Știți ce-i mișto pe lumea asta? Care gând e de-a dreptul reconfortant? Că totul se plătește, mai devreme sau mai târziu. Tot gândul rău, toate invidiile, tot ce credem că doar noi știm, ce ascundem cu mare grijă și fațada o poleim, când gândim urât și mocnim pe ascuns, când urâm dar ne prefacem că iubim, când doar pretindem și vrem să arătăm că suntem buni. Toate faptele rele, făcute pe din dos, toate privirile dușmănoase, aruncate pe ascuns, toate energiile negative și dorințele ne-bune, se întorc. Se plătesc. Când ni se întâmplă ceva rău, în loc să ne lamentăm, să ne revoltăm – „Doamne, de ce mie?” – mai bine-am sta un pic să analizăm, să ne întrebăm: „Cui i-am dorit răul? Pe cine-am invidiat? De nefericirea cui m-am bucurat?”. Degeaba ne amăgim că nimeni nu știe, că era doar un gând, că n-am făcut de fapt niciun rău, gândind. Ba da, ai emis deja energia-n spațiu, când gândul s-a înfiripat. Nu-i ușor să te stăpânești, să înveți să-ți disciplinezi gândurile și să vrei să devii mai bun. E destul de greu, pentru că și ura, și invidia, și răutatea, neomenia fac parte tot din noi. Însă în momentul în care am recunoscut asta, suntem deja pe drumul bun.
De ce e un gând reconfortant ăsta? Pentru că acum știu că depinde (și) de mine ce mi se întâmplă, primesc o plată sau o răsplată a ceea ce-am emis și am gândit. Pentru că mi-am învățat lecția și, de fiecare dată când toate sentimentele astea îmi dau târcoale, știu și-ncerc să le stăpânesc și să le transform. Cum? Simplu. Meditez, mă rog, dansez, fac mișcare, ies la o plimbare prin natură, mă încarc cu ceva bun. Azi-noapte, când mi-a venit gândul ăsta reconfortant, l-am scris pe Facebook, repede, să nu îl uit (prima parte) iar dimineață am găsit comentariile, mulți știu deja că ăsta-i efectul bumerang despre care deja am mai scris și eu aici https://aurablupu.com/2019/02/18/stones/
Cineva-mi scria că probabil vorbesc din propria experiență. Bineînțeles că da. Și eu sunt rea. Și eu sunt afurisită, nu-s vreo calină-candidă, blândă și duioasă, plină doar de bunătate și sentimente înălțătoare, să fim serioși! Cine e? Sau cine poate fi numai așa? Mai am momente și împrejurări în care invidiez, urăsc și doresc cuiva să i se întâmple fix ce mi-a făcut el mie. Nu pot fi o ipocrită și să nu recunosc că mi-a părut bine și n-am simțit gram de milă când cei pentru care-am muncit ca sclavul pe plantație au dat faliment. Am dansat de bucurie, recunosc. Sau când „ex”-ul a pierdut tot-tot ce-a luat cu japca din apartament, când mașina (care era bun comun, dar tot el a luat-o după divorț) i s-a stricat complet și-a ajuns pe post de ouătoare-n șura maică-sii, sau mașina de spălat și frigiderul a fost nevoit să le ducă la fier vechi, da, și atunci pot spune că am fost bucuroasă de necazul lui. Sorry, n-am putut să-mi pară rău.
Acum știu că-s capitole pe care le-am încheiat. Pot scrie despre ele fără să mai tremur, fără să-mi urce stomacul în gât, fără să plâng. Urme, rămășițe mai sunt. Le mai simt din când în când. Dar, gândul că de mine depinde ce o să se întâmple pe mai departe, că eu aleg să-mi fie bine și să fiu fericită, este reconfortant.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
15/10/2020
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Jo Anulează răspunsul