Troc

Tare-mi mai place când ești invidiat pentru viața minunată și fericită pe care o trăiești acum. Și-s înnebunită de-a dreptul când aud cuvintele magice: „Ce bine de tine, ce-ți pasă ție, ce știi tu?”. Știți că-s sarcastică de fapt și că acum rânjesc, nu? Mi s-a acrit, mi s-a făcut lehamite de toți cei care cred că plutești pe norișori de fericire, care-ți invidiază reușitele și succesul și care tare-și doresc să fie în locul tău. Rânjetul mi s-a lărgit. Cu drag și cu plăcere, fac oricând schimb de papuci. De trai. Cu o singură condiție: schimbul ăsta să înceapă cu vreo 20 ani mai devreme. Și hai, treacă de la mine, n-o să-i oblig să trăiască toată perioada aia, ci doar momentele cheie. Să vedem, câți candidați aș mai avea atunci la troc?

Am mai scris io despre invidie și judecăți,

Vineri

Invidie și judecată

dar văd că tot nu-i suficient.

Și mai este o categorie aparte, după care nu mai pot, așa de mult îmi plac, în care intră persoane care te-au cunoscut acum 20-30-40 de ani și care te tratează de parcă ai rămas înțepenit în realitatea aceea, de atunci, când erai cu mucii la nas, naiv, fără experiență și care-și încep fraza cu: „Mai știi când…”, iar continuarea e de obicei o amintire în care tu ești varză, mic și prost, sărac, amărât, vai și-amar de capul tău, iar el e superior, puternic, clar c-o treaptă – sau mai multe –deasupra ta. No, ăstora le-aș da toată perioada aia de 20 de ani, celor care prin amintirile invocate și remarcile acide nu vor decât să te desființeze, să te rănească, să te insulte, iar ei să se simtă încă superiori. Nu vor să vadă că-n fața lor nu mai stă persoana aia, de-acum 20-30-40 de ani.

Iar asta o fac tot din invidie, tot din judecată, nicidecum din iubire și acceptare. Partea bună este că astfel de oameni, care vin să-ți amintească cât de mic și prost ai fost și de unde ai plecat, îți mai amintesc ceva: ce mult te-ai schimbat, cum te-ai transformat și, mai ales, cât de departe ai ajuns.

Și nu poți decât să le mulțumești.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

22 mai 2021

10 gânduri despre „Troc

  1. Pe aici prin Ro, avem o vorba…”Si de asta nu mai poti tu…” 😜
    Lasa-i pe cei care cred ca cei din Belgia te-au asteptat acolo cu covorul rosu, sa traiasca in lumea lor.
    Pana la urma nu cred ca ai prea mare nevoie de parerea lor ….
    Deci …..”Si de asta nu mai poti tu „😊
    Weekend placut!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Eu mă tot gândesc la asta: nu-ţi imagina că mut munţii din loc, dar cu muncă, cu mâncat, dormit, mai un aspirat, mai un film, o carte, o cafea, e gata ziua şi tot îmi rămân o mie de lucruri de făcut. Aşa cum e la aproape toată lumea.
    Mno, cum fac oamenii ăştia de le rămâne timp să se uite-n viaţa altora şi să o mai şi analizeze? Io aş vrea reţeta lor, zău. Că nici de a mea nu am timp cum am vrea, apăi de a altora…
    Te pup, Aura!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Chiar așa, Potecuță, oare cum? Și io aș vrea rețetă lor, cum scriam zilele trecute, nu ajung și io măcar o dată să mă plictisesc? Ce plictisit, măcar să stau o zi fără să fac nimic, una măcar! Te pup și te îmbrățișez!💜💙

      Apreciat de 1 persoană

    2. Poate renunță la chestia cu aspiratorul, ce zici? Și dacă nici muncă nu e, iar cafea încă se mai găsește…trai năneacă! 🙂 La ce-ți mai trebuie alt film când poți să te joci singur cu oamenii din jur, să-i bârfești, să-i tachinezi chiar în față, că doar ce reprezintă ei pentru tine, nu-i așa? Nimeni nu este important pe lumea asta decât numai tu, buricul pământului și ai toate drepturile pe care ți le poți câștiga. Dând din coate, cum altfel… Aceștia sunt specia descrisă de Aura și singura cale de ripostă în fața lor este flitul și ignorul.
      Aveam o pată în tavan de la o veche inundație. Mi-a promis un zugrav că vine și tot nu mai ajungea, iar la fiecare musafir ce-mi intra în casă ochii mei se ridicau singuri într-acolo, rușinat ca de o mare urâțenie ce nu trebuia văzută. Și evident că tocmai asta se întâmpla, atrași de privirile mele furișe. Până într-o zi când am uitat… Când a venit în sfârșit zugravul, mi-a cerut să-i arăt unde e necazul și deja nu mai știam unde se află. Parcă dispăruse pata singură. Așa stă treaba cu oamenii lipsiți de caracter. Ei există și chiar se remarcă precum păduchii care se spune că ies în frunte. Și dacă facem abstracție de ei, le facem mult deranj iar nouă, o favoare.

      Apreciat de 2 persoane

      1. Uneori e greu să facem abstracție de ei, mai ales când ni se bagă-n… hai să zic păr, 😁, ca păduchii, și ne mai provoacă și mâncărimi. Mulțumesc, Condei.

        Apreciază

      2. Păi asta fac ei! Iar noi… Ne întoarcem cu spatele și tot acolo le punem și părerile. Pentru că în general, un neica Invidiosul care se uită prin gaura cheii și înțelege cam tot atâta cât și vede, nu are de unde să știe. Însă în mod particular, tu mai ai și niște cărți în care ți-ai povestit viața. Cum ar veni vorba, le-ai deschis ușa de perete și i-ai poftit pe orișicare, să vadă mai bine și să se dumirească. Păi dacă nici așa nu s-a înțeles, ce te mai privește părerea unuia care își ține mâna peste ochi și lasă doar limba pe afară?

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.