Știți ce-i mișto pe lumea asta? Care gând e de-a dreptul reconfortant? Că totul se plătește, mai devreme sau mai târziu. Tot gândul rău, toate invidiile, tot ce credem că doar noi știm, ce ascundem cu mare grijă și fațada o poleim, când gândim urât și mocnim pe ascuns, când urâm dar ne prefacem că iubim, când doar pretindem și vrem să arătăm că suntem buni. Toate faptele rele, făcute pe din dos, toate privirile dușmănoase, aruncate pe ascuns, toate energiile negative și dorințele ne-bune, se întorc. Se plătesc. Când ni se întâmplă ceva rău, în loc să ne lamentăm, să ne revoltăm – „Doamne, de ce mie?” – mai bine-am sta un pic să analizăm, să ne întrebăm: „Cui i-am dorit răul? Pe cine-am invidiat? De nefericirea cui m-am bucurat?”. Degeaba ne amăgim că nimeni nu știe, că era doar un gând, că n-am făcut de fapt niciun rău, gândind. Ba da, ai emis deja energia-n spațiu, când gândul s-a înfiripat. Nu-i ușor să te stăpânești, să înveți să-ți disciplinezi gândurile și să vrei să devii mai bun. E destul de greu, pentru că și ura, și invidia, și răutatea, neomenia fac parte tot din noi. Însă în momentul în care am recunoscut asta, suntem deja pe drumul bun.
De ce e un gând reconfortant ăsta? Pentru că acum știu că depinde (și) de mine ce mi se întâmplă, primesc o plată sau o răsplată a ceea ce-am emis și am gândit. Pentru că mi-am învățat lecția și, de fiecare dată când toate sentimentele astea îmi dau târcoale, știu și-ncerc să le stăpânesc și să le transform. Cum? Simplu. Meditez, mă rog, dansez, fac mișcare, ies la o plimbare prin natură, mă încarc cu ceva bun. Azi-noapte, când mi-a venit gândul ăsta reconfortant, l-am scris pe Facebook, repede, să nu îl uit (prima parte) iar dimineață am găsit comentariile, mulți știu deja că ăsta-i efectul bumerang despre care deja am mai scris și eu aici https://aurablupu.com/2019/02/18/stones/
Cineva-mi scria că probabil vorbesc din propria experiență. Bineînțeles că da. Și eu sunt rea. Și eu sunt afurisită, nu-s vreo calină-candidă, blândă și duioasă, plină doar de bunătate și sentimente înălțătoare, să fim serioși! Cine e? Sau cine poate fi numai așa? Mai am momente și împrejurări în care invidiez, urăsc și doresc cuiva să i se întâmple fix ce mi-a făcut el mie. Nu pot fi o ipocrită și să nu recunosc că mi-a părut bine și n-am simțit gram de milă când cei pentru care-am muncit ca sclavul pe plantație au dat faliment. Am dansat de bucurie, recunosc. Sau când „ex”-ul a pierdut tot-tot ce-a luat cu japca din apartament, când mașina (care era bun comun, dar tot el a luat-o după divorț) i s-a stricat complet și-a ajuns pe post de ouătoare-n șura maică-sii, sau mașina de spălat și frigiderul a fost nevoit să le ducă la fier vechi, da, și atunci pot spune că am fost bucuroasă de necazul lui. Sorry, n-am putut să-mi pară rău.
Acum știu că-s capitole pe care le-am încheiat. Pot scrie despre ele fără să mai tremur, fără să-mi urce stomacul în gât, fără să plâng. Urme, rămășițe mai sunt. Le mai simt din când în când. Dar, gândul că de mine depinde ce o să se întâmple pe mai departe, că eu aleg să-mi fie bine și să fiu fericită, este reconfortant.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
15/10/2020
Aura B. Lupu 
Un adevăr absolut ai zis. Gândurile sunt ca niște ouă puse la clocitoare… Ies pui. Ce fel de pui, vedem după ce se sparge coaja, pentru că ne-au trecut multe prin tărtăcuță. Mai e ceva ce vreau să adaug aici. Mă frământa de copil pentru că descoperisem că nu la toate gândurile care îmi bâzâiau prin minte ca niște muște scăpate în cameră, aveam control. Se formau și zburau independent de voința mea. Pe vremea aceea nu ajunsesem să citesc în cărți și nici sub patrafirul preoțesc nu știam să-mi limpezesc ceva ce îl socoteam păcat dar era prea subtil ca să știu a-l exprima. „Înjuri?” „Nu!” rosteam eu cu jumătate de gură. Și poate că eram înțeles din această ezitare că îmi mai scapă totuși vreo vorbă urâtă și primeam câte un mic canon. Dar eu aveam în vedere tablourile cuvintelor care mi se înfipseseră în memorie auzindu-i pe alții și acei norișori care îmi dansaseră pe ecranul minții căutând ei știu ce. Nu erau gândurile mele și a fost reconfortant să aflu mai târziu că nu tot ce zboară prin camera minții îmi și aparține. Sunt tot felul de zburătoare pe acolo…Muște, libelule, lăcuste și păsări colibri. De toate zboară, pentru că stăm cu ferestrele deschise și intră cine poftește. De noi depinde însă ce alegem să urmărim. În asta facem deosebirea. Cred că mai departe un rol esențial îl are inima. Ea dictează ce fel de gânduri ne plac și distingem binele de rău și frumosul de urât.
ApreciazăApreciat de 6 persoane
Ca de obicei, ce frumos ai completat, Condei!
Îți mulțumesc! 💖
ApreciazăApreciază
Cu invidia n-am probleme. Slava Domnului! 🙂 Dar ganduri criminale am avut la adresa vecinilor care ma tin noaptea treaza cu nesimtirea lor. 😦 Jo – cea odihnita este pasnica. Jo – cea nedormita este o vipera. 😦
ApreciazăApreciat de 4 persoane
În împrejurări din astea, cred că toți am avea astfel de gânduri criminale. Sper să fii mereu Jo, pașnica și odihnita, iar vecinii să se potolească, altfel vipera să facă bine și să sune unde trebuie, și să-i potolească ei! 😉
ApreciazăApreciază
Întotdeauna am crezut că există efectul bumerangului. Și știu că Dumnezeu există și le vede pe toate, însă am văzut în viață un exemplu care chiar m-a lăsat fără cuvinte. A fost printre cunoștințele mele. Să zicem că o oarecare X. avea de toate, lux, bani, pile, familie, avea absolut totul. Intre timp, își bătea joc de cei din jur. Multe persoane au vărsat lacrimi. Ba mai mult, persoana în cauză pretindea că e religioasă, iar eu mereu aveam o întrebare: Doamne, cum așa? De-aici face donații , dar de-aici își bate joc de noi? Nu înțelegeam cum poți să crezi că poți cumpăra Ceva Sfânt… Cerul mi-a răspuns într-o zi când am aflat despre tragedia persoanei X. Toți știam că toate au un sfârșit, dar nu înțelegeam cum va fi. Și a fost… A pierdut ce avea mai scump. Nu e vorba despre bani, e altceva. În fine, poate, vreodată voi scrie un articol despre acest caz. Ce am vrut să zic, Dumnezeu mi-a oferit un studiu de caz despre cum fiecare om plătește pentru toate și că niciodată nu trebuie să îți bați joc de oameni. Toți avem ispite, însă trebuie să păstrăm în orice chip umanul din noi.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc Emilia, tare frumos ai scris și-ai dat un exemplu perfect. Așa este, să rămânem umani uneori e greu, dar e indicat, altfel roata se întoarce.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai amintit de vorba aia „până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”. O spun de obicei oamenii care nu cred în bumerang. O spuneam și eu cândva (mă simt de parcă a fost în altă viață), între timp am înțeles că nu e valabilă. Că pentru toate, mai devreme sau mai târziu, plătești.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, așa e, până facem click-ul și ne dăm seama de asta, durează. Mulțumesc, Licurici! 🍁🍂🍁🍂🍁🍂
ApreciazăApreciat de 1 persoană