Capelă

De Sfântă Mărie Mare nu pot să nu vă scriu o postare cu înc-o minune. Știu că v-am zăpăcit de cap cu minunile mele da’ no, ce să fac? Viața asta-i plină de minuni, doar noi s-avem ochii deschiși și să le vedem, pentru că-s convinsă că și voi ați avut (și-aveți încă) minunile voastre. 🙂 ❤
La venirea noastră-n Belgia eram fericită. Că în sfârșit eram împreună toți. Cu bruma de bani ce reușiserăm s-o adunăm (cu chiu și vai), cu-atâtea lucruri câte încăpuseră-n mașină, 5 suflete eram la început de drum. Aveam o casă în chirie, mică și-amărâtă, dar pentru noi era palat. De lucru… doar o promisiune și muuulte speranțe, destul de vagi.
Dar conta că eram toți aici. ❤
N-o să vă povestesc acum întreaga tărășenie (o păstrez pentru următoarea carte 😉 ), doar ce-i mai esențial pentru postare.
La 6 luni după sosire eram disperați. Promisiunile de muncă nerespectate, speranțele spulberate, poliția la ușă, amenințați și ocărâți și înjurați, eram la capătul puterilor. Nu mai știam încotro să ne-ndreptăm. Bani mai defel, chiria și facturile de plătit, băieții de-ntreținut la școală (abonamente, rechizite, haine etc.) mâncarea chiar și cea mai ieftină și cumpărată de la Aldi, tot trebuia plătită (că nimeni nu ne dădea ceva pe râs), servicii ioc, eram într-un mare impas. Ne-am adunat toți 4 și-am încercat să găsim o soluție. Să ne întoarcem în România nu încăpea în discuție, băieții nu mai vroiau, începuseră aici deja școala, Adi își dăduse demisia și vândusem tot, la ce să ne întoarcem?
Am hotărât să ne luptăm cu sistemul, cu soarta, cu tot ce ne era potrivnic. Și-am rămas.
Mergeam la curățenie la vecini, la masaj, Adi la cărat cu roaba și scos rădăcinile de bambus, orice ne aducea un ban.
Într-o miercuri (ca și azi 🙂 ) am mers la Rosa și la Oscar (vecini cu noi) și-n timp ce le făceam masaj și povestind că ce și cum, Oscar, ce nu avea un picior, mi-a zis:
– Carmeneke ( c-așa-mi ziceau ei) eu nu-s prea bisericos, dar când am fost disperat și la mare greutate, am mers și m-am rugat într-o capelă, ce nu-i departe de aici. Aș mai vrea să merg dar în situația mea nu mai pot. Poate c-ar fi bine să mergi acolo, că cine știe…
Am mers acasă și i-am povestit la Adi. El imediat a zis:
– Hai să mergem, și să-l luăm și pe bietu’ Oscar, facem noi cumva să-l urcăm în mașina noastră și-i punem căruciorul în spate.
Și-așa am făcut.
Și-am mers.
Capela catolică, a Fecioarei Maria și-a Sfintei Rita. ❤
Miercuri eram disperați. Fără bani, fără locuri de muncă, fără acte (aveam doar provizorii) hărțuiți și amărâți… 😦
Iar sâmbătă seara am mers să vorbim cu cineva pentru Adi (fără prea mari speranțe); iar din ziua aia până-n cea de azi el muncește în același loc…
 
Minuni. Coincidențe. Întâmplări. Trăiri. Ce vreți.
Dar care au schimbat complet destine. Și 4 vieți. Ba 5.
 
 
Cu dragoste,
Aura B. Lupu
Reclame

2 gânduri despre „Capelă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s