Pentru cei care se grăbesc să condamne, să ridiculizeze, să râdă și să facă mișto de „fraierii” care cred în Dumnezeu, de naivitatea și „prostia” lor, am o singură replică – cea a lui bunicu’ : mereți și vă bateți cosa!
Înainte de-a-i cataloga drept pupători de moaște, turmă de oi, spălați pe creier etc. amintiți-vă de părinții și bunicii voștri care probabil că se numără printre ei. De cei dragi vouă, care loviți crunt de soartă, și-au găsit alinarea-n rugăciune. De cei dintre cunoscuții voștri care s-au vindecat miraculos și-au fost salvați tocmai de credința-n Dumnezeul pe care voi acuma îl huliți, căruia-i negați existența și-i puneți în cârcă toate nedreptățile lumii.
Nu-s habotnică, dar nici ipocrită, nu vreau să par evoluată și „deșteptată” spiritual, iar astfel să le cânt în strună celor care-l hulesc și-și bat joc de Dumnezeu.
Nu vreau să discut în contradictoriu, să-mi apar credința sau să mă contrazic cu nimeni.
Respect credința oricui și nici nu încerc să conving pe nimeni că Dumnezeul meu e cel mai tare din parcare sau că doar credința mea-i dreaptă și bună. Însă vreau aceeași reacție-n schimb și-același respect. Că dacă-i vorba de discutat pe tema religiei, n-avem cerneală-n stilou și nici hârtie destulă ca s-o scoatem la capăt. Și consider că fiecare are dreptul să creadă-n ce vrea. Și libertatea de-a o face.
Când un prieten bun, ateu convins, în ultima lui lună din viață a acceptat să mă-nsoțească la capela mea făcătoare de minuni și-a plâns ca un copil, rugându-se unui Dumnezeu pe care până atunci l-a negat, pentru mine a fost o confirmare că Dumnezeul meu există. Și-al lui la fel.
Când o pacientă ce-și alesese deja ziua morții (aici, în Belgia, eutanasia a intrat in legalitate din 2002) m-a întrebat unde cred eu c-o s-ajungă, în rai sau în iad, iar după răspunsul meu am văzut-o împăcată și-a murit cu iconița de la Rohia la căpătâi, am primit confirmarea că Dumnezeul meu a fost și Dumnezeul ei. Catolic sau ortodox? Irelevant.
Nu vă mai păcăliți că sunteți mari și tari fără Dumnezeu.
Nu vă mai ofuscați și nici nu vă mai încrâncenați pe cei care-și găsesc alinarea-n EL.
Nu-i mai considerați depășiți, ne-evoluați și retardați.
În fond și la urma urmei toți avem, vrând- nevrând, un moment în care înțelegem că:
Nihil sine Deo. Nimic fără Dumnezeu.
Cu drag și cu iubire,
Hamme,
12/03/2019.
Foto: Aura Lupu
mănăstirea Voroneț și Rohia
Fragment din „Trăirile Aurei 2”; cartea o găsiți în librăria St.O.Iosif și pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc.
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către condeiblog Anulează răspunsul