Capela mea făcătoare de minuni

Știu că v-am zăpăcit cu minunile mele dar no, viața asta-i plină de minuni, doar noi s-avem ochii deschiși și să le vedem, pentru că-s convinsă că și voi ați avut minunile voastre.

La venirea noastră-n Belgia eram fericită. Că în sfârșit eram împreună. După 5 ani în care fusesem singură și-n condiții greu de imaginat, pe care le suportasem tocmai pentru promisiunea că o să-mi dea voie să-i aduc aici și pe „bărbații mei” da, pot spune că eram, naiv, fericită. Cu bruma de bani pe care am reușit s-o adunăm (cu chiu și vai), cu-atâtea lucruri câte încăpuseră-n mașină, cinci suflete eram la început de drum. Luasem o casă în chirie, mică și-amărâtă, dar pentru noi era palat. De lucru nu aveam amândoi, doar o promisiune și muuulte speranțe. Acte ioc. Doar promisiuni. Conta însă că eram toți aici. N-o să vă povestesc acum întreaga tărășenie (o păstrez pentru următoarea carte), însă la 6 luni după sosirea noastră în Belgia, eram disperați. Promisiunile de muncă nerespectate, speranțele spulberate, poliția la ușă, amenințați și ocărâți și înjurați, eram la capătul puterilor. Nu mai știam încotro să ne-ndreptăm… Bani mai defel, chiria și facturile de plătit, băieții de-ntreținut la școală (abonamente, rechizite, haine etc.), mâncarea – chiar și cea mai ieftină – tot trebuia plătită (nimeni nu ne dădea ceva pe râs!)  locuri de muncă stabile, cu contract – ioc, acte provizorii, așa că eram într-un mare impas. Ne-am adunat toți patru și-am încercat să găsim o soluție. Să ne întoarcem în România nu încăpea în discuție, băieții nu mai voiau, începuseră aici deja școala, Adi își dăduse demisia în România și vândusem și bruma ce-o avusesem acolo, la ce să ne întoarcem? Am hotărât să ne luptăm cu sistemul, cu soarta, cu tot ce ne era potrivnic. Și-am rămas. Eu mergeam la curățenie și la masaj pe unde apucam, Adi la muncă brută, cărat cu roaba, pietruit, pavat, săpat, scos rădăcini de bambus, orice ne aducea un ban.

Într-o miercuri am mers la Rosa și Oscar (vecini cu noi) și-n timp ce le făceam masaj, povestindu-le ce și cum, Oscar, care nu mai avea decât un picior, mi-a spus:

– Carmeneke (c-așa-mi ziceau dragii de ei) eu nu-s prea bisericos, dar când am fost disperat și la mare greutate am mers și m-am rugat într-o capelă, ce nu-i departe de aici. Aș mai vrea să merg dar în situația mea nu mai pot. Poate c-ar fi bine să mergi și tu acolo, că cine știe.

După ce-am ajuns acasă i-am povestit lui Adi, care imediat a zis:

– Hai să mergem și să-l luăm și pe Oscar, facem noi cumva să-l urcăm în mașina noastră și-i punem căruciorul în spate.

Și-așa am făcut. Capela era catolică, a Fecioarei Maria și a Sfintei Rita. Miercuri eram disperați, fără bani, fără locuri de muncă, fără acte, hărțuiți și amărâți, iar sâmbăta aveam deja o promisiune, fără prea mari speranțe ce-i drept, era vorba de contract, totul în alb, nu muncă brută la negru, era prea frumos și prea de vis. Dar din ziua aceea, până azi, Adi muncește în același loc. Promisiunea s-a adeverit.

Minuni. Coincidențe. Întâmplări. Trăiri. Ce vreți. Dar care au schimbat complet destine. Patru vieți. Ba cinci.

Cu drag și iubire,

Aura B. Lupu

15/08/2018

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

5 gânduri despre „Capela mea făcătoare de minuni

  1. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Știu că v-am zăpăcit de cap cu minunile mele da’ no, viața asta-i plină de minuni, doar noi s-avem ochii deschiși și să le vedem pentru că-s convinsă că și voi, fiecare din voi, ați avut minunile voastre. ❤
    La venirea noastră-n Belgia eram fericită. Că în sfârșit eram împreună. După 5 ani în care fusesem singură și-n condiții greu de imaginat, pe care le suportasem tocmai pentru promisiunea că o să-mi dea voie să-i aduc aici și pe „bărbații mei” da, pot spune că eram, naiv, fericită.
    Cu bruma de bani ce reușiserăm s-o adunăm (cu chiu și vai), cu-atâtea lucruri câte încăpuseră-n mașină, cinci suflete eram la început de drum.
    Luasem o casă în chirie, mică și-amărâtă dar pentru noi era palat.
    De lucru… doar o promisiune și muuulte speranțe. Acte ioc. Doar promisiuni…
    Conta însă că eram toți aici.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Aura B. Lupu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.