt „low energy.” Am făcut greșeala să mă încred în razele blege de soare, nici pe net la vreme nu m-am uitat și, ajunși destul de departe în plimbarea noastră, a-nceput ploaia. Din aia mocănească, agasantă, măruntă, cu stropi mici, mici, ce-ți intră prin haine și te udă până la piele. La doar două grade nu-i tocmai plăcut. De obicei când plouă respir mai ușor, mai bine, se oxigenează aerul, ieri însă n-a fost deloc așa. Am respirat greu, parcă aveam o cărămidă pe piept, mă sufocam și-am mai și amețit. Am ajuns cu chiu și vai acasă, ablezâți*, plouați, înfrigurați, morocănoși, a fost parcă un maraton, nu plimbare, rar mi se întâmplă să obosesc atât de tare și să simt că mă golesc de energie, nu că mă încarc. Da, mai sunt și mai am și zile din astea, https://aurablupu.com/2018/02/07/privire-de-ansamblu/

când nu strălucesc, nu eman bucurie și nici nu-mi vine să dansez. Când doar îmi tună și-mi fulgeră, nimic nu-mi place și nu-mi convine și-s „low energy”. Și-i ok. Am venit acasă și-am dormit duși amândoi, cu bale și sforăituri probabil, io nu m-am auzit, am găsit doar perna udă la trezire și pe Max privindu-mă cam nedumerit.

Imaginea de ansamblu care m-a întâmpinat azi-dimineață mi-a amintit că-i ok, că-i în regulă să fac și asta, să fiu și așa, să iau o pauză, să dau un pas în spate și să admir. Chiar și doar din pragul casei, fără să ies. Uneori, pasul ăla te poate stoarce mai tare de energie decât să te încarce, așa cum credeai și sperai. Ce ieri funcționa, azi poate da rateuri și te poți păcăli. Cel mai bine este să-ți asculți corpul, orice semnal îți trimite ascultă-l, pentru că nu ți-l trimite degeaba, știe el mai bine decât mintea ta. Ea te îndeamnă, te motivează, te zorește și-ți spune ce trebuie să faci, dar corpul este cel care știe cel mai bine dacă și poți să o faci.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

08 ianuarie 2021

*ablezâți – amărâți, abătuți