Vineri

Vineri, 02.03.2018. Lună plină. Și-un frig de-ngheață pietrele. Un ger năprasnic și-un vânt mușcător ce-l face simțit de două ori mai tare. Un frig cum
eu, aici, n-am mai simțit niciodată. Care mi s-a cuibărit în trup. Și-n
suflet. Soarele s-a dus, iar cerul e-mpânzit de nori. Atmosferă grea.
De Bacovia. Plumburie. Apăsătoare. Aș vrea să scriu ceva vesel.
Frumos. Luminos. Credeți-mă. Chiar aș vrea. Da’ nu-mi vine. Nu
azi. Vineri. Zice-se, ziua răstignirii.
Fiecare amintire o simți ca un cui. Bătut în palme. Și în tălpi. Și-n
fiecare bucățică din trupul tău.
Fiecare avem o cruce de dus. Fiecare luptăm cu propriii demoni.
Fiecare ducem câte-o bătălie. Sau mai multe. Însă nu putem judeca.
PE NIMENI. N-avem dreptul ăsta. Să spunem că lupta noastră e mai
crâncenă, durerea mai mare, iar crucea mai grea, n-avem de unde ști.
Și nici n-avem dreptul s-o spunem. Pentru că fiecare-și știe povestea.
Iar termen de comparație n-avem. Și-aici nu mă refer la o unghie
ruptă sau la un alt fel de mașină primită în dar decât cea așteptată.
PTSD. Post-Traumatic Stress Disorder. Stres post traumatic. Pe
scurt. Pe lung, e mult mai complicat. Și dificil de scris. Dar nu am
încotro. Pentru că urăsc când cei care habar n-au despre luptele tale,
care în toată viața lor cea mai grea încercare de care s-au lovit a
fost când nu s-au putut decide dacă să meargă în vacanță în Caraibe
sau în Grecia, sau dacă să-și schimbe BMW-ul pe-un Mercedes, sau
să-și renoveze anul ăsta casa ori să mai aștepte înc-un an, no, când
genul ăsta de oameni îți spune să uiți, să lași în urmă tot și să privești
înainte, sau că știe SIGUR că poți să te vindeci, sau te întreabă
mirați: „Vai, dar cum, încă n-ai trecut peste?”, no, genul ăsta de
oameni mă face să vreau ori să caut primul loc de dat cu capul, ori
să-i strâng de gât. Două din una. Iar azi, fiind o atmosferă plumburie,
bacoviană, ia ghiciți, ce-mi vine? Da’ mă abțin.
Cam asta e cu încercările și judecățile. Cred că cel mai bine-ar fi
să ne abținem. S-o așteptăm pe cea de-apoi. Pentru că aia-i singura
care contează. Să ne înfrânăm. Și să nu mai judecăm.
Pe nimeni. Niciodată. Pentru că nu știm ce bătălii poartă. Și nici
nu suntem Dumnezei.