Facebook-ul mă întreabă în fiecare zi: „La ce te gândești, Aura?”. I-am mai răspuns io de câteva ori 😁🤪, dar azi o să-i răspund frumos, pentru că azi chiar mă gândesc cât de extraordinară-i viața și vremurile pe care le trăim. Mă gândesc că trăim vremuri excepționale, cu schimbări colosale și fără precedent. Renaștem din propria cenușă.

Ardem complet, trecem prin mari suferințe, murim, ca să reînviem. Lumea întreagă-i acum o pasăre Phoenix.

Pasărea Phoenix

Sunt o visătoare incurabilă. O optimistă fără leac. Aseară, în loc să mă pregătesc de culcare, ca toți oamenii normali, am simțit iar nevoia aia imperioasă de-a pleca; și, de fiecare dată când am urmat-o, s-a petrecut ceva extraordinar.

New day. New life.

Precum în cer așa și pe pământ

Ce-mi pare cel mai bine este că-n plecările astea-ale mele, l-am „corupt” acum și pe Adi să mă însoțească.

Aseară a fost iar extraordinar. N-am apucat să ieșim bine din casă c-am văzut-o. Era acolo, așteptându-ne. Cum cine? Pasărea Phoenix.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

19/05/2020

98279737_1126338737750387_3955245772412289024_n_Fotor_Collage_Fotor

98345804_911472349301446_5465062923124604928_n98203320_722308791668989_6189471297181843456_n100051229_542815146382693_6636534503152025600_n98270918_169440034504348_6733576248368300032_n98287935_1868747726593848_1261860725844869120_n99242790_529796334359708_2009583462285049856_n98845158_281540659670691_3434546017872117760_n99094346_248704773001410_3719836746607755264_n99294709_2796257730480164_3747827636886306816_n99160501_1319878598181054_9124410239393726464_n98887948_1188507544814674_321483206958252032_n99131991_535915903963400_6542323330362376192_n99430268_2568933166714180_3407224197598937088_n98944809_900753853671927_727043259183923200_n99136391_773034063232983_4941958416395403264_n98966491_230895358207105_4568022427413512192_n98312714_5672842622775439_5616731107543220224_n99424951_2829260250520088_3050400560915152896_n99242790_863482770808391_8689438337024393216_n98594321_242548910510233_4993979773249126400_n98279737_1126338737750387_3955245772412289024_n

5 răspunsuri la „Pasărea Phoenix”

  1. Frumoasă starea ta! 🤗🕊️☕💐
    Da, totul va fi bine! 💃
    O zi frumoasă! Mulțumim!🙏

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc! Da, cu siguranță! Zi frumoasă și tie, Aurelia! ❤ Calde îmbrățișări! ❤

      Apreciază

  2. Iar m-ai lăsat fără cuvinte cu pozele astea superbe! Și cât de frumoasă e pasărea!
    Urecheatul ăla nu e sperios deloc? 😁

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ne așteaptă în fiecare seară, parcă pozează. Nici io nu înțeleg… Mă bucur tare că ți-au plăcut! ❤

      Apreciat de 2 persoane

Răspunde-i lui AureliaAlbAtros Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe