Precum în cer așa și pe pământ

Aseară am simțit imboldul să plec. Brusc. Deși doar ce mă întorsesem de afară cu Edi, am simțit că trebuie să ies iar. Un sentiment straniu.

Bine, imboldul ăsta „dorul de ducă” îl am dintotdeauna, nevoia asta de-a pleca departe „de tot și de toate” e veche, cred că m-am născut cu ea.

„Îmi vine să-mi iau lumea-n cap!” am spus-o de multe ori  și-am și făcut-o de destule ori. Glumeam cu Adi când, zicând asta el îmi răspundea: „Păi ne-am luat deja lumea-n cap și-am plecat departe, suntem la 2000 de km depărtare de țara unde ne-am născut, acum unde să mai mergem? În America? Australia? Noua Zeelandă?”. „Hm, Adiță nu-mi da idei!” îi răspundeam, mai în glumă, mai în serios.

Și, deși mă „leg” repede de locuri, mă atașez și mă „mulez” oricărui loc devenind parte din el, la fel de repede pot să și renunț, să las totul baltă și să plec fără niciun regret și fără să privesc în urmă. Am făcut-o de multe ori și-aș mai face-o.

E enervantă neseriozitatea asta a mea, nestatornicia și nehotărârea de-a mă stabili într-un singur loc. De-a putea spune: „Gata, de-acum aici rămân.”

Habar nu am de unde vine dar e mai mult decât un imbold, e o nevoie. Simt că dacă nu-i răspund, pierd ceva.

Pentru că lumea asta-i atât de frumoasă! Unul din visurile mele ăsta e, s-o străbat în lung și-n lat. Să călătoresc, să explorez, să descopăr.

Chiar și doar scriind asta mă ia cu fiori, doar la gândul că aș face-o.

Hm…

Dar să mă întorc la aseară.  Am plecat.  🙂 Bine, nu departe, la o azvârlitură de băț dar a fost musai s-o fac.

Aveam încă atâtea de făcut acasă iar Adi mă avertizase deja că dacă plec cu bicicleta „pă coclauri” fără el, îmi taie roțile (știți că-s împiedicată și tutulucă, pericol public, ce mai! 🤣😜) dar cu toate astea n-am rezistat „chemării”.

Și bine-am făcut.

Apus ca și aseară n-am mai văzut în viața mea. Și am văzut multe, știți fixația mea cu apusurile și răsăriturile.

Dar aseară… pur și simplu am plâns privindu-l.

Atâta frumusețe nu mi-a mai fost dat să văd.

Cerul s-a întrecut pe sine.

Precum în cer a fost și pe pământ.

Frumusețe fără margini.

Culori fără sfârșit.

Recunoștință eternă.

Iubire pură.

Dumnezeire, în cer și pe pământ.

Mulțumesc.

Iartă-mă.

Te iubesc.

Atât.

 

With love,

Aura B. Lupu

Hamme,

07/11/2018

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

5 gânduri despre „Precum în cer așa și pe pământ

  1. Da. Așa se explică acest dor de ducă. Nevoia de a vedea mai mult, de a ști mai mult, de a cuprinde acest tot în simțurile care stau cu nările lor fremătânde spre acest: mai mult, mai departe…Cum se bucurau Făt-Frumos, laolaltă cu al său cal năzdrăvan dinaintea plecării…Ca vântul! Ca gândul!…Dar uneori nu trebuie să străbatem pământul pentru a ne ostoi această sete. Chiar dinaintea noastră stă frumosul… Un peisaj mirific, ochii drăgăstoși ai soțului, cerul maiestuos care prefigurează dumnezeirea. Ești bucuros că le poți vedea. Ești satisfăcut că le poți împărtăși cu alții. Ești fericit că exiști!
    Și noi.

    Apreciat de 1 persoană

    1. E adevărat că un peisaj, o sărutare, un loc anume mai ostoiesc – și liniștesc – freamătul dorului ăsta, de ducă. Dar… temporar. După o vreme iar mă apucă și iar vreau să văd, să știu, să cuprind cu inima, cu ochii, cu sufletul cât mai multe frumuseți. Dumnezeiri… ❤ Pentru că doar pe astea o să le iau cu mine… Mulțumesc Condei. ❤

      Apreciat de 1 persoană

  2. Îmi vine să zic că-ţi doresc să mai asculţi de dorurile astea de ducă, că uite ce minunăţii ne-ai adus. Dar dacă citeşte domnul tău şi mă ia după IP şi vine să mă astâmpere că te provoc la zăpăceli?? 😀
    Superb e ce-am văzut, îţi înţeleg emoţia!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s